Misiunea „Don Quijote“

Asteroizi de diferite dimensiuni zburînd la diferite distanţe de pămînt se pot apropia periculos de mult de planeta noastră, ameninţînd să provoace catastrofe pustiitoare. Omul dispune de mijloce tehnice de identificare a unor astfel de corpuri cereşti. Dar nu este de ajuns: trebuie creată şi posibilitatea de a le distruge sau de a le devia cursul, înainte să aibă loc o coliziune.

«Don Quijote» se numeşte programul prin care europenii vor să testeze cum s-ar desfăşura acţiunea de apărare, dacă un asteroid s-ar apropia ameninţător de pămînt. În cadrul misiunii urmează să fie lansate două sonde spaţiale, «Sancho» şi «Hidalgo», către un asteroid mare de aproximativ 500 m. Sonda «Hidalgo», cîntărind 400 kg şi zburînd cu 36.000 km/h, va izbi asteroidul, deviindu-i uşor traiectoria. «Sancho» observă manevra de la distanţă şi transmite datele la pămînt. Gradul devierii depinde de constituţia corpului ceresc. De aceea, încă înainte să aibă loc coliziunea, «Sancho» lansează mai multe rachete, care rămîn înfipte în suprafaţa asteroidului. O parte din rachete sunt prevăzute cu exploziv, celelalte, cu aparate de măsurare. După declanşarea exploziei, sunt înregistrate undele de presiune, care furnizează date despre interiorul asteroidului; undele-radar servesc la analiza suprafeţei.

În 5 ani, cele două sonde îşi vor putea lua startul. Singura condiţie este ca ţările reprezentate la Esa să aprobe cele 150 de milioane de euro, cît costă programul. Misiunea ”Don Quijote” s-a impus în competiţie cu alte 5 proiecte, care au drept scop mai cu seamă depistarea corpurilor aflate în apropierea pămîntului.

Pînă acum au fost descoperite 2788 de obiecte mari care s-ar putea apropia de pămînt. Se admite că există aprox.1100 de corpuri mai mari de 1 km. Descoperite au fost pînă acum 712. Dintre acestea, 131 ar putea cădea pe pămînt, declanşînd catastrofe globale. Dar şi obiectele mai mici de 1 km prezintă un pericol important, în primul rînd prin faptul că ele sunt mult mai numeroase. O alarmă a avut loc în martie, cînd un asteroid s-a apropiat pînă la 43.000 km de pămînt. Este o distanţă cosmică infimă, doar cu foarte puţin mai mare decît cea la care se află orbita sateliţilor artificiali ai planetei noastre. Bolovanul ceresc a fost descoperit abia cînd tocmai se îndepărta din nou. Am scăpat şi de data asta ! – şi-au putut spune astronomii, conştienţi de ce s-ar fi putut întîmpla, dacă distanţa era doar cu puţin mai mică.

Asteroizii mai mici de 100 m devin incandescenţi la intrarea în atmosfera pămîntului şi cad în sfărîme, putînd fi văzuţi în chip de ploaie de stele. Fragmente din ei ajung totuşi pe pămînt. Şi este cunoscut faptul că un meteorit mare de 60 m a distrus în anul 1908 o regiune de pădure din Siberia de dimensiunile Luxemburgului. Dacă probabilitate ca un asteroid de dimensiuni medii să cadă pe pămînt este apreciată la 10.000 de ani, riscul ca un asteroid mic să pătrundă în atmosfera pămîntului există la 2000 de ani.

În prezent sunt în proiectare diferite metode de deviere a unui asteroid ce se apropie de pămînt, cu rachete nucleare sau cu alte proiectile.