Navalnîi și resetarea relațiilor Germaniei cu Rusia | Global | DW | 03.09.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Navalnîi și resetarea relațiilor Germaniei cu Rusia

Barometrul diplomatic germano-rus nu mai lasă loc de interpretări. Zgomotele politice semnalizează iminența unei furtuni de proporții fără precedent, care ar putea reseta raportul cu Kremlinul. De ce însă tocmai acum?

Alexei Navalnîi la un marș de comemorare a lui Boris Nemțov (Getty Images/AFP/K. Kudryavtsev)

Alexei Navalnîi la un marș de comemorare a lui Boris Nemțov

Constatând oficial, nu doar medical, că principalul adversar politic al lui Vladimir Putin e victima unei arme chimice din familia gazului de luptă Noviciok, Germania nu pare să mai aibă cale de întoarcere. Zarurile au fost aruncate. Alea iacta est. Căci Germania e primus inter pares în Europa. Iar Alexei Navalnîi n-a devenit victima oricui. Nu mafia a încercat să-l asasineze. Și nici vreun potentat local. Arma care era cât pe ce să-l omoare nu e un revolver ruginit. E specială. Chiar foarte.

Ce nu pare să fi înțeles Putin

Nu se fabrică oriunde. Nu dispune de ea fitecine. Aparține forțelor armate ruse, statului rus, e la dispoziția lui Putin însuși, de vreme ce liderul de la Kremlin este stăpânul absolut al țării. Unul, care pare să nu se fi dumirit din nervii provocați Londrei de cazul Skripal. Să nu fi priceput el ce spaime îngrozitoare provoacă Occidentului și lumii civilizate recursul la arme de distrugere în masă de felul celor folosite nu o dată și de Rusia, și de aliații ei? Să nu fi înțeles în legătură cu ”liniile roșii” încălcate cândva de președintele american Obama față de regimul gazărilor și crimelor în masă de la Damasc, decât că vestul e veșnic dispus să-și trădeze propriile valori și principii?

Or, Navalnîi nu e doar victima unui atac chimic. A enșpea mia astfel de victimă. E și liderul masacratei opoziții ruse, una decimată sistematic, de ani și decenii în folosul tiranului. Care, dacă ar fi fost un lider cu care să se poată sta de vorbă și nu un criminal de duzină ori în masă, stalinist, ar fi trebuit să-și apere adversarii și să dea ordin să fie protejați ca ochii săi din cap.

Putin nu doar că n-a dat vreodată un astfel de ordin. Țarul își permite, a enșpea mia oară, să dea cu tifla occidentului. Ca beneficiar ale unei liste XXL de crime, refuză cu superbie cererile apusene de a o elucida. Refuză să rupă tăcerea, să lămurească asasinatele comise de poliția politică rusă ori la ordinele ei, precum și solicitările de transparență, de cooperare juridică și de pedepsire a făptașilor și complicilor lor.  

Crima și industria de fake news

Propaganda rusă încearcă să compenseze flagranta insuficiență a explicațiilor de bun simț ale regimului cu siderant tupeu și veșnica-i obrăznicie. Aruncă deci în luptă ce are în arsenal: insolența unor absurde teorii ale conspirației, dadarisme zise și whataboutisme, acuze neacoperite. De pildă împotriva celor care, spre cinstea Germaniei, l-au salvat pe Navalnîi aducându-l la Berlin. Și care, conform agitpropului răspândac, ar fi intoxicat victima țarului, în loc s-o trateze.

Or, aceste eforturi de îndoctrinare rusești nu schimbă datele problemei.  Tentativa de asasinat s-a petrecut și potențialul ei de intimidare la adresa oricărei opoziții față de Putin s-a maximizat. Iar Germania, care nu e la primul ei litigiu bilateral cu Moscova, se crede în fața unui pahar care, în fapt umplut și revărsat de mult, îi pare a fi dat pe din afară acum, cu tentativa de ucidere cu Noviciok a lui Navalnîi, silind-o să adopte măsuri.

Reacția diplomatică germană

În consecință, loială principiului multilateralist și tributară încă unei anumite timidități postbelice, diplomația germană a trecut la treabă. A inițiat de zile demersuri încununate de succes de raliere a sprijinului UE, NATO și Americii, demnitarii occidentali exprimându-și in corpore, în diverse formulări, toate salutare, oroarea față de acest gen de crime. Nu mai puțin unanim pare și sprijinul cordial pentru caracterul tranșant al cererilor adresate Moscovei de către Berlin, de a clarifica acest dosar.

Tuturor celor care iau în serios necesitatea apărării valorilor occidentale știind că Rusia dictatorului nu înțelege decât limbajul fermității, forței și embargoului, le suscită speranțe zgomotele politice berlineze. Care sugerează că Angela Merkel însăși e dispusă, mai nou, să procedeze nu doar la noi sancțiuni, ci chiar și să se conformeze insistentelor apeluri esteuropene și americane de sistare a nefericitului proiect al construcției gazoductului North Stream II. Care, dacă li se dă crezare diplomaților germani, va fi, probabil, supus unui moratoriu.

Misterul care persistă

Fără un răspuns clar și satisfăcător rămâne deocamdată întrebarea: de ce acum? De ce nu i s-a umplut Germaniei paharul după atacarea cu Noviciok a familiei Skripal? După spionarea cancelarei și a altora în Bundestag? După brutala asasinare la Berlin, din ordinal FSB, cu mâna unui delincvent de drept comun, a unui azilant cecen? După invadarea Ucrainei? După crimele în masă siriene, comise cu complicitatea Rusiei, nu doar a Iranului? După asasinarea cu Polonium radioactiv a lui Alexander Litvinenko? După omorârea Anei Politkovskaia? După cazurile Hodorkovsky și Berezovsky?

Să nu fi avut cancelara timp, în cei 20 de ani când conduce CDU și în cei 16 de la preluarea șefiei guvernului german, să înțeleagă ce hram poartă regimul Putin și faptul că a face afaceri cu o tiranie agresivă și expansivă e a trăda democrația? Să nu fi priceput ea, de mult, că a spori dependența energetică a Europei de Rusia prin North Stream II, în locul ameliorării relațiilor transatlantice și al păstrării relevanței diplomatice a Europei, de pildă în Orientul Mijlociu, nu poate fi un demers judicios, eficient ori popular în UE? Să nu fie realizat ea că relația specială a Franței lui Macron cu Rusia lui Putin nu e de bun augur nici pentru libertate, nici pentru drepturile europenilor, ca să nu mai vorbim de cele asiduu călcate în picioare ale rușilor? Sau că împăciuitorismul costă, relația cu Rusia reclamând de mult un preț depășind net valoarea și utilitatea ei?

Fie și tardivă, fermitatea față de un dictator de extracție kaghebistă, ca Putin, ba chiar față de orice dictator criminal nu poate fi decât salutară. Era mare nevoie de resetarea relațiilor cu Moscova. Mai bine, deci, mai târziu, decât niciodată.

Dar ar fi bine ca volta să nu fie doar închipuită, iar schimbarea de direcție să fie durabilă. E de dorit să se bazeze pe valori și să nu se rezume la un singur dictator, având loc principial, iar nu din oportunitate politică. E de preferat să nu fie doar efectul propriei irelevanțe diplomatice și proximei dispariții a unor provocări interne și externe, precum corona și primul mandat al  lui Trump. Ori consecința faptului că unitatea Europei are nevoie de un dușman comun, fiind mai simplu de condamnat Putin decât Erdogan; sau decât China lui Xi, care e tehnologic mai periculoasă, iar față de minorități și disidenți mai sângeroasă. Și ar fi util să-l izoleze și să-l sancționeze dur pe dictatorul asasin.