Mineriada, un tratat de manipulare | România | DW | 12.06.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

CEREMONIILE REALITĂȚII

Mineriada, un tratat de manipulare

An de an, în zilele de 13-15 iunie, mass-media rescrie filmul evenimentelor de acum 30 de ani. Sondajele de opinie arată că majoritatea românilor au auzit de mineriadă, dar cei mai mulți dintre ei nu știu adevărul.

Patriarhia Română a anunțat că sîmbătă, 13 iunie, un sobor de preoți vor ține o sluijbă de pomenire pentru victimele mineriadei din 13-15 iunie 1990 la troița din fața Teatrului Național din București. Preoții se vor ruga pentru sufletele adormiților de acum 30 de ani, cînd patru manifestanți au fost uciși de polițiști cu muniție de război, 1.388 de persoane au fost rănite, iar alte 200 au fost arestate, închise în dube și duse într-o unitate a Ministerului de Interne de la Măgurele.

Prin slujba de pomenire preoții vor tămîia, vrînd-nevrînd, și mulțumirile adresate de Iliescu hoardelor de mineri din Valea Jiului pe care îi chemase să apere democrația: „Vă mulţumesc, încă o dată, tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile. Că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică muncitorească, oameni de nădejde, şi la bine, dar mai ales la greu.“ 

Luni, 15 iunie, va fi pomenit și Mihai Eminescu la implinirea a 131 de ani de la moartea sa, prin Sfînta Liturghie și un parastas la mormîntul din cimitirul Bellu. Ce legătură este între cele două sfinte pomeniri? Poate doar faptul că Miron Cozma se compara cu fotografia clasică a lui Eminescu, prin părul lung, dat pe spate, gogomănie pe care o repeta des la posturile de televiziune.

Dacă Ion Iliescu și clica lui se apropie de verdictul final în dosarul revoluției, situația e cu totul alta în dosarul mineriadei din iunie 90. După aproape 20 de ani de anchete, întrerupte și reluate în funcție de normativele politice, în 2009 dosarul a fost clasat. Abia după mai multe procese la CEDO, inițiate de președintele Asociației „21 Decembrie“, Teodor Mărieș, dosarul a fost redeschis în anul 2014. Tergiversările și presiunile politice au făcut ca abia în 2017 dosarul mineriadei să ajungă pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Președinta ÎCCJ Cristina Tarcea a declarat la vremea respectivă că „având în vedere că sunt de audiat 1.500 de victime şi 600 de martori, începerea procesului va dura cel puțin un an și jumătate“. Așa s-a și întîmplat. Numai că în mai 2019 dosarul a fost retrimis Parchetului General, Secția Parchetelor Militare. În februarie 2020, Înalta Curte a făcut publică și motivarea deciziei, în care se spune că rechizitoriul a fost lipsit de claritate, probele au fost administrate cu încălcarea procedurii, iar inculpaților le-a fost încălcat dreptul la apărare.

Pe de altă parte, Teodor Mărieș a afirmat în repetate rînduri că 80 % din probe nu mai există la dosarul care conține 413 volume. Poate că procentul este exagerat, dar tergiversarea anchetelor atîția amar de ani nu poate să nu ne ridice mari semne de întrebare. Incitarea la violență a minerilor din Valea Jiului și a muncitorilor de la IMGB, prin care manifestanții din Piața Universității au fost numiți de Ion Iliescu la televiziunea publică „elemente extremiste, reacționare“, iar manifestația „o rebeliune de tip legionar“, iată cum a devenit unul din elementele „lipsite de claritate“ pentru magistratul care a retrimis dosarul la Parchetul General. Peste care iarăși se va depune praful pentru cine știe cîți ani de acum încolo. 

Violența ca efect pervers al manipulării

Cea mai teribilă formă de manipulare a maselor este aceea care incită la violență. Așa s-au petrecut lucrurile și în cazul mineriadei din 13-15 iunie ’90. Printre cei peste 10.000 de mineri din Valea Jiului sub comanda lui Miron Cozma, care au sechestrat garnituri de tren ca să ajungă la București, s-au aflat o mulțime de securiști care au incitat la violență, la ordinele primite de la Iliescu. Ei au indicat sediile partidelor istorice și ziarele de opoziție care trebuiau devastate, ei au arătat cu degetul prada pe care să tabere justițiarii huilei – persoane foarte active ale manifestației din Piața Universității, printre care și mulți intelectuali cu nume cunoscute, pe care Securitatea le filmase zi de zi, arhivîndu-le în dosare strict secrete. 

Se pun mai multe întrebări: La urma urmei de ce au devastat minerii Bucureștiul? Din patriotism? Din implicarea civică, tăbărînd împotriva „golanilor“ cu bîte și bastoane? Le-a păsat lor atît de mult de imaginile cu autobuzele poliției incendiate tot de poliție? Le-a diminuat asta frica în fața pericolului de a intra în fiecare dimineață în mine fără să știe dacă vor mai ieși vii din galeriile prost asigurate împotriva surpării tonelor de cărbune? Singurul răspuns rezonabil este că au fost incitați cu bună știință la violență. 

Pe de altă parte, avea nevoie Ion Iliescu de mineri pentru ca, după ce a evacuat cu o brutalitate de dictator Piața Universității în dimineața de 13 iunie, să poată ține situația sub control? Asta, cu atît mai mult cu cît a scos și armata din cazărmi. Fără doar și poate că nu. Iliescu a pus la cale acel dezastru care a oripilat Europa pentru că la porțile României băteau companii mari care voiau să investească într-o țară abia scăpată de comunism, cu forță de muncă ieftină și cu o industrie care în parte putea fi reformată și capitalizată. Iliescu, „sărac și cinstit“, a trebuit să închidă țara în fața oricăror „amestecuri externe“. Cei care l-au adus la putere și l-au susținut în continuare își cereau dijma ce li se promisese. Așa a început devalizarea economiei, prin rețeta pusă la cale în laboratoarele fostei Securități și pe care a folosit-o toată fosta nomenclatură a comunismului. Așa a început și perioada de tranziție spre nicăieri. 

An de an, în zilele de 13-15 iunie, mass-media rescrie filmul evenimentelor de acum 30 de ani. Sondajele de opinie arată că majoritatea românilor au auzit de mineriadă, dar cei mai mulți dintre ei nu știu adevărul. Adică nu știu nimic. Sau știu din auzite. Iar vinovații stau liniștiți la locurile lor, încredințați că Justiția încă amînă pronunțarea.

Vă mai recomandăm