Ministrul federal al Economiei are o misiune grea în China | Economie | DW | 18.06.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Economie

Ministrul federal al Economiei are o misiune grea în China

Pe de-o parte avem conflictul comercial SUA-China. Pe de altă parte, fiecare a doua companie germană se plânge de condițiile dificile din China. Misiunea ministrului federal al Econonmiei la Beijing nu este simplă.

Peter Altmaier la Beijing

Peter Altmaier la Beijing

Germania este o națiune de export. Fiecare al doilea loc de muncă în industrie depinde de comerțul mondial, iar fiecare al patrulea loc de muncă este legat de întreaga economie germană. Ca urmare, companiile se tem de protecționism mai mult decât de orice altceva. Însă el devine tot mai popular peste tot în lume, ceea ce îngrijorează Camera de Comerț și Industrie a Germaniei (DIHK). Într-un sondaj recent, fiecare a doua companie germană a declarat că a fost afectată de barierele comerciale impuse anul trecut.

"Așteptările la export au atins cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani și din cauza faptului că firmele se confruntă adesea în activitățile lor din străinătate cu obstacole precum tarife vamale sau constrângeri vizând localizarea, care favorizează concurenții lor autohtoni", avertizează președintele DIHK, Eric Schweitzer. Disputa dintre SUA și China îngreunează substanțial această situație. Timp de câteva luni, cele două mari puteri economice din lume s-au sancționat reciproc cu taxe vamale.

Germania ca mediator

Conflict comercial SUA-China

Conflict comercial SUA-China

Ministrul federal al Economiei, conservatorul Peter Altmaier, un apropiat al cancelarei Angela Merkel, nu poate ignora o atare situație, fiind de așteptat ca, pe parcursul vizitei sale de trei zile la Beijing, să medieze diferendul comercial. "Învinovățirile reciproce de la mii de kilometri distanță nu prea au sens", a afirmat Altmeier pentru agenția Reuters înainte de a decola spre China, țară pe care o vizitează pentru a doua oară anul acesta. 

Oficialul german va avea la Beijing întrevederi cu Liu He, vicepremierul Chinei, cu He Lifeng, directorul Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reforme, cu ministrul Comerțului Zhong Shan și cu ministrul pentru Industrie și Tehnologia Informației, Miao Wie. La Shanghai sunt programate discuții cu reprezentanții companiilor germane prezente în China, precum și vizite la sediile acestora. De asemenea, Altmaier va participa la o dezbatere despre economia socială de piață la Universitatea Tongji. 

Se impune atenție deosebită

Misiunea lui Altmaier în China are ca scop atenuarea tensiunilor. "Facem apel la toate părțile implicate să caute soluții negociabile, respectând structurile și instrumentele multilaterale care există", a declarat ministrul german, subliniind că apelul este valabil în egală măsură pentru China și Statele Unite. În definitiv, amenințările președintelui american Donald Trump privind taxarea importurilor de mașini europene atârnă ca o sabie a lui Damocles peste producătorii de automobile germani.  

Rămâne de văzut dacă gazdele sunt dispuse să asculte argumentele oaspetelui german. Relațiile bilaterale s-au răcit substanțial înainte ca Berlinul să pună în discuție participarea concernului tehnologic chinez Huawei la construirea rețelei 5G în Germania. Percepția asupra țării sale s-a înrăutățit, s-a plâns, recent, Wei Duan, șeful Camerei Chineze de Comerț din Germania. "Climatul actual de afaceri este cel mai rău din istorie", afirmă el. 

Potrivit lui Wei, investitorii chinezi s-ar confrunta cu piedici în Germania, angajamentul lor fiind apreciat drept o amenințare. "Ne întrebăm ce doresc politicienii federali. Cumva să blocheze toate investițiile chineze? Mai trebuie să venim în Germania? Vor fi luate măsuri și mai dure?", a întrebat Wei Duan.

Naivitate în relația cu China? A fost cândva. 

Relațiile bilaterale germano-chineze sunt tensionate

Relațiile bilaterale germano-chineze sunt tensionate

În mod ironic, responsabil pentru mare parte din această stare de fapt este chiar Peter Altmaier, care a preluat conducerea Ministerului Federal al Economiei în urmă cu un an. În acest timp, regulamentul privind comerțul exterior a fost înăsprit. Pragul pentru investițiile străine în companiile germane a fost redus de la 25 la 10 la sută. Lista tehnologiilor care se califică drept "relevante pentru securitate" a fost extinsă considerabil. Guvernul federal poate acum face mai ușor uz de veto dacă se teme de investiții strategice și preluări din Orientul Îndepărtat.

La toate acestea se adaugă și "Strategia Industrială 2030", care urmează să fie adoptată la toamnă. Cu ocazia prezentării acesteia, Altmaier a avertizat în mod expres în legătură cu marșul economic al chinezilor în detrimentul națiunilor industrializate occidentale. El dorește să contracareze acest lucru prin transformarea companiilor - în domeniul inteligenței artificiale, de pildă, -  în așa-numiți campioni europeni și naționali, inclusiv prin ajutoare de stat. 

Aceleași reguli pentru toți

Etajele superioare din mediul economic german nu sunt încântate de inițiativa lui Altmaier, pe care au criticat-o fără inhibiții. Pe de altă parte, managerii germani sunt conștienți că relația cu puterea chineză trebuie gestionată cu mână forte. 

Republica Popular fost din nou în 2018 cel mai mare partener de afaceri al Germaniei, volumul comercial situându-se la aproximativ 200 de miliarde de euro. China reprezintă cea mai importantă piață pentru Republica Federală în regiunea Asia-Pacific.

Este cu siguranță un aspect pe care Peter Altmaier îl va aborda în cadrul vizitei sale. Este vorba despre aceleași drepturi pentru companii, acces comparabil pe piață, protecția proprietății intelectuale și renunțarea la subvențiile de stat. "Vorbesc despre toate aceste chestiuni cu colegii mei chinezi și sper că vom ajunge treptat mai aproape de soluții", a anunțat ministrul, care este însoțit în călătoria sa de o delegație de 20 de membri din rândul economiei germane.