Migranţii şi alegerile în "America First"

Prin tradiţie, opoziţia câştigă scrutinul pentru Congres care se derulează la doi ani de la alegerea preşedintelui american. De această dată, drumul la urne are o importanţă ieşită din comun. Între altele, pentru că s-a văzut transformat de observatorii stângii, care domină copios presa occidentală, într-un plebiscit cu privire la preşedinţia lui Donald Trump.

Aşa le-a calificat bunăoară David Remnick, într-un articol programat să apară în The New Yorker, la 5 noiembrie, în ajunul alegerilor de marţi. Potrivit lui (”The Midterm Elections Are a Referendum on Donald Trump") scrutinul e un referendum referitor la natura preşedinţiei asumate de şeful Casei Albe, pe care editorialistul prestigioasei publicaţii new-yorkeze îl acuză de numeroase rele şi vicii. Între alte neajunsuri i se reproşează o "măiastră demagogie", ranchiună, duplicitate şi o "perpetuă intoxicare şi înveninare a atmosferei naţionale", de natură să ridice în permanenţă temperatura ţării". 

Şi Remnick şi alţi critici ai lui Trump, din care unii chiar mai necruţători decât editorialistul de la The New Yorker, îi reproşează preşedintelui un climat al intoleranţei şi polarizării, inclusiv rasiste. Unul care, potrivit lor, ar fi pregătit, ideologic, explozia de ură manifestată recent în expedierea seriei de bombe neexplodate adresate unor oameni politici şi comentatori progresişti, ca Obama, George Soros şi postul tv CNN. Ori în masacrul antisemit comis acum o săptmână la o sinagogă din Pittsburgh.

Pe ultima sută de metri înaintea alegerilor, Trump a recoltat noi acuze, fiindcă a ordonat militarilor SUA, trimişi la graniţa americano-mexicană, să se apere deschizând foc împotriva migranţilor violenţi, dacă se văd, precum colegii lor mexicani, atacaţi cu pietre. Declaraţiile contondente ale şefului Casei Albe nu le par, totuşi, migranţilor excesiv de disuasive.

Departe de a se descuraja, interpretând avertismentele şefului statului american precum le sugerează criticii lui Trump, miile de migranţi fugind de binefacerile regimurilor lor corupte, extremiste, ”socialiste”, precum cel din Nicaragua, şi-au continuat imperturbabil drumul spre nord. Drum care, pornind din centrul Americii, îi duce, în esenţă, către un asalt asupra graniţelor Statelor Unite.  

Evident, aceşti oameni nu sunt primii care-şi părăsesc ţările din est şi sud, spre a-şi căuta un rost în statele civilizate din nord şi vest. Milioane de români şi-au croit şi continuă să-şi croiască un drum similar, chiar dacă nu-l parcurg neapărat în circumstanţe la fel de dramatice. Ori în circumstanţe chiar mai dramatice, precum cele din era comunistă, când "transfugii" îşi riscau viaţa pentru o gură de aer în libertate şi demnitate.

Curios pare doar, în context, că oamenii continuă să se îndrepte spre o ţară ca America, deşi alegătorii din SUA au votat în favoarea unui preşedinte ca Trump. Unul ”iresponsabil”, potrivit criticilor săi. Oare de ce votează latino-americanii cu picioarele cu totul altfel decât le sugerează neîncetat politicienii şi formatorii de opinie ai stângii? De ce nu preferă ţări care vrăjmăşesc radical SUA, bogate sau foarte bogate în resurse, precum Rusia?

De ce nu optează pentru state ascendente economic şi tot mai prospere, precum China comunistă, care construieşte societatea totalitară a viitorului, supraveghindu-şi cetăţenii integral prin intermediul munţilor de conturi de date adunate pe marginea comportamentului lor pe internet, conturi de care, pentru chinezul de rând depinde o banală avansare în muncă, un credit la bancă sau un paşaport?

Dacă ”Trump e un risc pentru întreaga lume”, cum afirma recent corespondentul unui mare concern de presă german, cum se explică straniul paradox al maselor care iau cu asalt America lui Trump? De ce nu preferă migranţii central-americani, africani şi asiatici care nu vor în Europa sau în Israel Iranul fundamentalist islamic? Mulahii şi ayatolahii acestei ţări, apăraţi din răsputeri de europeni împotriva acuzei de înşelăciune privind programul lor nuclear, i-au şocat recent pe francezi şi pe danezi.

Fiindcă regimul iranian a trimis asasini să omoare exilaţi persani din vest. În reacţie, mai tranşanţi decât francezii, care au pus sub acuzare un agent secret iranian din Austria, arestat în Germania, danezii au demonstrat convingător că nu dau crezare teoriei conspiraţiei puse în circulaţie, în chip de respingere a învinurilor, de către Teheran. Copenhaga şi-a rechemat ambasadorul şi s-a pronunţat în favoarea aderării la noile sancţiuni americane impuse Iranului.

Bizar e, deci, că prea puţini se arată uimiţi, în vest, de paradoxalul fenomen al aparent inexplicabilei atracţii exercitate de America asupra unor străini ferm decişi să se confrunte la nevoie şi cu gloanţele, spre a trăi în ţara condusă de un prezumtiv ”rasist” şi ”xenofob” ca Trump. Şi nu mai puţin straniu e că mai nimeni în mass-media nu cercetează serios acest fenomen.

Nu mai puţin straniu e că administraţia Trump nu realizează ea însăşi, în contextul asaltului asupra frontierelor americane, cât de neoperantă, cât de insuficientă e vechea lozincă ”America First”, un slogan iniţial fascist, adoptat cu enorm succes de către Donald Trump în campania lui electorală.

Despre ce să fie năvala popoarelor din sud şi răsărit asupra ţărilor de cotropit din nord, dacă nu despre caracterul irepresibil al atracţiei libertăţii? E despre valoarea democraţiei autentice. Şi despre demonstraţia persuasivă a faptului că, în lumea mondializată, soluţiile naţionale nu funcţionează. Ci reclamă export de libertate şi de democraţie veritabilă, credibilă, dacă nu şi de prosperitate.