1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sigmar Gabriel criticat pentru deschiderea față de Turcia

9 ianuarie 2018

Ministrul federal de Externe, Sigmar Gabriel, a fost criticat pentru deschiderea prea mare față de omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, în timpul vizitei acestuia din urmă în Germania.

https://p.dw.com/p/2qZKV
Goslar: Sigmar Gabriel (SPD), întâlnire cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu
Goslar: Sigmar Gabriel (SPD), întâlnire cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu Imagine: Imago/photothek/F. Gaertner

Cam toate partidele politice din Germania l-au condamnat pe Sigmar Gabriel pentru întrunirea sa spontană de weekend-ul trecut cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, în orașul german Goslar.

Cem Özdemir, șeful Partidului Verzilor Ecologiști din Germania, nu a fost deloc mulțumit de acest lucru. Mai ales de fotografia, larg răspândită în presă, în care Gabriel, membru SPD, i-a turnat lui Cavusoglu o cană cu ceai. ”Dacă aș fi reprezentat Germania, cu siguranță nu i-aș fi turnat lui Cavusoglu ceai într-un serviciu turcesc și nu m-aș fi lăsat fotografiat în timp ce făceam acest lucru”, a declarat liderul ecologist, luni dimineața, televiziunii publice  ARD.

Această imagine ar fi înțeleasă în Turcia ca și cum ”Germania a servit Turcia și pe ministrul turc de Externe”, a adăugat Özdemir, el însuși fiind de origine turcă și dorindu-și probabil postul lui Grabriel, dacă negocierile pentru coaliție între Partidul Verzilor Ecologiști și Creștin Democrați (CDU) s-ar fi desfășurat altfel.

Și în alte segmente ale spectrului politic german s-au făcut comentarii asemănătoare. Partidul Liberal (FDP) - puriștii pieței libere germane - au caracterizat această întâlnire neoficială ca fiind ”inadecvată”, în timp ce ”germanii sunt ținuți prizonieri în închisorile turcești”, așa cum a explicat vice-președintele grupuluii parlamentar liberal din Bundestag, Alexander Graf Lambsdorff. Jurnalistul germano-turc Deniz Yücel se află, fără condamnare, într-o închisoare din Turcia de aproape un an.

”Pentru a reîncepe relațiile germano-turce avem nevoie de claritate”, a adeclaract Lambsdorff pentru publicația WAZ. ”Acest lucru este posibil numai dacă deținuți ca Deniz Yücel sunt eliberați imediat. Numai ulterior putem vorbi despre comerț, cooperare la nivel de apărare și alte subiecte de pe agendă - nu înainte”.

Turcia dorește să-și echipeze tancurile cu tehnologie militară germană
Turcia dorește să-și echipeze tancurile cu tehnologie militară germanăImagine: picture alliance/ZUMAPRESS/Y. Akgul

Nicio schimbare în Turcia

Turcia dorește să cumpere armament german pentru a-și echipa tancurile și a le folosi împotriva minelor puse de teroriștii ISIS în nordul Siriei. Sâmbătă, la Goslar, Gabriel pare să fi sugerat că ”în ceea ce privește acest caz concret”, argumentele Turciei ”stau în picioare, din punctul meu de vedere”.

Acest lucru a atras controverse din partea altor politicieni germani, nu în ultimul rând pentru că în toiul campaniei electorale a social democraților din vară, Gabriel a declarat că Germania trebuie să ia măsuri mai dure împotriva Ankarei. Așa cum mulți oameni politici au subliniat la acest sfârșit de săptămână, climatul politic din Turcia nu s-a schimbat mai deloc. ”Nu e nimic semnificativ nou, nicio schimbare și nicio soluție la probleme, pentru că nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește cauza problemelor”, a declarat creștin-democratul Norbert Röttgen.

Și Gabriel a dat un răspuns cu privire la declarațiile sale de sambătă, Spunând că s-a folosit de întâlnirea cu Cavusoglu pentru a pune presiuni pe eliberarea lui Yücel și că guvernul nu își va schimba poziția față de construcția unei fabrici de tancuri de către Rheinmetall.

”Nu este vorba despre construcția de tancuri, nu vom permite niciodată acest lucru, iar Rheinmetall (n. red: cel mai mare producător de tehnologie militară din Germania) știe asta”, a declarat Gabriel. ”Dar există un produs cu care putem apăra astfel de tancuri împotriva minelor. Nu văd niciun argument în baza căruia ar trebui să nu o facem”.

Germania a redus exportul de arme către Turcia anul trecut - vânzări în valoare de 25 milioane de euro în perioada ianuarie - august, adică aproximativ jumătate față de anul precedent.

Germanii au protestat împotriva planurilor Rheinmetall de a ajuta la construcția unei fabrici de tancuri în Turcia
Germanii au protestat împotriva planurilor concernului Rheinmetall de a ajuta la construcția unei fabrici de tancuri în TurciaImagine: picture alliance/dpa/J. Carstensen

O înțelegere macabră

Barbara Happe, purtătoarea de cuvânt a asociației Urgewald, o organizație care pledează împotriva exportului de armament, spune că este mulțumită de clarificarea făcută de Gabriel.

”Dar tot nu înțelegem de ce declară acum că relațiile cu Turcia se pot normaliza, deși în Turcia nu s-a văzut nici o schimbare fundamentală”, a declarat aceasta pentru DW. ”Sigur că este foarte important să se facă presiuni pentru eliberarea deținuților germani, dar aceste schimburi sunt ușor macabre în contextul de față. Deținuții germani sunt eliberați, după care putem din nou să exportăm armament - ceea ce este problematic, pentru că în Turcia încă nu există un standard minim al statului de drept”.

Să vinzi piese de armament Turciei pentru a proteja tancurile împotriva minelor este deosebit de problematic, a adăugat aceasta, din cauza conflictului permanent cu minoritatea kurdă, atât în Turcia, cât și în nordul Siriei. Șeful Rheinmetall, Armin Papperger, a declarat în octombrie anul trecut, că exportul către fabrica din Turcia ”va fi dificil” atâta timp cât relațiile dintre Berlin și Ankara rămân reci. Ceea ce nu înseamnă renunțarea la proiect, așa cum a punctat Happe. ”Înseamnă că proiectul e înghețat. E numai o amânare - compania vrea numai să vadă cum se schimbă atmosfera și poate ce va rezulta din negocierile pentru formarea coaliției.”

Autor: Ben Knight / lp