Mutat în Spania pentru un rinichi | Germania | DW | 13.02.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Mutat în Spania pentru un rinichi

Donarea de organe revine în atenţia Bundestagului german. Criticile la adresa actualei practici - prelevarea de organe numai în baza existenţei unui carnet de donator - se înmulţesc. Vor fi adoptate în curând noi măsuri?

Acum un an, problemele de sănătate au reapărut. Thomas Müller (52 de ani) a fost supus unui transplant de rinichi în urmă cu zece ani. Însă organul primit atunci nu mai funcţionează cum trebuie. Acum bărbatul născut şi crescut în München a decis să părăsească definitiv locurile natale. Se mută în Spania, în apropiere de Málaga. "Acolo am mai multe şanse să fac transplantul. Sistemul pentru donarea de organe funcţionează mult mai bine, nu aştepţi atât de mult timp ca în Germania", mărturiseşte el.

La 16 ani, Thomas Müller a fost diagnosticat cu diabet. A devenit insulino-dependent. La 30 de ani nu i-au mai funcţionat rinichii. A făcut dializă de trei ori pe săptămână. Apoi a avut şansa unui transplant. Cu mult noroc s-a găsit un donator compatibil. Müller a primit un rinichi şi un pancreas nou. Pe lista de aşteptare pentru două organe nu erau atât de mulţi pacienţi, ca pe lista pentru un singur organ.

Între 6 şi 10 ani pe lista de aşteptare

Dacă totul merge bine, un rinichi transplantat poate funcţiona şi 20 de ani. În cazul lui Thomas Müller au fost doar zece ani. O nouă şansă i-ar fi putut dărui iubita sa, care s-a arătat dispusă să-i doneze un rinichi. Numai că medicii din München i-au refuzat. "Acum doi ani, prietena mea a avut un carcinom de dimensiune mică. N-a făcut chimioterapie. În schimb a fost iradiată, aşa că nu s-a mai pus problema să-mi doneze un rinichi", povesteşte bărbatul.

În Germania prelevarea de organe este posibilă numai în baza carnetului de donator

În Germania prelevarea de organe este posibilă numai în baza carnetului de donator

Dacă ar începe din nou să facă dializă, Thomas Müller ar fi înscris pe lista de aşteptare pentru transplant. O listă cu aproximativ 9.400 de pacienţi în prezent. Oameni care speră la o nouă şansă. Aşteptarea durează între 6 şi 10 ani. Un timp pe care mulţi pacienţi nu-l au la dispoziţie.

În 2018, în Germania au fost prelevate organe de la doar 955 de donatori. Fiindcă în lipsa unui carnet de donator, prin care este permisă în mod explicit recoltarea de organe, medicii nu pot face nimic. Jens Spahn, ministrul federal al Sănătăţii, propune modificarea legii transplantului. Conform acordului prezumat pentru prelevare, existent în majoritatea ţărilor europene, oricine poate fi considerat donator de organe, dacă nu există menţiuni clare, din timpul vieţii, împotriva calităţii de donator.

Un obstacol ar putea fi aparţinătorii pacienţilor aflaţi în moarte cerebrală, consideră ministrul Jens Spahn. În aceste condiţii, el pledează pentru adoptarea unei duble măsuri care să permită colectarea de organe. Mulţi critică aceste propuneri pe care le consideră o imixtiune în dreptul fiecărui om la autodetermminare. Donarea este benevolă şi nu poţi transforma un cadavru într-un mijloc în vederea realizării unui scop, susţin criticii.

Susanne Reitmaier luptă pentru îmbogăţirea băncii de organe prin modificarea legislaţiei

Susanne Reitmaier luptă pentru îmbogăţirea băncii de organe prin modificarea legislaţiei

Un subiect neplăcut pentru germani

Argumentele adversarilor acordului prezumat o înfurie pe Susanne Reitmaier. Femeia, fondatoarea asociaţiei "Împotriva decesului pe lista de aşteptare", este iniţiatoarea unei petiţii online prin care urmăreşte să facă presiuni asupra Bundestagului, Ministerului Sănătăţii şi politicienilor pentru adoptarea unor măsuri care să permită realizarea mai multor transplanturi în Germania. În opinia sa, acordul prezumat ar fi soluţia cea mai bună.

Reitmaier luptă călăuzită de povestea fiicei sale care, în urmă cu patru ani, a primit o nouă şansă la viaţă în Spania, nu în Germania. "Dacă aveţi nevoie urgentă de un organ, va trebui să mergeţi în Spania, Austria sau Olanda", spune femeia. "Ba chiar în Spania donatorii sunt extrem de apreciaţi", adaugă ea.  

"În Germania nimeni nu spune ceva frumos despre donarea de organe. Apare mereu câte un scandal. Germanii cred că dacă ajung în spital, vor fi automat măcelăriţi", critică Reitmaier. Iar în cercul de apropiaţi, rudele donatorilor sunt nevoite mereu să îşi justifice decizia de a permite prelevarea de organe de la răposat, mai spune femeia. 

Susanne Reitmaier va trebui să mai aibă răbdare câteva luni. La mijlocul acestui an, minitstrul Spahn şi-a propus să determine Bundestagul să ia o decizie. Thomas Müller va urmări din Spania dezbaterea. Poate, până atunci, va avea deja şi un nou rinichi.