1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Miracolul meu de Crăciun

Gheorghi Gospodinov
25 decembrie 2020

Crăciunul este o sărbătoare atât de frumoasă pentru că celebrează sosirea unui copil. Iar acolo unde există un copil, toți devin copii, mame și tați, crede scriitorul bulgar Gheorghi Gospodinov.

https://p.dw.com/p/3nBuv
Scriitorul bulgar Georghi Gospodinov și fiica sa
Scriitorul bulgar Georghi Gospodinov și fiica sa Imagine: privat

În iarna în care s-a născut fiica mea, tata și mama s-au pornit din orășelul lor îndepărtat din sud-estul Bulgariei spre noi, la Sofia. Au vrut neapărat să vadă bebelușul. Cei doi s-au urcat în primul tren pe care l-au prins, au intrat în apartamentul nostru și s-au spălat cu grijă după drum. Apoi au încremenit la intrarea în camera copilului, copleșiți de un sentiment al venerației.

Toată noaptea călătoriseră cu trenul bulgar, care circula la fel de încet ca o caravană de cămile - aidoma celor Trei Magi de la Răsărit. Sigur că au adus și daruri - nu tocmai aur, tămâie și smirnă, dar mama mea a pus cerceii aurii, primiți de la mama ei, într-o cutie mică pentru fetiță, alături de o monedă de argint. Tatăl meu împodobise o crenguță, pe care o primesc în mod tradițional copiii în Bulgaria.

Am asistat la această scenă și i-am înțeles semnificația. Scriitorul Jorge Luis Borges ar fi spus că ea s-a petrecut, de fapt, pentru a repeta o altă scenă, o altă naștere. Mi-am dat seama de ceva ce știu, probabil, toți părinții: Fiecare naștere este nașterea lui Hristos, la o scară mai mică, pentru familia copilului. Un triumf fragil al vieții.

Părinții mei stăteau timizi și fericiți la intrarea în camera copilului și îl venerau, aidoma celor Trei Magi de la Răsărit. Poate că termenul "venerație" nu este cel mai potrivit, dar era vorba de un respect deosebit. Copilul era mic, cât o virgulă, urla și părea încă gălbeniu. Părinții mei au plecat capul și au făcut ceva la care nu m-aș fi așteptat: au sărutat mănuța bebelușului. În cultura patriarhală a Bulgariei, lucrurile merg de obicei invers: persoana mai tânără sărută mâna celei mai vârstnice, se înclină, demonstrându-și respectul.

Miracolul nașterii

Nașterea inversează totul. Părinții mei au făcut câțiva pași precauți, erau reverențioși, de parcă ar fi vrut să facă o plecăciune în fața cuiva care a venit din altă lume. (Și, de fapt, între noi era chiar așa: Copilul a venit într-adevăr din altă lume. A fost pe drum timp de nouă luni până să ajungă aici.)

Nu îi văzusem niciodată pe părinții mei în această postură. Da, ei au fost mereu cei mai binevoitori oameni pe care i-am cunoscut - dar cu noi, copiii lor, nu au fost niciodată exagerat de sensibili. Nu ne răsfățau. Să ne sărute mână? Doamne ferește! În Bulgaria comunistă, noi copiii eram iubiți fără mari ritualuri. Eram niște chestii mici și obositoare, care trebuiau să învețe unde le e locul. Iar acesta nu era, în niciun caz, alături de adulți. Părinții așteptau doar câteva lucruri de la noi: să ne purtăm frumos, să învățăm bine și să nu spunem mai departe ce s-a discutat acasă. La cumpărături eram nevoiți să fim reținuți, pentru că banii erau puțini - o știam cu toții.

Lacrimile bunicii mele

Fiecare dintre noi, chiar și cel mai sărac, are amintiri legate de Crăciunurile din copilărie, și atunci când acestea se sărbătoreau pe ascuns. Bunica mea, care era orfană și a fost crescută de o familie adoptivă, mi-a povestit că mergea în grajd în Ajunul Crăciunului, îmbrățișa un miel nou-născut și plângea. Când vorbea despre aceste scene, plângea de fiecare dată și spunea că nu va uita mielul niciodată. Fără a fi conștientă de acest lucru, bunica îmi povestea o scenă biblică.

Scena naşterii lui Hristos într-o biserică din Germania
Nașterea - un triumf fragil al viețiiImagine: picture-alliance/dpa/F. Gentsch

Și eu îmi aduc aminte în fiecare an de bradul de Crăciun pe care mama și cu mine îl împodobeam împreună, cu globuri de sticlă și lumânări adevărate. De tata și de bunicul meu, care intrau în casă cu haine de blană, pe care le scuturau de zăpadă până când era albă toată camera.

Ingredientele Crăciunului

Nu voi uita niciodată jocul luminilor, creat de sobă și de opaiț. Sau cum mă încolăceam pe pat, în timp ce ascultam conversațiile adulților. Sau cum mă adânceam în noua mea carte cu basmele lui Andersen, care avea imagini frumoase. Nu exista un Crăciun fără fetița cu chibriturile, soldatul curajos de plumb sau lebedele sălbatice. 

Când părinții mei au pornit în acea iarnă din nou spre casă, tata mi-a șoptit la ureche: "Sper să mai trăiesc un an sau doi, ca să-și aducă aminte de mine acest copil." La acea vreme, îl aștepta o operație. Visul său, viziunea sa asupra nemuririi era să trăiască mai departe în amintirile unui copil. Iar minunea s-a întâmplat, boala care părea incurabilă a dispărut. De atunci a trecut mai mult de un deceniu, fiica mea e adolescentă - iar tata crede că ea i-a salvat viața. 

Iisus, Maria și Iosif 

Acestea sunt minuni mici, personale. Dar, de fapt, toate minunile sunt mici și personale. Am ales să spun această poveste tocmai acum, nu cu altă ocazie, pentru că în aceste vremuri ne temem cel mai mult pentru cei dragi. Uneori nu putem face altceva decât să-i consolăm și să le spunem că îi iubim. 

Există această zi unică, în care noi - care tot anul suntem șefi și subordonați, muncitori, jurnaliști, subestimați, jigniți și jignitori, urlători și persoane la care se urlă, tineri eroi strălucitori și patrioți, bulgari și europeni - putem să ne debarasăm, pentru moment, de toate acestea. Este ziua când ne este permis să fim, pur și simplu, copiii părinților noștri și părinții copiilor noștri. 

Această sărbătoare este atât de frumoasă pentru că celebrează sosirea unui copil. Iar acolo unde există un copil, toți devin copii, mame și tați. Fiecare om este Iisus, Maria și Iosif. Aceasta nu este o blasfemie, ci sensul și miracolul vieții. Iar miracolul este ceva foarte personal. 

Gheorghi Gospodinov (născut în 1968) este cel mai tradus scriitor bulgar contemporan. Romanele sale "Romanul Natural" şi "Fizica Tristeţii", volumele de poezie şi piesele sale de teatru au fost traduse în 25 de limbi. Gospodinov este între altele laureat al premiului literar Angelus (2019) şi al premiului Jan Michalski (2016). În prezent este Fellow la Wissenschaftskolleg zu Berlin.