Miracole şi pariuri de viitor: Israelul la 60 de ani

Fericirea unora e, uneori, tragedia altora. Israelienii au sărbătorit joi, 8 mai, 60 de ani de existenţă.

Palestinienii marchează de regulă această zi, calificînd-o drept „nakba”, drept "catastrofă" naţională. Catastrofa în care se găsesc palestinienii şi cauzele ei, reale sau imaginare constituie subiecte constante ale presei occidentale.

Dar, în ce stare se află societatea israeliană la 60 de ani de la înfiinţarea statului evreu modern? Şi ce perspective de viitor are?

„A vorbi despre israelieni fără a crede în miracole înseamnă să dai dovadă de o crasă lipsă de realism”, afirma cândva, pe-un ton glumeţ, primul premier israelian, David Ben Gurion. Aflat la cârma ţării sale acum 6 decenii, Ben Gurion ar avea, dacă ar mai trăi azi, toate motivele să fie mândru de el, de bilanţul său politic şi de compatrioţii săi.

Refăcut în Ţara Sfântă, după 2 milenii de dispersie a poporului evreu, Israelul modern, apărut din rugăciuni străvechi, din ideile ultramoderne ale unor intelectuali liberali, precum şi dintr-o dură muncă de pionierat continuă, iată, să existe şi să prospere. Statul evreu, creat şi apărat de supravieţuitorii sistemului concentraţionar nazist, după exterminarea unei mari părţi a populaţiei evreieşti din Europa, a rezistat numeroaselor tentative ale statelor arabe vecine de a-l distruge.

La finele anilor 40, când a apărut pe harta lumii, în temeiul unei decizii a organizaţiei mondiale şi în pofida unei agresiuni concertate a 5 armate arabe, statul evreu avea o populaţie de circa 600 de mii de oameni. Bună parte din această populaţie trăia într-un oraş sfânt divizat şi distrus de război. Azi, acelaşi stat, cu graniţe lărgite şi capitala în Ierusalimul reunificat, adăposteşte o populaţie de peste 7 milioane de oameni, din care aproape 6 milioane sunt evrei, iar un milion şi jumătate arabi.

In intervalul celor 6 decenii, care s-au scurs de la fondarea statului, societatea israeliană a făcut nişte eforturi ieşite din comun şi nu doar în domeniul militar. A absorbit milioane de imigranţi din toate colţurile lumii, inclusiv sute de mii de evrei sefarzi din ţările arabe, pe care i-a integrat într-o epocă de mari greutăţi economice şi într-o fază, în care oştirea refugiaţilor depăşea numeric întreaga populaţie autohtonă.

Aceiaşi societate a salvat ebraica, limba Bibliei, care părea să fie condamnată la moarte. Şi a optat pentru o democraţie de tip occidental, pe care a perpetuat-o şi a apărat-o în ciuda ameninţărilor existenţiale cu care s-a confruntat dintotdeauna.

Din capul locului, conducerile statului evreu au alocat fonduri uriaşe educaţiei, învăţământului şi cercetării ştiinţifice. In 60 de ani, universităţile ţării s-au înmulţit de la 2 la 8, iar Israelul face parte din plutonul fruntaş al ţărilor care dispun de tehnologie de vârf, de spitale, artişti, savanţi şi instituţii ştiinţifice de mare prestigiu.

Simultan însă, această societate rămâne grav periclitată. Principalele primejdii externe continuă să fie terorismul islamist şi Iranul fundamentalist, condus de un regim negaţionist al Holocaustului, care a ameninţat că va şterge statul evreu de pe hartă şi încearcă să-şi procure arme nucleare.

În răstimp, fie că e vorba de Hizbullah, în sudul Libanului, ori de Hamas, care lansează rachete din Gaza asupra localităţilor israeliene, aliaţii extremişti ai Teheranului îşi zăngănesc armele şi refuză orice acord de pace.

La fel de notabile rămân însă şi riscurile interne. Gravă e mai cu seamă scindarea şi erodarea mişcării sioniste, căreia i se datorează fondarea statului evreu modern. Poate la fel de pernicioasă este divizarea unei societăţi, care încă n-a izbutit să-şi aplaneze conflictele sociale şi culturale lăuntrice, de pildă cel dintre majoritatea seculară şi segmentul ei religios, dintre majoritatea ei democratică şi o minoritate extremistă.

Va reuşi oare Israelul să-şi rezolve problemele? Inamicii săi - şi nu sunt puţini - speră ca epoca miracolelor să fi apus pentru evrei. Pariul lor pare, multora, destul de realist, ţinînd cont de magnitudinea, de acuitatea şi de numărul mare al acestor probleme. Sărbătorindu-se unii pe alţii, evreii îşi urează să trăiască 120 de ani. Israelul modern n-a împlinit decât jumătate din această vârstă. Date fiind însă dinamismul societăţii israeliene, dorul ei de libertate şi calitatea democraţiei edificate în Ţara Sfântă nimic nu pare în măsură s-o împiedice să asigure supravieţuirea statului evreu mult dincolo de limita altor 6 decenii.