Moldova: Întoarcerea diasporei

Vor avea nevoie și basarabenii, asemeni vechilor evrei, să rătăcească 40 de ani în deșert, pentru ca la pământul făgăduinței să ajungă un popor liber, scutit de reflexele robiei?

Se succedau cicluri politice fără o evoluție semnificativă: după scurte intervale democratice, grupările pro-rusești reveneau la guvernare. În mare parte din cauza eșecurilor administrative, a unor reforme prost gândite sau a corupției „alor noștri”, care vădeau o irațională sete de măriri și averi, o crasă mediocritate, o lipsă de empatie cu cei mulți și obidiți.

Și moldovenii „le-o plăteau” democraților, votând partide rusofile, animați de iluzia că „înainte a fost mai bine” – un mit exploatat cu cinism și perfidie de propaganda rusă și de agenții Kremlinului de la Chișinău. Aceștia, de fiecare dată, profitau de o perioadă de stabilitate economică, de banii acumulați la buget grație deschiderilor occidentale din perioada anterioară, apăsau pedala plăților sociale pentru a-și ține captiv electoratul (sărac cum era, poporul nici nu-și dorea mai mult), în special bătrânii și minoritățile naționale, tradițional pro-ruse.

Viața trebuia să se înrăutățească din nou, tendințele autoritariste să dea în clocot, să degenereze în teroare de stradă – cum a fost la 7 aprilie 2009, când Voronin și Greceanîi au scos poliția să-i omoare și să-i maltrateze pe tinerii protestatari anticomuniști – ca să mai avem o rotație la guvernare, proeuropeană, terminată după câțiva ani, ca de obicei, în coadă de pește.

Vorbeam la începutul acestui text despre exilul unui popor biblic, asemuindu-l cu rătăcirea și confuzia tranziției moldovene, dar exilul nu e doar o metaforă, ci și o realitate a ultimilor 20-25 de ani pentru Republica Moldova, ca și pentru alte state din Est, foste comuniste, producând o comunitate națională, peste mări și țări, cu trăsături specifice, pe care o numim și noi „diaspora”. Și tocmai în exilații noștri am început să ne punem mari speranțe.

Viețuind în ținuturi mai prospere, mai civilizate, acești moldoveni urmau să aducă acasă cunoștințele, experiența, bunele practici, stilul de viață al occidentalilor, dar mai ales o conștiință democratică mai avansată, care să schimbe moravurile învechite ale patriei lor. Conectarea cu Occidentul, pe mulți dintre ei i-a ajutat să scape de scoria moldovenismului ideologic, să-și descopere rădăcinile latine, comuniunea cu românii de peste Prut, cu care muncesc pe aceleași șantiere de construcții sau în firme de transport din Italia, Franța, Portugalia, Spania, Marea Britanie etc.

Cum te schimbă Europa

„Diasporenii” sunt totuși un popor neomogen. Dacă unii învățând să vorbească italiana, de exemplu, însușeau și neologisme ale limbii române, de care habar n-au avut înainte, alții rămâneau prinși ca într-un boț de chihlimbar, cu limbajul, vocabularul, pronunția de acasă, specifice anilor ’80-’90, tot mai îndepărtați, tot mai neverosimili.

Am fost surprins de ambele fenomene. În special al exilaților „conservați”, atunci când îi întâlneam pe străzile Chișinăului: vorbeau la telefon o italiană de uz modern, iar între ei rostogoleau arhaisme și regionalisme moldovenești, scoase din desaga lor de pribegi atemporali.

Viața în Occident, mai ales de la a doua generație încolo, pune presiune asupra noțiunii însăși de identitate națională, altădată închisă în interiorul unor granițe etanșe, schimbă multe ca viziune politică, culturală și antropologică, așezând identitatea, sentimentul de apartenență sub calota, încă destul de vagă, dar ambițioasă, a „europenităţii”.

Deocamdată însă nu aspectele cultural-filozofice interesează societatea, ci progresul pe care diaspora îl poate aduce țării de origine. După ce a ținut, prin remitențe, ani în șir, economia moldoveană pe linia de plutire, concetățenii noștri din străinătate au contribuit decisiv la victoria noilor forțe proeuropene în alegerile din 2020 și 2021.

„Guvernarea diasporei”

Mai mult. Se poate spune că în acest moment Republica Moldova este condusă de cetățeni din diaspora, oameni care au petrecut un timp acolo, și-au făcut studii, au muncit în instituții sau companii occidentale.

Președinta Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavriliță și mai ales Veronica Drăgălin, noul procuror-șef anticorupție, plecată la vârsta de 8 ani cu familia în Statele Unite – au în spate o solidă biografie în Vest. În majoritatea parlamentară se află de asemenea politicieni proveniți din diaspora.

Actuala putere lansează mereu apeluri către „stranieri” să revină, să pună umărul la europenizarea Moldovei, și le oferă facilități: servicii consulare mai ieftine, acorduri bilaterale de securitate socială cu țările de reședință, recunoașterea diplomelor de studii, scutiri de taxe la introducerea în Moldova a bunurilor personale și a unui mijloc de transport etc.

Aceste îndemnuri se reiau mai ales în luna august, când se întorc „fiii risipitori” ai Moldovei. După 3 ani de pandemie și crize de tot felul, în care nu și-au putut revedea rudele de acasă și nu s-au putut reculege la mormintele strămoșilor, basarabenii plecați regăsesc în Moldova o „oază a speranței” fragilă, dar cu tendințe promițătoare de înflorire, numai dacă vechile păcate indigene, pe lângă deșertul care ne bântuie dinspre Est, nu se vor dovedi mai expansive.