1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moneda euro în atenţia falsificatorilor de bani

Brigitte Scholtes / Alexandra Sora12 iulie 2007

Moneda europeană se falsifică de două ori mai des decât se contrafăcea marca germană. La Banca Federală Germană, în jur de 40 de specialişti se ocupă în prezent de cele mai noi tehnici ale falsificatorilor de bani.

https://p.dw.com/p/BFB9
Imagine: AP

Din ianuarie până în iulie 2007, au fost scoase din circulaţie în jur de 265.000 de bancnote euro falsificate. 97 la sută dintre ele au fost identificate în ţările în care moneda euro are statutul de monedă oficială.

Poliţia a fost deosebit de vigilentă în Germania, unde a identificat aproape 20.000 de bancnote euro falsificate – cu 7 procente mai multe decât în anul anterior. Astfel, circulaţia bancnotelor false a fost redusă în mod considerabil. Frank Albrecht, preşedintele organizaţiei pentru comerţ cu amănuntul din landul Hessen, explică în acest sens:

„Există aparate excelente de verificare a bancnotelor, şi, ce e şi mai important, casieriţele din magazine sunt foarte vigilente. Cine lucrează într-un magazin, are de a face cu monede şi bancnote în fiecare zi, fiind astfel capabil să identifice chiar şi bancnote contrafăcute de falsificatori profesionişti.

Jumătate din bancnotele falsificate sunt cele de 50 de euro, însă în Germania, numărul lor se ridică la doar 43,7 la sută. Pe locul doi se regăsesc bancnotele de 200 de euro, care constituie 23,7 procente din falsuri, iar cele de 100 de euro se reduc la 16,8 procente. Nu toate falsurile sunt greu de recunoscut. Uneori circulă bancnote colorate cu stiloul, iar într-o brutărie germană a fost acceptată odată chiar şi o bancnotă fictivă de 300 de euro, pe care era desenată o femeie dezbrăcată.

În afară de excepţiile de acest fel, cei mai mulţi falsificatori sunt tot mai abili şi folosesc în special scannere şi aparate xerox. Pe de altă parte, şi colaborarea dintre poliţie şi comerţul en detail devine tot mai eficientă, este de părere Frank Albrecht:

„În ultimele luni am identificat la Frankfurt mai multe bancnote false de 200 de euro, care erau contrafăcute de profesionişti din Europa de est. Demersurile noastre au avut succes, deoarece i-am avertizat la timp pe angajaţii din comerţ că aceste bancnote se află în circulaţie, explicându-le foarte exact cum arată falsurile. Poliţia a reuşit chiar să-i aresteze pe falsificatori.”

În Bulgaria, Italia şi Lituania au fost găsite ateliere întregi specializate în falsificarea bancnotelor euro. La nivel european, în Germania există relativ puţine bancnote contrafăcute. În ultimele luni, acestea au produs o pagubă de 1,8 milioane de euro, această sumă fiind însă sub nivelul mediu european al pagubei materiale produse de falsificatorii de bani. Acest lucru este mai puţin îngrijorător decât pare la prima vedere, susţine Ulrich Kater de la banca germană Deka:

„Din sumele totale care se află în circulaţie în Germania, doar şase până la şapte procente sunt bancnote sau monede, restul fiind bani electronici, din conturi şi cărţi de credit.”