Moldova, o pradă ușoară pentru Putin?

Cine are dreptate? Cei ce spun că decretul semnat de Maia Sandu, prin care limba oficială a Republicii Moldova este limba română, pune capăt unei mistificări sovietice? Sau cei care, asemeni purtătoarei de cuvânt a diplomației de la Moscova (indiferent ce mai înseamnă azi „diplomație” în cazul Moscovei), acuză că populația Moldovei este supusă unei spălări pe creier?

Cele două curente de opinie apar în deschiderea unei analize publicate de ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung, care avertizează cât de periculoasă pentru Ucraina ar fi o invazie rusească în învecinata Moldovă, „micul stat (...) vulnerabil” cu „o istorie tulbure și baze naționale slabe”.

Care e treaba cu moldovenismul?

Pentru autorul articolului, slavistul Ulrich Martin Schmid, prorector al Universității St. Gallen, nu e loc de dubiu: „Nu a existat niciodată o limbă moldovenească independentă - ar fi comparabilă cu varietatea austriacă de limbă germană. Invenția unei limbi moldovenești și, prin urmare, a unei națiuni moldovenești, a făcut parte din strategia de expansiune sovietică în secolul al XX-lea”.

Profesorul elvețian are și o explicație pentru spațiul de manevră al celor ce perpetuează acest dubiu: când au ocupat acele teritorii, țariștii au găsit o populație vorbitoare de limbă română fără multă știință de carte, fără o conștiință națională în sens modern, cufundată într-o înapoiere economică (un loc numai bun de exilat poetul liberal Pușkin). Abia mai târziu avea să se nască limba română standardizată și să se treacă la alfabetul latin - dar asta doar la vest de Prut, căci dincolo de el, la est, teritoriile românești au fost ocupate de ruși până la prăbușirea țaratului, punctează Schmid.

Istoria, continuă autorul analizei din ziarul elvețian, aduce apoi presiunea bolșevică, cu teoriile despre ocupația românească a Basarabiei și începuturile falsificării - o „campanie culturală de promovare a unei limbi, națiuni și chiar rase moldovenești”, „apariția unei gramatici și a unui dicționar”, inclusiv „inventarea unor cuvinte noi”, și instituirea alfabetului chirilic. Publicul NZZ află, din articolul apărut astăzi, aberațiile vehiculate acum aproape un veac de ocupantul sovietic: că, „spre deosebire de româna burgheză, moldoveneasca ar fi o limbă proletară” și că „existau diferențe chiar și la structura craniului: românii ar avea capul rotund în vreme ce la moldoveni forma capul este mai alungită”.

Secolul aglomerat de evenimente

Au urmat, într-o succintă retrospectivă parcursă de autor, pactul Hitler-Stalin și încălcarea lui, prima invazie a Armatei Roșii, operațiunea Barbarossa, uciderea și deportarea evreilor de către românii aliați regimului nazist, revenirea Armatei Roșii, Moldova Sovietică, alungarea monarhiei din România și existența a două state socialiste românești care se tratau cu suspiciune reciprocă dusă până la izolare, închiderea frontierelor și înstrăinarea familiilor care decenii la rând nu s-au mai putut vedea.

Istoria rezumată de Schmid pentru cititorii ziarului care apare la Zürich nu îl omite nici pe Ceaușescu, dictatorul de la București care a fost tratat cu un translator când a vizitat RSS Moldovenească în 1976, care a cochetat cu ideea României Mari și chiar a condamnat, cu o lună înainte de a fi debarcat, anexarea Basarabiei de către sovietici.

Căderea URSS și independența Republicii Moldova a declanșat unele discuții despre reunificare dar și o constituție prin care se formaliza moldoveneasca drept unică limbă de stat, separatismul transnistrean, războiul din 1992, intervenția rusă și subordonarea politică și economică față de Moscova. „Seamănă”, observă Schmid, „cu scenariul agresiunii asupra Ucrainei din 2014: Kremlinul înfige o țepușă în corpul unei foste republici sovietice pentru a-i obstrucționa integrarea occidentală. Chiar și soluțiile propuse de Moscova seamănă”: anume, o federalizare care dă teritoriilor controlate de ruși o influență politică supradimensionată la Chișinău, respectiv la Kiev, ceea ce ar permite păstrarea acestor țări în sfera de influență a Moscovei, punctează profesorul elvețian.

Amenințarea rusească continuă

În ultimii ani, nici la București, nici la Chișinău nu există o voință majoritară pentru unire, chiar dacă mulți dintre cetățenii Republicii Moldova, inclusiv președinta Maia Sandu, au cetățenie română, notează Ulrich M. Schmid. Și observă că de la începutul agresiunii ruse în Ucraina, interesul politic al Moscovei pentru Moldova s-a deplasat dinspre Transnistria către Găgăuzia, o entitate cu identitate departe de a fi lămurită, o masă de manevră la discreția propagandei rusești și o posibilă coloană a cincea.

„Nimeni din Rusia nu este interesat să viziteze Moldova”, a comentat fostul președinte Dmitri Medvedev, după ce Chișinăul a introdus interdicții de călătorie inclusiv pentru Vladimir Putin. Acum nu dar, a adăugat Medvedev, în ceea ce autorul articolului din ziarul elvețian consideră a fi o bună concluzie, „poate mai târziu - sub o formă sau alta”.

Ce nu spune Schmid în această analiză a sa este de ce consideră că o invazie rusească în Moldova ar fi periculoasă pentru Ucraina. Pentru că, astfel limitându-și abordarea, autorul pare, de fapt, deloc interesat de Moldova.