Mihai Constantinescu: Un oraş şi o ţară sub semnul Festivalului Enescu | România | DW | 31.08.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Mihai Constantinescu: Un oraş şi o ţară sub semnul Festivalului Enescu

S-a dat startul noii ediţii, a 24-a deja, a Festivalului Internaţional "George Enescu". O ediţie fără precedent, după cum aflăm de la directorul executiv al festivalului, Mihai Constantinescu.

Mihai Constantinescu Festivalul George Enescu director executiv

Mihai Constantinescu, conduce destinele Festivalului Enescu, în calitate de director executiv, de la începutul anilor 1990

Timp de trei săptămâni îşi dau întâlnire la Bucureşti, în mai multe oraşe din România şi, pentru prima dată în istoria festivalului, în alte cinci ţări, câţiva dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai momentului. În spatele unui astfel de festival se află nu doar luni, ci ani de muncă asiduă, de tatonări, de convingere, de negocieri.

Festivalul Enescu nu ar fi ceea ce este astăzi, anume un reper pe harta culturală nu doar a României, fără pasiunea pentru muzică, pentru muzica lui Enescu, pentru ce are bun cultura şi spiritualitatea românească, fără munca neobosită, fără tenacitatea cu care a ţinut piept de-a lungul anilor tuturor vânturilor potrivnice, ba chiar multor tornade ce ameninţau existenţa acestui eveniment de primă mărime, fără curajul de a le înfrunta şi a găsi soluţii, fără modestia, devenită notorie a directorulului executiv al Festivalului Enescu. Tenacitatea şi verticalitatea sa sunt dovada că în România se poate bine şi chiar exemplar, că frumosul şi binele sunt hrana de care are nevoie orice popor. E totodată reconfirmarea faptului că uneori merită să te lupţi şi cu morile de vânt.

Despre actuala ediţie a Festivalul Enescudar şi despre cea jubiliară - a 25-a - din 2021, ultima pe care o va mai organiza, am stat de vorbă la Bucureşti cu Mihai Cosntantinescu. 

DW: Domnule Mihai Constantinescu, ne aflăm în faţa unei ediţii cum nu a mai cunoscut festivalul până acum, una extinsă nu doar la nivelul României, ci şi în afara hotarelor ţării, ajungând până la Berlin sau Toronto.

Mihai Constantinescu: Da, între altele la Berlin, la Dresda, la Florenţa, la Toronto. Prezentăm Simfonia a III-a a lui Enescu la Berlin şi la Florenţa, la Dresda liedurile lui Enescu, avem o amplă manifestare la Toronto. Deci internaţionalizăm practic festivalul internaţional. O absolută noutate. Avem totodată 12 oraşe din România care sunt şi ele parte a Festivalului "George Enescu" şi vor fi organizate mai multe concerte între altele la Sibiu, Cluj, Iaşi, Bacău, Timişoara, Târgovişte. Oraşe care s-au arătat foarte interesate să găzduiască aceste concerte. Deci am mărit festivalul şi la nivel naţional. Avem şi alte foarte multe lucruri noi în ceea ce priveşte activităţile conexe. O acţiune pe care o organizăm pentru prima dată e „Oraşul cântă”. Vom desfăşura în mai multe locuri din Bucureşti evenimente muzicale – împreună cu Opera comică pentru copii, împreună cu Corul Madrigal, cu Cantus Mundi, împreună cu artişti profesionişti. Avem şi în acest an Piaţa Festivalului, totodată un concurs de artă plastică - noi propunem nişte lucrări de George Enescu, care trebuie ilustrate de artiştii plastici. Încercăm să facem din Bucureşti şi din România 'un oraş şi o ţară a Festivalului', aşa cum de fapt ne-am dorit de la bun început. În oraşele din ţară organizăm concerte cu invitaţi străini şi români, mai multe decât până acum. Apoi orchestre din diferite oraşe ale ţării vor susţine concerte la Bucureşti. E un deosebit de intens schimb cultural, muzical în acest an.

Vladimir Jurowski dirijor RSB Enescu

Vladimir Jurowski este, din 2017, directorul artistic al Festivalului "George Enescu"

 

Un mare promotor al creaţiei enesciene

Să revenim la evenimentele din afara României, concret la concertul de la Berlin, care va avea loc în ultima zi de festival, pe 22 septembrie, la sediul Filarmonicii din capitala Germaniei.

Este meritul lui Vladimir Jurowski şi mă bucur că a devenit un mare promotor al muzicii enesciene. A realizat opera „Oedipe” la Bucureşti şi la Londra, într-o variantă concertantă deosebită, care va rămâne mult timp în amintirea fanilor. A prezentat Simfonia a III-a tot pentru prima dată la Londra, în 2015. Acum o va prezenta la Bucureşti, unde are un program deosebit, care cuprinde şi „Frau ohne Schatten” de Richard Strauss, iar la Berlin o va prezenta pe 22 septembrie, în cadrul Festivalului, alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin şi Corul Filarmonicii George Enescu. Este o onoare pentru noi să participăm la acest program internaţional gândit de Vladimir Jurowski, în calitate de director artistic al Festivalului, dar şi de mare iubitor la muzicii lui George Enescu. Îmi amintesc că prima dată când a venit la Bucureşti – era cred prin 2001 – n-a prezentat nicio lucrare de Enescu. Am avut o a doua discuţie cu el în 2011 şi a zis că vrea să pregătească o lucrare amplă, vroia să înceapă chiar cu „Oedipe”. L-am sfătuit să înceapă cu Simfonia a III-a, ca să se obişnuiască cu grandoarea muzicii lui Enescu. Îmi aduc aminte că la Londra, când a prezentat lucrarea pentru prima oară, a fost un eveniment deosebit. La concert a venit şi Antonio Pappano. M-am întâlnit cu el şi l-am invitat să vină la Bucureşti cu Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma şi chiar m-a întrebat în glumă dacă-l urmăresc şi aici. I-am spus că nu-l urmăresc, dar l-aş ruga un singur lucur: să dirijeze Simfonia a III-a cu Santa Cecilia. Nu a fost foarte încântat, spunând că nu studiase lucrarea, că nu o cunoştea. Dar după concert a venit la mine şi mi-a spus că vrea să prezinte această lucrare la Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat. Acela a fost un moment extraordinar. Cu asemenea interpretări, cum a fost şi cea a lui Vasily Petrenko, ne facem un mare serviciu de promovare a creaţiei enesciene, a muzicii şi culturii româneşti.

Berliner Philharmoniker Kirill Petrenko

Kirill Petrenko, dirijor şef al Filarmonicii din Berlin, succesorul lui Sir Simon Rattle

Stiu cât de greu a fost să convingeţi prestigiosul ansamblu berlinez să participe la Festivalul Enescu. Iată că în acest an Berliner Philharmoniker nu doar au revenit la Bucureşti, dar deschid chiar ediţia. 

Au fost 18 ani de negocieri. Nu doar de negocieri, ci şi de muncă de lămurire, pentru a convinge Filarmonica din Berlin să vină în România. Pentru a-i convinge pe muzicienii berlinezi că le putem oferi condiţii dintre cele mai bune, că putem fi la nivelul exigenţelor lor. În sfârşit, după 18 ani, am reuşit să-i aducem aici cu un singur concert sub bagheta lui Sir Simon Rattle. După concert a fost organizată o mică întâlnire cu orchestra şi cu conducerea ei şi atunci ni s-a promis că vor reveni în 2019 şi vor deschide Festivalul Enescu. După 18 ani de negocieri, decizia de a reveni a fost luată în câteva minute, ceea ce ne-a bucurat foarte mult şi iată că deschidem festivalul pe 31 august cu Berliner Philharmoniker.

Îmi amintesc, fiind în 2015 la Bucureşti, că Berliner Philharmoniker au declarat că sunt foarte încântaţi de public, de reacţia publicului reunit la concertul de la Sala Palatului.

Publicul a fost extraordinar, ei au fost extraordinari, cum sunt de obicei, publicul a fost extraordinar de cald, ei au văzut că am îndeplinit sută la sută ceea ce le-am promis, dacă nu şi mai mult. Sir Simon Rattle a spus atunci că va veni neapărat încă o dată în România – fie cu Berliner Philharmoniker, fie cu altă orchestră şi va veni, într-adevăr, în 2021 cu London Symphonie, şi va susţine două concerte. A fost un moment aşa cum au mai fost câteva în decursul anilor culordul Yehudi Menuhin sau cu maestrul Zubin Mehta, a căror prezenţă a reprezentat puncte culminante în festival. Acest lucru ne bucură, ne onorează şi ne obligă în acelaşi timp, evident.

Rumänien Berliner Philharmoniker in Bukarest Simon Rattle (DW/M. Weident)

Sir Simon Rattle, la conferinţa de presă de la Bucureşti, în septembrie 2015

Redescoperirea unui muzician de geniu

Îmi amintesc când, cu mai mulţi ani în urmă, am stat de vorbă prima dată şi îmi spuneaţi, cu regret, că muzica lui Enescu nu este percepută la adevărata ei valoare în afara României. Din fericire, între timp lucrurile s-au schimbat aş zice considerabil. Tot mai mulţi dirijori, tot mai mulţi solişti de renume sunt atraşi, sunt fascinaţi de partiturile enesciene. Jurowski însuşi spunea cu convingere cu câţiva ani în urmă că Enescu ar putea fi compozitorul secolului 21. Iată că acum şi în programul Festivalului de la Salzburg, creaţia enesciană a deţinut un loc important, mai ales prin noua montare a operei "Oedipe", elogiată în tonurile cele mai înalte de critici. Nu doar punerea în scenă, ci bineînţeles şi muzica.

Da, aşa este. "Oedipe" s-a montat acum şi la Amsterdam, se montează la Helsinki, se va prezenta în variantă concertantă la opera din Roma sub bagheta lui Daniele Gatti, s-a prezentat la Festivalul de la Salzburg. Sonatele enesciene fac deja parte din repertoriul multor solişti internaţionali, ca să nu mai vorbesc de marii artişti care au intereptat la Bucureşti, în cadrul festivalului, numeroase lucrări ale compozitorului român. Enescu este tot mai mult cântat, în diverse variante şi tot mai mult înţeles. Aceasta a fost de fapt problema. N-a existat în fond nici un prea mare interes din partea noastră, a României, de a-l face cunoscut şi înţeles în afară. S-a mers pe ideea că Enescu poate fi interpretat doar de români, pentru că ei îl înţeleg cel mai bine, fiind un compozitor român, şi acest tip de gândire a dăunat creaţiei enesciene. Este un egoism care nu are ce căuta în cultură. Prezentările din festival au dovedit că Enescu are şi alte faţete, pe care noi nu le ştiam. De exemplu interpretările Simfoniei a III-a de către Pappano, Jurowski sau Petrenko au fost mari descoperiri pentru public. 

E adevărat, dar asta se întâmplă extrem de rar, că s-au produs şi unele mutilări aş spune ale partiturilor. Îmi amintesc cum, cu ani în urmă, am asistat la premiera operei "Oedipe", montată la Frankfurt de un renumit regizor german, foarte controversat totodată, care a găsit de cuviinţă să renunţe la ultimul act, care probabil îl incomoda în viziunea sa asupra lucrării enesciene. Dacă ar fi fost vorba de o operă a lui Wagner, desigur că nu şi-ar fi permis aşa ceva...

Christopher Maltman Oedipe Salzburger Festspiele Enescu

Baritonul britanic Christopher Maltman în "Oedipe" la Festivalul de la Salzburg

Am avut şi noi în festival, în 2001, o orchestră care a prezentat Suita I de Enescu cu tăieturi. A fost huiduită de public. Un mare dirijor m-a anunţat cu o zi înainte de a veni la festival că nu va mai interpreta Enescu, pentru că nu îl înţelege. Au fost astfel de momente în trecut, dar astăzi nu se mai pune problema. Poate a fost şi greşeala noastră imediat după 1990, dorind ca muzica lui Enescu să fie interpretată doar de muzicieni de mare renunme. E greu să ceri unui dirijor de peste 70 de ani să înţeleagă şi să studieze o simfonie de George Enescu. După aceea am apelat la muzicienii ceva mai tineri şi a funcţionat. Un dirijor tânăr este interesat să descopere ceva nou, vede altfel lucrurile.

În slujba lui Enescu şi a muzicii contemporane

Am vorbit despre prezenţa Filarmonicii din Berlin la Bucureşti, al doilea concert al acesteia având-o solistă pe violonista Patricia Kopatchinskaja, şi ea o mare promotoare a creaţiei enesciene şi a muzicii contemporane. 

Acum va susţine un concert fantastic, în opinia multor violonişti, totdată cel mai greu concert de vioară compus vreodată - cel al lui Arnold Schönberg. Patricia este o mare promotoare a muzicii enesciene. După cum vă amintiţi, ea a venit pentru prima dată în România împreună cu regretata pianistă Mihaela Ursuleasa, în 2011, şi a susţinut un recital, inclusiv cu concursul tatălui ei la ţambal, o prelucrare, de fapt, a Sonatei a III-a. În ediţia jubiliară din 2021 o vom avea din nou la Bucureşti, alături de Filarmonica din Londra, cu un aranjament orchestral al acestei sonate.

Patricia Kopatchinskaja Enescu Festival Bucureşti Ateneu

Patricia Kopatchinskaja pe scena Ateneului Român, în 2015, alături de Scottish Ensemble

 Pentru că aţi amintit şi de muzica contemporană, ea deţine o pondere tot mai mare în acest festival. Seria iniţiată de Vladimir Jurowski "Muzica secolului 21" este ceva special. Am putea fi acuzaţi că prezentăm o serie dificilă, care nu atrage în aşa mare măsură publicul, însă este de datoria noastră, a muzicienilor, a managerilor culturali, să prezentăm şi muzica compozitorilor în viaţă. În fond, aşa cum se interpreta muzica lui Mozart pe vremea lui Mozart sau muzica lui Brahms pe vremea lui Brahms. Ne-am propus să oferim publicului cam toate genurile de muzică contemporană, inclusiv muzică electronică sau muzică de film, pentru a informa asupra acestor genuri. În România, din păcate, muzica contemporană este încă o "cenuşăreasă". Noi prezentăm anul acesta 40 de compozitori contemporani, ale căror lucrări sunt cântate pe marile scene de Berliner Philharmoniker, de Concertgebouw, de Orchstra Naţională a Franţei. 

Datoria de a promova 

Vorbeaţi de "datoria" festivalului. Ce v-aţi propus când aţi preluat organizarea Festivalului Enescu?

În 1990, m-am dus împreună cu o colegă de-a mea la domnul Andrei Pleşu, care era ministru al Culturii şi i-am spus că ar fi bine să continuăm acest festival. I-am prezentat câteva idei şi a fost de acord să începem pregătirile pentru ediţia din 1991, avându-l ca director artistic pe maestrul Ludovic Spiess. A fost un început foarte bun până la momentul Mineriadei, care ne-a făcut foarte mult rău. S-au retras mulţi muzicieni dintre cei pe care-i invitasem, aşa încât ediţia din 1991 a fost realizată mai mult cu românii din diaspora, singurul ansamblu de prestigiu care a venit la Bucureşti a fost St. Martin in the Fields şi care a continuat să participe la festival - cred că au fost deja de 6-7 ori până acum. La următoarea ediţie, pe care am organizat-o abia în 1995, au sosit primele mari nume, între care lordul Yehudi Menuhin, Lorin Maazel, Zubin Mehta, Georges Prêtre. Atunci am internaţionalizat practic festivalul. Am avut patru obiective de la bun început, din 1991, între care cel principal a fost promovarea muzicii lui George Enescu. Am început această promovare propriu-zisă în 1998, la a treia ediţie, când Lawrence Foster, directorul artistic al festivalului la acea vreme, a avut ideea de a oferi două concerte fiecărei orchestre participante în festival, iar în unul din aceste concerte să fie prezentată o lucrare majoră de George Enescu. Al doilea obiectiv a fost acela al promovării artiştilor români. Continuăm această promovare, aşa încât dirijori români, solişti români, orchestre româneşti intră în copoducţii cu artişti din străinătate. Dirijori, precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Cristian Badea dirijează diferite orchestre internaţionale. Tot astfel solişti români colaborează cu aceste ansambluri. Promovarea tinerilor a fost al treilea obiectiv pe care ni l-am propus. Tinerii laureaţi ai Concursului Internaţional "George Enescu" sunt invitaţi  să participe în diverse formule în următoarea ediţie a festivalului. Anul acesta avem câştigătorii ediţiei trecute a concursului. Nu în cele din urmă, al patrulea obiectiv îl reprezintă promovarea României. La primele ediţii veneau impresarii cu câteva luni înainte să vadă hotelul, sălile de concert, condiţiile de aici. Acum nu mai este cazul, pentru că se ştie despre ce e vorba şi vin cu mare plăcere. Unii se reinvită pentru ediţiile următoare. 

Festivalul a crescut continuu de la o ediţie la alta, am trecut însă şi prin momente foarte grele. Este un festival care a crescut ca mărime, ca faimă, dar i-a crescut şi bugetul. Nu ajungem la bugetele marilor festivaluri din Europa, dar pentru România este totuşi un efort financiar şi îmi pare bine că, de-a lungul timpului, guvernanţii au înţeles importanţa acestui festival şi importanţa investiţiei în cultură şi sper s-o înţeleagă şi pe viitor.

 

Cum aţi reuşit să depăşiţi toate momentele grele, momente în care însăşi existenţa festivalului era ameninţată? Ce vă dă forţa, energia, entuziasmul, motivaţia de a continua?

Mă motivează în primul rând publicul. E un moment extraordinar să vezi feţele pline de bucurie, de încântare ale oamenilor după concert. Şi apoi e colectivul cu care lucrez, care în proporţie de 75 la sută e tânăr. Atmosfera de lucru este foarte bună. În ceea ce mă priveşte, îmi petrec astfel tot timpul zilei cu soţia mea, care lucrează alături de mine.

Deci festivalul rămâne, bănuiesc, un subiect de discuţie şi acasă.

Aşa e şi uneori nu e uşor. La un moment dat însă, decidem să ne oprim pentru a continua discuţia a doua zi la serviciu. În plus, ne uneşte şi ne motivează pasiunea pentru muzică, fiind amândoi muzicieni, absolvenţi de Conservator. 

Chiar dacă nu s-a desfăşurat încă ediţia actuală, pregătiţi deja intens ediţia a 25-a din 2021.

Programul este deja gândit în proporţie de 90 la sută, cu multe momente de vârf. După aceea, însă, mă voi retrage, dar pregătesc şi tineri care să poată prelua această activitate după ieşirea mea la pensie. 

Vă mai recomandăm