Moțiunea contra SRI

Moțiunea inițiată de ALDE împotriva ministrului Justiției Raluca Prună s-a dovedit a fi o formă pură de resentiment. Nimeni nu a luat cuvântul și nimeni nu a părut să aibă nimic de spus în afara deputatei Steluța Cătăniciu, care își duce războiul ei aproape personal împotriva ”bruxelezilor” lui Cioloș. La drept vorbind, deși sala a fost mai goală decât la ora ”declarațiilor politice”, Steluța Cătăniciu nu a fost chiar singură, având de partea ei mulți deputați din gruparea proprie și de la alte partide, din moment ce moțiunea fost înscrisă pe ordinea de zi, dar a fost pesemne o adeziune bazată pe suspiciunile și antipatiile comune și nu pe o gândire politică bine articulată.

Ședința de luni a Camerei Deputaților ar fi putut deveni cea mai importantă dezbatere a acestui an, problema interceptărilor având calitatea de a cuprinde, ca într-un nod, toată tematica justiției și luptei împotriva corupției. Absența totală a opoziției guvernamentale de la această dezbatere e decepționantă, căci ne arată cât de inconsistentă e lupta politică din România. Totul e o vorbărie goală, combatanții risipindu-se în toate direcțiile când se ivește ocazia să facă ceva.

Teoretic nu este totuși exclus ca, la votul de miercuri, moțiunea să treacă, dar absența de luni este indiciul cel mai clar că grupurile politice dezertează și că nu vor să-și asume nicio răspundere. Atacul contra ministrului Raluca Prună este legat de ordonanța Guvernului cu privire la interceptări, un vot împotriva ministrului echivalând cu unul contra ordonanței. Or, câtă vreme nici social-democrații, nici liberalii și nimeni altcineva nu e pregătit să aducă modificări convingătoare la textul propus de Guvern, atunci nici nu se pot mobiliza pentru demiterea ministrului.

Raluca Prună nu are de fapt nimic de pierdut în plan personal în cazul unui improbabil dezastru. Miza, singura miză, rămîne ordonanța prin care Guvernul a căutat să împace decizia Curții Constituționale cu o practică instituțională deja rodată și greu de schimbat. În linii mari, intercepările (și alte fome de supraveghere desigur) au fost puse pe seama procurorului și poliției judiciare, cu excepția cazurilor de siguranță națională și mare corupție, care vor fi instrumentate pe mai departe de SRI. Prezența SRI în acest dispozitiv judiciar rămâne așadar în continuare obiectul principal al disputei. De aceea moțiunea contra minstrului a fost mai curând o moțiune contra SRI.

Dar acesta este un subiect asupra căruia nu ne putem pronunța într-un mod lipsit de echivoc. Poate invoca SRI amenințarea la siguranța națională ca să întreprindă o supraveghere de altă natură? Probabil că poate. Dar realitatea este că SRI, atât timp cât are deja la dispoziție o tehnică avansată, poate face acest lucru și dacă nu i se oferă nicio atribuție legală în privința așa-numitei ”supravegheri tehnice”. Ba, am putea spune că abia atunci operațiunea va fi și mai ”secretă” și mai greu de urmărit.

În sfârșit, așa cum am spus de multe ori, singura soluție viabilă în cazul serviciilor secrete (admițând că nu le desființăm cu totul, ca să fim siguri) este instituirea unui control parlamentar eficace. O comisie parlamentară ar trebui să aibă puterea, în anumite condiții, de a schimba conducerea SRI și de a avea un cuvânt decisiv în privința bugetelor, căci altfel rămâne ceva pur decorativ.