Mineriada, metodă securistă pentru alungarea investitorilor
31 ianuarie 2025Sloganul „Nu ne vindem țara“, de sorginte securistă, a fost pus în practică de fosta nomenclatură și de fosta Securitate care au falimentat marea industrie și au vândut-o la fier vechi.
Parchetul General a anunțat miercuri printr-un comunicat că fostul director al SRI Virgil Măgureanu a fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 pentru infracțiuni contra umanității. În același dosar sunt inculpați Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu, Miron Cosma și generalii Vasile Dobrinoiu și Petre Petre.
Dosarul a fost închis și redeschis de mai multe ori, ca și dosarul Revoluției. E de neînțeles cum, după 35 de ani, dosarul Mineriadei nici măcar nu a ajuns în instanță. Cine pe cine apără, în loc să acuze? Are Virgil Măgureanu informații ca monedă de schimb pentru unii magistrați?
În decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a anchetei penale, anulând toate probele administrate de procurori pe motiv de nelegalitate a rechizitoriului. După patru ani în care procurorii au refăcut rechizitoriul de la zero, procesul ar trebui să înceapă. Rămâne de văzut.
Câte victime a făcut, de fapt, Mineriada
Victimele Mineriadei din București din 13-15 iunie 1990 sunt mult mai multe decât patru morți, două femei violate, peste 1300 de răniți, unii dintre ei foarte grav, și mai bine de 1.000 de protestatari care au fost reținuți și încarcerați la o unitate militară din Măgurele. Printre răniți s-a aflat și liderul studenților Marian Munteanu, care a ținut vie manifestația maraton din Piața Universității. A fost bătut crunt de mineri, până a intrat în comă.
Victimele Mineriadei au fost și miile de tineri, mulți dintre ei adolescenți, care au participat la proteste crezând că spiritul libertății va învinge comportamentul de turmă al populației ieșite de-a curmezișul din comunism pentru a se lăsa manipulată de Ion Iliescu împreună cu grupul său care a dat lovitura de stat în decembrie ᾿89. Violențele minerilor și ale securiștilor deghizați în mineri le-au deschis ochii. Au putut să măsoare cu groază cum ura, nu doar a minerilor, ci și a unei părți însemnate a bucureștenilor, schimonosește natura umană.
Victimele Mineriadei au fost și intelectualii cei mai vizibili pe care minerii din Valea Jiului îi voiau afară din țară și împotriva cărora muncitorii de la IMGB au scandat „Noi muncim, nu gândim“.
Victimele Mineriadei au fost și o groază de români care și-au părăsit țara în care nu mai vedeau nici o speranță de vindecare și au cerut azil politic în statele occidentale. Unele familii au plecat cu copiii care încă nu învățaseră să vorbească.
Dar cea mai mare victimă a Mineriadei a fost România. După căderea regimului comunist, o mulțime de investitori străini intenționau să investească masiv în economia pe care regimul Ceaușescu o pusese pe butuci. După violențele barbare petrecute la București, precedate de instalarea la putere a unui președinte criptocomunist și a unui partid format din foști demnitari și foști securiști ai regimului Ceaușescu, oamenii de afaceri occidentali au realizat că România e o țară nefrecventabilă, că puterea politică oligarhică are multe note de plată pentru clientela care îi servea interesele.
Chemarea minerilor de către Iliescu a fost de fapt liberalizarea marii corupții care nu a fost judecată nici până în ziua de azi. Sloganul „Nu ne vindem țara“, de sorginte securistă, a fost pus în practică de fosta nomenclatură și de fosta Securitate care au falimentat marea industrie și au vândut-o la fier vechi. Multe obiective industriale ar fi putut fi salvate prin retehnologizare cu infuzie de capital străin, însă protipendada fostului regim s-a opus cu înverșunare privatizării acestora prin înființarea așa-numitelor „firme căpușe“.
Prețul furtului la drumul mare al clientelei regimului Iliescu îl plătim și azi. „Nu ne vindem țara“ a fost tot timpul un slogan prezent într-o bună parte a societății, dar iată că acum răsună violent dinspre susținătorii lui Călin Georgescu, ai lui George Simion, ai Dianei Șoșoacă.
Reținerea marilor companii străine de a investi în România în anii ᾿90 poate fi pusă acum în oglindă cu probabilitatea retragerii și relocării unor mari investiții de către companii care operează la noi, în situația în care puterea politică ar fi câștigată de izolaționiștii extremiști, cap de listă fiind Călin Georgescu.