NATO cu două viteze | Europa | DW | 11.07.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

NATO cu două viteze

Impresia greu de înlăturat este că, în afara est-europenilor, nimeni nu mai crede că are cu adevărat nevoie de NATO.

Summitul NATO

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles

Primele informații de la summit-ul NATO de la Bruxelles au provocat deja o mare emoție. Președintele Trump a criticat Germania că plătește sume prea mici în contul NATO, intreținând în schimb relații fructuoase cu Rusia. E adevărat că Germania participă la construcția unei noi conducte menite să aducă gaze din Rusia, ceea ce presupune, implicit, intenția de a întreține timp de multe decenii de aici înainte o bună relație cu vecinul de la Răsărit. Și ce ar fi rău în asta? În definitiv Donald Trump însuși a făcut o reușită și spectaculoasă campanie electorală vorbind despre încetarea ostilității ideologice față de Rusia și de negocierea unor relații pragmatice. Acuzațiile care i se aduc pe sol american au de altfel o strânsă legătură cu aceste declarații de campanie pe care nu le-a dezmințit integral niciodată. Este desigur o contradicție între intenția resetării relațiilor cu Rusia și abandonării logicii războiului rece și ”procesul” pe care l-a intentat Germaniei. Dar să nu pierdem din vedere că aceeași teribilă contradicție se manifestă și între acuzațiile Angelei Merkel că președintele SUA ar abandona Europa și NATO, și intenția guvernului de la Berlin de a spori importurile de gaze din Rusia. De fapt întrebarea de fond la care părțile evită să răspundă cu limpezime este dacă Rusia e sau nu o amenințare pentru Europa.

Dacă e să judecăm după discursurile și gesturile diplomatice recente ale liderilor europeni francezi și germani am spune că nici unii nici alții nu văd în Rusia un adversar care să merite o totală mobilizare politico-militară așa cum a fost până la un moment dat NATO și cum caută, din inerție, să fie pe mai departe. Deunăzi, Emmanuel Macron și Angela Merkel făceau vizite în Rusia încercând să creeze împreună cu Vladimir Putin un front anti-american în chestiunea iraniană, după cum șefa guvernului de la Berlin încercase același lucru cu China pe tema liberului schimb. Nu mai spunem că pe tema climatică președintele Franței, care apăra Acordul de la Paris, a făcut o întreagă teorie a vocației Europei de a conduce marile inițiative de salvgardare a lumii, neezitând să acuze America că a trădat cauza ”progresului”. În același timp însă liderii vest-europeni s-au plâns că SUA nu mai dorește să finanțeze NATO la fel ca până acum.

Se pare așadar că nici noua administrație americană, nici Europa occidentală nu sunt sigure că Rusia reprezintă cu adevărat o amenințare de natură să mobilizeze miliarde de dolari în contul unei alianțe militare. Pentru America a devenit evident o afacere proastă devreme ce europenii continuă să facă afaceri profitabile cu ”inamicul prezumtiv”. Căci împotriva cui ar urma să acționeze NATO? Nu este ea croită prin toate structurile și proiectele sale să acționeze nu numai, dar mai ales împotriva Rusiei ca succesoare a URSS? Dar evident nici fără un inamic precizat nu se poate continua.

În Europa occidentală președintele Trump este acuzat că vede lucrurile în mod îngust exclusiv din perspectiva ”profitului”. Dar se pare că la acest început de mileniu nu mai există, în mod obiectiv, niciun ”ideal” menit să inspire mari mobilizări colective și să justifice sacrificii. Iar în aceste împrejurări de ce ar pretinde o Europă prosperă ca americanii să facă sacrificii în beneficiul ei? În ultimele decenii bunăstarea cetățenilor americani a scăzut în timp ce Europa de vest a prosperat, ceea ce a înveninat relațiile și a pus cele două țărmuri ale Atlanticului în poziție de concurență.

În fine, impresia greu de înlăturat este aceea că, în afara est-europenilor, nimeni nu mai crede că are cu adevărat nevoie de NATO. Și că fiecare parte intentează un proces celeilalte doar pentru că nu poate să denunțe fățiș o alianță ale cărei beneficii par incerte.