Nici un motiv de panică...

Într-o privinţă preşedintele Putin a fost inspirat: el a ales bine momentul emiterii decretului, mizînd poate şi pe teama dacă nu chiar panica pe care ar putea-o stîrni puterea militară a Rusiei.

Privite mai îndeaproape şi cu calm, lucrurile nu sunt chiar supergrave. Fiindcă suspendarea tratatului forţelor convenţionale în Europa nu echivalează cu anularea documentualui de către Rusia. Ministerul rus de externe a ţinut să dezamorseze îngrijorarea generală: în pofida pasului făcut (pe care NATO l-a considerat deja unul în direcţia greşită) poarta dialogului cu Alianţa, cu europenii, pe scurt - cu occidentul - rămîne deschisă.

Faptul se cere reţinut şi fiindcă el nu mai justifică nici îndemnurile la o nouă cursă a înarmării nici temerile faţă de un nou război rece deşi Rusia desfăşoară o serie de manevre militare de anvergură , suplimentînd bugetul industriei de armament.

In pofida retoricii Kremlinului, Rusia dă de înţeles că întrevede o potenţială ameninţare şi că din raţiuni de securitate naţională a fost nevoită să reacţioneze ca atare, chiar dacă Putin şi generalii săi ştiu prea bine că pericolul pe care-l invocă este himeric.

In fond nu doar Europa depinde de Rusia ci mai ales aceasta din urmă de Europa. Cel mai bine o ştiu nu militarii ci întreprinzătorii ruşi, oligarhii şi multimilionarii care-şi au conturile în băncile europene, care-şi investesc banii în fonduri imobiliare sau în marile concerne occidentale. Faptul ar constitui un motiv suficient pentru ca luarea la cunoştinţă de către cancelariile apusene a decretului lui Putin să fie urmată de o clarificare a principiilor. Acestea deşi fac parte din intrumentarul diplomaţiei occidentale, rămîn imuabile. Chiar dacă Moscova respinge reproşurile referitoare la nerespectarea unor prevederi ale Tratatului, militarii ruşi fiind staţionaţi pe mai departe în Gerogia şi republica Moldova, litera şi spiritul documentului se cer întru totul respectate.

Pe de altă parte este adevărat că şi Washingtonul ar fi trebuit să-şi comunice mai elegant şi mai profesionist intenţia instalării în Polonia şi Cehia a sistemului antirachetă.

A interpeta însă aceste planuri defensive drept o ameninţare la securitatea naţională a Rusiei, echivalează cu o instrumentalizare politică a proiectului american în interesul politicii naţionale ruseşti. Experţii militari ai Kremlinului admit ei înşişi, ce-i drept în şoaptă, că scutul american antirachetă nu constituie un pericol real pentru Rusia. Prin urmare, decretul emis de Putin are şi funcţii electorale. In plan internaţional, el este simptomatic pentru o recidivare periodică a acceselor de claustrofobie de care pare a suferi Moscova.

Diplomaţii ruşi ar trebui la rîndul lor să ia aminte că încordarea repetată a muşchilor în demonstraţii de forţă este contraproductivă determinînd şi acele elite politice ale occidentului care privesc îndeobşte Rusia prin lentile trandafirii, să-şi schimbe ochelarii.

Actualul context ar putea goli de sens o apropiere a Uniunii Europene de Rusia prin angrenarea acesteia în diverse proiecte, aşa cum a fost ea promovată de preşedinţia prin rotaţie a Germaniei . Moscova ţine să demonstreze cu tenacitate că nu se lasă antrenată într-o arhitectură comună ci că doreşte , fie în domeniul politicii energetice sau acum în cel al politicii militare şi de securitate, să-şi joace propriul rol în plan geopolitic, un rol de excepţie, din păcate de prea puţine ori pozitiv.