1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mircea Geoană vrea un preşedinte român pentru Europa

Victor Iulian Tucă23 iunie 2008

Mircea Geoană este optimist. „Dacă nu acum, atunci peste câţiva ani, cineva din regiunea noastră, de ce nu - un român, ar putea să fie preşedintele Consiliului European”, a declarat la Bruxelles, preşedintele PSD.

https://p.dw.com/p/EOdj
Imagine: AP Photo

Afirmaţia a fost făcută la întâlnirea de la sfârşitul săptămânii trecute a liderilor socialiştilor europeni unde s-a discutat pe marginea respingerii tratatului de la Lisabona de către Irlanda. Geoană a declarat că politicienii socialişti nu mai doresc rediscutarea tratatului de la Lisabona. „Ar însemna să ne întoarcem back to square one, ca la şotron…”, a afirmat liderul social-democrat deşi este o mare enigmă cum va intra în vigoare un tratat ce are nevoie de unanimitate pentru a fi valabil.

Mircea Geoană, preşedintele PSD: „Este clar că în acest moment două lucruri sunt certe - în primul rând, nimeni nu mai doreşte rediscutarea tratatului de la Lisabona, deja am făcut-o o dată, a două oară este imposibil de făcut. În al doilea rând, toate lumea îşi propune ca obiectiv terminarea procesului de ratificare până la alegerile pentru PE din 2009. Evident, nimeni nu poate să intre cu picioarele peste o democraţie cum este Irlanda. Mi-e teamă că, în condiţiile în care nu numai Irlanda dar şi alte ţări nu vor ratifica tratatul (…) riscăm să ne întoarcem la tratatul de la Nisa (…) ceea ce este profund greşit dar democraţia funcţionează şi trebuie să respectăm fiecare stat. Pentru România ar fi un punct negativ pentru că scopul noilor venite este să aibă o şansă mai mare în Europa. După alegerile europene din 2009, scopul României şi al ţărilor noi venite este să ne ocupăm poziţiile pe care le merităm, pe baza taliei noastre, a voturilor şi a populaţiei noastre, în structurile europene. Una este să te baţi pentru funcţii pe stil vechi (conform tratatului de la Nisa, n. red.) şi alta este pentru funcţii şi influenţe pe stil nou (tratatul de la Lisabona, n. red.). Este vorba de preşedintele Europei, dacă nu acum, atunci peste câţiva ani, cineva din regiunea noastră, de ce nu - un român să aspire să fie preşedintele Consiliului European.

Martin Schulz Europaparlament SPD
Martin Schulz un socialist european intrigat de ignoranţa irlandezilorImagine: AP

Geoană a vorbit şi de liderul grupului socialist din Parlamentul European, Martin Schulz care este doreşte demisia lui Charlie McCreevy, comisarul irlandez responsabil de piaţa internă şi servicii. Charlie McCreevy afirmase cu puţin timp înaintea referendumului că nu a citit textul tratatului de la Lisabona. „Atâta aroganţă nu este de admis”, spune Martin Schulz, adăugând că preşedintele Comisiei Europene ar trebui să-l demită pe comisarul irlandez.

În altă ordine de idei, referindu-se la rezultatele de la alegeri locale din România, Mircea Geoană a declarat că impresia generală că social-democraţii români au reuşit o răsturnare spectaculoasă de situaţie şi se pregătesc pentru asumarea guvernării la toamnă.