Opinie: Nadia Comăneci - sărbătoarea continuă (cu 2 statui)

Ordinul Național Steaua României este cea mai veche distincție autohtonă, iar Nadia Comăneci a primit ordinul în grad de Mare Cruce. Este „cea mai înaltă distincție care a fost acordată de statul român unei personalități sportive”, după cum a subliniat președintele Nicușor Dan. Mai mult de-atât este doar Steaua României în grad de Colan. Acum un an Parlamentul a decis prin vot ca 2026 să fie anul Nadiei Comăneci. Președintele Nicușor Dan i-a spus Nadiei Comăneci că „îi mulțumește” că le spune copiilor că „nu e suficient să ai talent și că pentru a obține ceva excepțional, trebuie multă muncă”. În cartea ei, „Scrisori către o tânără gimnastă” (Humanitas, București, 2026, ediția a 2-a), Comăneci povestește că a vrut mereu să facă mai mult decât îi cereau antrenorii ei Béla și Márta Károlyi: „dacă ziceau 25 de genoflexiuni, făceam 50”. Despre momentul lansării sale în gimnastica mare, în  1975, când a devenit campioană europeană absolută, scrie că „nu fusese un simplu noroc”. Și nici mai târziu, în 1976, când a luat primul 10 la paralele, care era aparatul ei preferat. Atunci a făcut, ceea ce ulterior a devenit „saltul Comăneci”, care și acum la 50 de ani de la Olimpiada de la Montreal, puține gimnaste îndrăznesc să-l facă: e de dificultate E, iar gradele exercițiilor încep cu B,C,D, E.

"Trebuie să arzi de dorința de a face ceva nemaivăzut”

„Nimic nu mi-a venit de-a gata. Am vizat diverse ținte, uneori le-am atins, alteori nu. Munca susținută te duce întotdeauna undeva. Dacă ai puțin talent și te străduiești din greu, atunci ai șanse să devii o mare câștigătoare”, dar „mai presus de toate, trebuie să arzi de dorința de a face ceva nemaivăzut”, le spune Comăneci, tinerelor gimnaste în cartea sa autobiografică, în care vorbește și despre cât de important a fost pentru ea antrenorul Béla Károlyi și teoria lui că nu trebuie să copiezi sistemul de antrenament al marilor gimnaste: în acest fel ale tale nu vor fi niciodată la fel de bune, ci doar „aproape identice, dar nu tocmai” și „vii mereu din urmă, dar nu iei prim-planul”. În schimb, „dacă produci gimnaste unicat, ele au șansa de a le surclasa pe celelalte”.

Nadia Comăneci crede că teoria lui e valabilă și în viață. În cartea ei, fosta gimnastă încearcă să demonstreze că dincolo de orice, munca și voința contează cel mai mult. Iar dacă te oprești sau încetinești, riști să eșuezi. Nu ezită să povestească experiența ei de după Olimpiada din 1976, când a fost despărțită de Béla și Márta Károlyi și mutată la București, unde pretențiile noii sale antrenoare erau mai mici, a lăsat-o să facă ce vrea, iar ea s-a îngrășat și a devenit leneșă, așa că nu a putut participa la naționalele din anul următor. După ce s-a întors la antrenorii ei a muncit din greu să revină în formă și în 1979, a câștigat al treilea titlu european consecutiv la individual compus, devenind prima gimnastă care reușește o astfel de performanță. După olimpiada din 1980 de la Moscova, unde a câștigat aurul la sol și la bârnă și unde antrenorul ei a contestat felul în care fusese notată, Nadia Comăneci s-a retras din viața competițională.

An plin de evenimente dedicate Nadiei Comăneci

Anul acesta fosta gimnastă este celebrată în mai multe feluri. Ieri la Onești, orașul ei natal, a fost organizat Concursul Internațional de Gimnastică „Nadia Comăneci - Perfect 10”, dar și expoziții și un concert care i-a fost dedicat. Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic trei monede, una din aur, una din argint și o a treia din cupru, cu tema „50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină”. Comăneci apare pe aceste monede la finalul exercițiului de la paralele unde a primit primul 10.

Urmează și alte semne ale prețuirii fostei gimnaste: Parcul Izvor din apropierea Palatului Parlamentului îi va purta numele, iar în centrul acestuia va fi amplasată o statuie de bronz înaltă de peste 4 metri și grea de 300 de kilograme  care o va reprezenta pe Nadia Comăneci. Fostul tenismen, Ion Țiriac, intră și el în această sărbătoare excesivă și promite o sală de gimnastică dedicată Nadiei unde se vor putea antrena o mie de copii sub 12 ani și o altă statuie, de data aceasta de 150 de kilograme comandată în China. Gesturile și manifestațiile dedicate Olimpiadei de la Montreal din 1976, unde Nadia Comăneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii, abia au început. Nadia Comăneci nu e singura persoană în viață căreia i se ridică statui, dar chiar și așa totul pare cam exagerat.