1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăBelarus

"E nevoie de noi sancțiuni împotriva Belarus"

12 noiembrie 2021

Ministrul leton de Externe, Edgars Rinkēvičs, cere noi sancțiuni împotriva regimului Lukașenko și o colaborare cu Rusia, pentru a rezolva criza de la frontierele externe ale UE cu Belarus.

https://p.dw.com/p/42vNI
Letonia ministru de Externe Edgars Rinkevics
Ministrul de Externe al Letoniei, Edgars RinkevicsImagine: picture-alliance/dpa/F. Zahn

DW: UE pregătește o nouă rundă de sancțiuni împotriva regimului lui Alexander Lukașenko. Ce fel de sancțiuni credeți că ar trebui impuse împotriva Belarus și, dacă se consideră necesar, ce sancțiuni împotriva Rusiei?

Edgars Rinkēvičs: Să ne concentrăm mai întâi asupra regimului Lukașenko de la Minsk, deoarece cred că el și apropiații lui sunt responsabili pentru lansarea acestui război hibrid. Mai întâi, trebuie să adoptăm cât mai repede posibil - sper că se va întâmpla chiar la reuniunea miniștrilor de Externe de luni de la Bruxelles - așa-numitul al cincilea pachet de sancțiuni, care include entități și persoane fizice responsabile de organizarea fluxului migraționist din așa-zisele țări terțe spre Belarus și spre granițele acestei țări cu Polonia, Lituania și Letonia. Acesta este un aspect. Sancțiunile ar putea include compania aeriană națională din Belarus, Belavia, ar putea include firme care oferă servicii turistice și de cazare. Noi credem, în plus, că ar fi momentul să lansăm și al șaselea pachet de sancțiuni, care ar cuprinde măsuri mai ample. În opinia mea, ar trebui să includă aeroporturile din Belarus, nu doar cel din Minsk, ci și alte aeroporturi, de asemenea companiile aeriene din țările terțe care sunt direct implicate în organizarea fluxurilor migraționiste.

Cât despre Rusia, cred că e nevoie să avem destul timp pentru diplomație de data aceasta, pentru a lucra împreună cu Moscova. Cred că, până Ia urmă, este în interesul Rusiei să pună capăt lucrurilor care se întâmplă la frontierele dintre Belarus și UE, pentru că nu se știe când aceste fluxuri migraționiste s-ar putea relua, în ce direcție și cum va fi afectat fiecare stat în parte. Așa că eu cred că timpul pentru diplomație nu a expirat și este nevoie să lucrăm cât mai mult - de exemplu cum a făcut cancelara germană când a vorbit cu președintele rus. Și mai sunt și alte contacte care au loc în prezent. Trebuie să alocăm timp și spațiu eforturilor diplomatice, înainte de a discuta despre alte instrumente și despre alte, să spunem așa, posibile acțiuni.

DW: Aveți vreo îngrijorare în prezent că scenariul care se derulează la granița Belarusului cu Polonia s-ar putea întâmpla la frontiera dintre Belarus și Letonia?

Edgars Rinkēvičs: În momentul de față, situația la granița dintre Letonia și Belarus, care este de fapt și frontieră între UE și Belarus, este încordată, dar stabilă. Ministerul de Interne și cel al Apărării din țara noastră se pregătesc pentru toate scenariile posibile și desigur că nu pot exclude nicio variantă eventuală de desfășurare a lucrurilor. De aceea sperăm că eforturile diplomatice, inclusiv cu țările terțe, și măsurile de protecție a frontierelor vor fi combinate cu sancțiuni sporite, pentru a rezolva actuala criză de la granițele externe ale UE.

Interviu realizat de Viktorija Terentjeva.