Muzică veche la Bucuresti: O întoarcere într-un trecut senin, încărcat de bucurii simple

Greu de imaginat în acest octombrie ruginiu, nu departe de larma zgomotoasă a unui oraş aflat in schimbare haotica, o insuliţă de seninatate încântătoare tocmai în interiorul simplu, auster al bisericuţii anglicane aflată lângă grădina Icoanei. Pâna să ajungi acolo, venind dinspre cinematogtaful Aro, unde in 1949 bucureştenii s-au căţărat pe acoperişuri pentru a-i asculta pe divinii Enescu si Menuhin interpretând dublul concert pentru vioară de Johann Sebastian Bach treci pe lângă casele unor oameni care au făcut la un moment dat gloria României. Frumoasa casă cu ornamente şi stucaturi a lui A.D.Sturdza este în refacere iar librăria Cărtureşti aflată in ea iţi oferă o oază de linişte şi de lectură la zi a celor mai noi apariţii editoriale, ca şi un popas de întoarcere in acel trecut când Bucureştiul cu farmecul lui oriental era considerat a fi totuşi micul Paris. Cărţile despre urbea ciobanului Bucur, abundă.

Mai departe o placă îţi indică refacerea casei unde a trait arhitectul Ion Mincu iar vizavi pe o alta, văruită proaspăt în alb strălucitor vezi numele scriitorului Vintilă Horia, autorul acelei neuitate cărţi, ”Dumnezeu s-a născut in exil”. Zidurile pline de grafitti din imediata apropiere în culorile cele ma stridente te readuc imediat in realitatea secolului XXI la fel ca şi trotoarul ondulat pe care rişti să-ţi rupi in cel mai bun caz tocurile dacă nu picioarele. Pe o porţiune limitată insă, strada este asfaltată ca în palmă. In faţa bisericuţii anglicane, inaccesibilă in vremea comunismului şi de aceea o permanentă taină pentru bucureştenii care vedeau în ea un bănuit simbol de libertate a fost aşezată în acest an o mică fântână. De departe ai impresia că ar fi un Sfantul Gheorghe vindicativ, pedepsind balaurul, dar de aproape descoperi însa o mamă cu un prunc in braţe, împungând şarpele tentaţiilor amăgitoare.

Bisericuţa anglicană s-a dovedit a fi neâncăpătoare pentru cei veniţi la deschiderea Festivalului de muzica veche aflat la cea de a treia ediţie. S-au adus multe scaune suplimentare şi cu o mică întârziere formaţia “Baroc Transilvania” din Cluj şi-a început concertul cu muzica de compozitori francezi necunoscuţi marelui public, Antoine Dornel, Philipp Chedeville, Jacque Duphly care au trăit in prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Isvan Nagy, iniţiatorul acestui ansamblu de prestigiu înfiinţat în 1996 şi-a dat măsura virtuozităţii sale interpretative, sunetele flautului său fermecat reuşind să-ţi dea de la început o stare de binefacatoare seninătate şi veselie. Prin faţa ochilor ţi se perindau pe acest fond musical zglobiu imaginile unor serbări câmpeneşti, a unor dansuri de curte sau ţărăneşti ca in tablourile lui Boucher şi Fragonad. Suitele baroce sunt inspirate în general de dansurile de curte care-şi au originea în dansurile populare. Interpreţii, doi flautişti, un violoncelist şi un interpret de clavecin, Istvan Nagy, Zoltan Majo, Ciprian Câmpean şi Erick Turk au avut în repertoriu suite şi piese pentru clavecin.

În finalul concertului de muzică barocă European, cei patru interpreţi clujeni au avut idea minunată de a oferi şi două piese autohtone contemporane inspirate din vechea muzică populară românească cu inflexiuni turceşti care s-a bucurat de un bine meritat succes.