Mizele electorale și financiare ale numirii directorilor de școli – Interviu (SpotMedia.ro) | România | DW | 30.07.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Mizele electorale și financiare ale numirii directorilor de școli – Interviu (SpotMedia.ro)

”Pe mine mă înfurie că noi ne furăm singuri căciula", spune senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie.

Pentru o chestiune temporară și iluzorie, noi, de fapt, decimăm orice șansă ca Învățământul românesc să se însănătoșească, să devină la fel ca în alte state – unul care se ocupă de EDUCAȚIE”, explică senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie.

În luna august se vor vacanta toate cele circa 10.000 de funcții de director (...) Deci, până pe 31 august toate unitățile școlare din România vor fi în pom și pomu’n aer”, mai afirmă acesta în partea a doua a interviului acordat pentru Spotmedia.ro, în care vorbește pe larg despre beneficiile electorale aduse Partidului de către un director de școală apropiat, despre PNL-izarea inspectoratelor județene și ”buzduganele” pe care le aruncă ”baronatele” către Parlament, dar și despre directorii ”cu coloană vertebrală”, care ”și-au dat demisia, în plin an școlar, pentru că nu doreau să semneze niște porcării, mai precis niște acte de recepție a unor lucrări care nu avuseseră loc decât pe hârtie”.

Prima parte a interviului acordat de senatorul Ștefan Pălărie: Politica de partid trebuie exclusă din școală. Directori cu performanțe excepționale au fost schimbați peste noapte, fără drept de apel - Interviu (I)

Cele mai importante declarații, urmate de argumente și detalii suplimentare prezentate în format audio:

  • În prima etapă, pe 5 august, se vor vacanta circa 5.500 de poziții (...) iar pe 25 august vor expira și interimatele din ianuarie.
  • Cum am ajuns aici? Cât se poate de simplu: Nu am organizat concursurile pentru directori nici în anul 2020 (eu nu sunt absurd, 2020 a fost un an cumplit, lovit de pandemie), dar nu s-au făcut concursuri (nici pentru inspectori și nici pentru directori!), nici pe perioada anului 2021.
  • Acum găsim tot felul de tertipuri pentru a cârpi chestiunea aceasta. Noi tocmai de aceea doream să intre noua lege în vigoare.
  • Ar trebui să primeze interesul suprem al Învățământului - Binele elevului. Nu orice alt raționament.
  • Să nu uităm că dl ministru Cîmpeanu a declarat cu foarte mare seninătate că inspectorii și-au numit oamenii în baza legii. Or noi asta vrem: Să schimbăm legea ca astfel de abuzuri să nu se mai poată întâmpla.
  • Eu aș lega inclusiv această temă delicată (petrecându-se cu două luni înainte) de congresul PNL - ar fi divizat și cred că a divizat foarte puternic organizația.
  • Discutam mereu despre organizațiile județene, în politica veche, aceste forme de ”baronate”. Cei de la județ trimit buzduganul la Parlament cu ce trebuie să se facă sau să nu se facă, ca să nu deranjeze.
  • Eu am auzit nenumărate fraze despre cum se operează: ”Până acum au fost ei, acum suntem noi, e dreptul nostru să facem ce vrem să facem”.
  • Pozițiile de inspectori au fost și acestea vacantate. Să nu uităm că ultimele concursuri pentru funcțiile de inspectori școlari au fost în 2015, ceea ce înseamnă că ocuparea funcțiilor prin concurs ar fi trebuit să aibă loc în 2019.
  • Aceste concursuri nu au fost organizate nici în 2019, nici în 2020, nici în 2021. De îndată ce aceste mandate au fost vacantate, conform legislației, ministrul este cel care semnează numirea unui nou inspector județean școlar interimar. Or, aceste numiri s-au făcut în mandatul doamnei ministru Monica Anisie (PNL, n.red.).
  • Eu nu spun că sunt 100% inspectori școlari județeni PNL-iști, dar să nu uităm că o investigație făcută de una dintre publicații a arătat, negru pe alb, că 70% dintre inspectori au fost candidați (atenție!) la alegerile locale din septembrie 2020.
  • Asta înseamnă că exact în buza deschiderii anului școlar, inspectorii școlari județeni erau pe teren, în campanie electorală.(...) Au mai fost și de la Pro România sau de la alte partide, dar grosul erau colegi de la PNL.
  • Discutăm despre o situație în care această PNL-izare a continuat la nivelul inspectoratelor, inclusiv la nivelul inspectorilor de specialitate din ISJ-uri.

Puteţi citi interviul integral AICI