Nobelul și faptele, nu vorbe sunătoare | Global | DW | 09.09.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Nobelul și faptele, nu vorbe sunătoare

Ce rost mai are Premiul Nobel pentru Pace dacă nu-l ia cine trebuie? Dar îl merită Trump, nominalizat recent să-l primească? Și cum se poate spori pacea într-o lume tot mai nesolidară cu dușmanii tiranilor?

Știm oare în ce lume trăim? Ne informează oare măcar presa apuseană cum trebuie, despre cum se configurează această lume dincolo de revoluția neomarxistă și neoiacobină din Statele Unite?  

Realizăm oare în ce măsură China își perpetuează, în tăcerea multora și supravegherea la sânge a propriei populații, și dezembrarea rezistenței prodemocratice din Hong Kong și genocidul antimusulman din vestul țării, amenințând tot mai acut pacea globală? Ne șochează genocidul creştinilor din Nigeria și alte zone ale Africii comis de extremiștii musulmani?

Dar recursul Rusiei la arme de distrugere în masă împotriva unui disident atât de popular și de capabil să organizeze opoziție politică, precum Alexei Navalnîi, încât să fie plauzibil ca tiranul să-l vrea grabnic lichidat? Ne revoltă că Maria Kolesnikova continuă să fie deținută de regimul dictatorial al lui Alexandr Lukașenko, un tiran împotriva căruia UE, prea docilă în fața aliatului său rus, Putin, încă n-a dispus sancțiuni? Sau că Iranul fundamentalist și Turcia reislamizată exportă în continuare în Siria, Libia, Yemen și către granițele Greciei violență, moarte, extremism? 

Amenințările la adresa păcii ne privesc pe toți

Dacă toate acestea nu ne scot din lehamite și indiferență nu înțelegem prea bine ce se întâmplă în satul global. În care și libertatea noastră e pe ducă. A o apăra presupune a cere și a ne manifesta solidaritatea cu oricine luptă pentru libertatea, demnitatea și viața lui și a altora. Ceea ce nu e o probă de altruism și generozitate, ci o dovadă de rațională asumare a propriului nostru interes, știut fiind că victoria libertății și democrației oriunde și oricând sporește pacea în întreaga lume.

În acest proces, Premiul Nobel pentru Pace poate fi de mare ajutor. Dar numai dacă răsplătește pe merit. De pildă, o adolescentă din Pakistan ca Malala, împușcată în cap de talibani pentru că stăruia asupra dreptului ei și al altor fete de a merge la școală, sfidând islamismul de epocă de piatră și pe aliații lui din Vest. Numai dacă încurajează cu adevărat lupta pentru libertate și drepturi civice a disidenților ca Andrei Saharov, sau al eroinelor ca Maria Kolesnikova. Și dacă le recunoaște faptele bune celor care, fără a fi eroi sau disidenți, pun realmente umărul la îngroparea securii războiului, ajutând efectiv la încheierea unor acorduri de pace. 

Nobel pentru liderul din Washington?

Dar îl merită oare Donald Trump? Fox News relevă că deputatul norvegian Christian Tybring-Gjedde l-a nominalizat pentru medierea negocierilor care au dus în luna august la încheierea păcii dintre Israel și Emiratele Arabe Unite. Cel de-al treilea tratat de pace dintre statul evreu și arabi e remarcabil din multe puncte de vedere. Între altele și pentru că promite să schimbe paradigma relațiilor principalilor actori din Orientul Mijlociu, inaugurând o eră a bunei înțelegeri, cooperării și prosperității unde au dominat până acum ura, mizeria și vărsările de sânge.

Dar cum să i se dea marele premiu tocmai președintelui american? Nu-l detestă cordial virtual întreaga presă mainstream apuseană? N-are el nenumărate ”păcate” la activ? Nu e el stăruitor demonizatul șef de stat, vituperat de stânga globală ca presupus ”rasist”, ”fascist” și ”instigator la tulburări” și violențe, comise, în fapt, de extremiștii unor grupări neomarxiste, încurajate de politica de concesii a partidului democrat?

Erorile comitetului norvegian

E lung șirul greșelilor săvârșite de comitetul celor cinci parlamentari norvegieni care decid cine merită să fie laureații Premiului Nobel pentru Pace. În panteonul gafelor lor monumentale rămâne înscrisă cu litere nemuritoare decizia halucinantă de a-i acorda în 1994 prestigioasa distincție unui șef terorist și baron al războiului ca Yasser Arafat. Omul bătuse palma cu premierul israelian Itzhak Rabin în negocierile de la Oslo, iar apoi din SUA. Dar nobelizatul lider al OEP avea să respingă repetate oferte generoase de pace. Avea să redeclanșeze, la începutul anilor 2000, un război terorist împotriva statului evreu, reprezentat de cei împreună cu care fusese distins pentru că-și promiseseră mutual pacea. 

În 2002, norvegienii îi dădeau premiul fostului președinte american Jimmy Carter, ale cărui politică abulică și împăciuitorism, ca șef al Casei Albe, stimulaseră criminalul expansionism sovietic, invazia rusă în Afganistan, revoluția islamistă a ayatolahilor, precum și exportul ei.

În 2009, i se decerna premiul, ca un soi de cec în alb, unui Barack Obama care încă nu făcuse nimic, decât să rostească la Cairo un discurs împăciuitorist, fiind totuși răsplătit pentru că dădea ”speranțe de viitor” și ”crease un nou climat în politica internațională”. Halal! Prezența la Casa Albă a acestui bun prieten al președintelui rus Putin n-avea să împiedice nici genocidul sirian, nici expansiunea statului islamic și nici degringolada unui Vest tot mai defensiv în fața unor agresive regimuri deopotrivă liberticide și imperialiste, ca ale Rusiei și Chinei.

De ce nu Trump? Ce-l califică…

Tybring-Gjedde, norvegianul care asigură legătura dintre Parlamentul țării sale și Adunarea Parlamentară a NATO și l-a nominalizat pe Trump, stârnind oroarea progresiștilor de pretutindeni, a rostit o evidență. Actualul președinte american a făcut, potrivit lui, ”mai mult pentru încheierea păcii între națiuni decât majoritatea altor nominalizați”.

Tot el îl propusese cu mai puțină îndreptățire pe Donald Trump pentru același premiu, în 2018, când președintele american își riscase prestigiul, întâlnindu-se de pomană cu dictatorul nord-coreean. 

…și descalifică

Dar sunt faptele președintelui SUA chiar atât de salutare? Dar vorbele? Nu-l descalifică aiurelile răspândite pe Twitter? Și nu i-a retras Trump pe militarii americani din Siria, lăsându-i de izbeliște pe aliații kurzi ai Vestului, amenințați și de Turcia și de islamiști? Ba da. Spre rușinea lui, a Statelor Unite, a democrațiilor și a întregului Occident.

Or, parlamentarul norvegian i-a elogiat și această faptă, ignorată de altfel de pacifista stângă apuseană, considerând-o alt mare merit al lui Trump. Care, după cum a reliefat Tybring-Gjedde, ”a spart tradiția americană a predecesorilor săi prezidențiali din ultimii 40 de ani, de a începe un război ori de a vârî SUA într-un conflict militar internațional”.

Rezultă că…

Dacă n-ar fi decât atât și Trump ar fi trebuit să binemerite din partea unei stângi americane și a progresiștilor de oriunde și oricând care vor realmente pacea, mai degrabă decât o revoluție nihilistă. Dar cum oare să i se ierte că nu e virulent antiamerican? Că a mutat ambasada SUA la Ierusalim fără să stârnească ura eternă a lumii arabe? Că nu se înclină în fața unui Iran a cărui agresivitate fără precedent în timpurile moderne i-a determinat pe arabii din Emirate să caute pacea cu fostul lor dușman israelian? Că nu militează pentru abolirea capitalismului, care furnizează prosperitatea necesară combaterii sărăciei și pandemiilor pe glob? Și că nu s-a închinat în fața unei tot mai insolente Chine comuniste? 

Ce ne rămâne, dacă nu ne batem noi înșine pentru libertatea condiționând depistarea adevărului, fără de care nu e nici dreptate și nici pace, decât să nu le refuzăm solidaritatea celor care luptă? Să facem deci bine şi să punem la inimă vorba psalmistului: ”Păzește-ți limba de rău și buzele de amăgire/ Fugi de rău și fă binele; caută pacea și aleargă după ea”.