Memoria ca terapie împotriva Răului | Moldova | DW | 25.11.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Memoria ca terapie împotriva Răului

Războiul din Ucraina a scos la iveală multe amenințări pentru Republica Moldova, nu doar de ordin militar, cât mai ales economic și informațional.

Ana Blandiana la Sighet

Scriitoarea Ana Blandiana, fondatoarea Memorialului de la Sighet, în faţa unor imagini cu victimele din perioada comunistă

După 31 de ani, la Chișinău există partide care militează deschis pentru integrarea cu Rusia. Sunt avocații politicii agresive a lui Putin. În Moldova nu avem parte de o alternanță normală stânga-dreapta la putere, ca într-o democrație normală, noi avem... alternanțe de destin. O schimbare a guvernării aici repune în discuție valorile fundamentale: limba, istoria, identitatea națională, orientarea geopolitică, materiile de studiu în școală.

Scurtul interval al unei legislaturi pro-europene, pe lângă omniprezenta corupție – cartea de vizită a politicianului moldovean de toate culorile –, abia de reușește să repare mizeriile partidei pro-ruse, care a guvernat înainte. Recădem mereu în același cerc vicios, în aceeași spirală a zădărniciei. În aceste condiții, când să mai construiești linii electrice cu România, pentru a nu intra în „blackout” după un alt bombardament rusesc în Ucraina?

Decomunizare în Ucraina, continuitate „roșie” în Moldova

Partide pro-ruse au fost și în Ucraina, dar odată cu anexarea Crimeii politicienii pro-ruși nu mai au nicio șansă într-o țară care-și numără, de circa 9 luni de zile, oamenii uciși de rachetele rusești. Ucraina e într-un rapid și profund proces de construcție națională: își protejează spațiul informațional, a interzis televiziunile rusești, literatura rusă este și ea supusă unui proces riguros de „filtrare” – condamnabil, veți spune, dar să nu căutați echitate și finețuri de atitudine culturală, când posesoarea acestei „mari literaturi” îți mitraliază cetățenii și-ți distruge orașele...

În Moldova partidele pro-ruse activează nestingherit, finanțate – cum s-a demonstrat – din exterior, de la Moscova, prin offshoruri. Dacă există „ofertă”, nu poate lipsi „consumatorul” și viceversa: consumatorul (votantul) determină oferta.

Va fi greu să schimbi ceva în mintea acestor oameni, mai ales că nu ne dorim „revelații sub bombe”, ca în Ucraina. Dar un efort educațional ar putea limita capacitatea grupărilor pro-ruse de a-și cultiva și extinde electoratul.

Ce trebuie făcut pentru asta?

Cel puțin două lucruri: îngrădirea propagandei și salvgardarea memoriei. Acum aproape zece ani, la o întâlnire a președintelui de atunci al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu un grup de oameni de cultură și jurnaliști, la care am avut prilejul să particip și eu, am vorbit despre nevoia fondării unui „Muzeu al Comunismului”. O instituție cu rol educațional, care să vorbească tinerilor generații și nu numai, cu probe și mărturii convingătoare, despre esența acestui regim totalitar, despre crimele comise de sovietici în Basarabia, despre deznaționalizarea ideologică și culturală.

Am fi probabil ultimii dintre popoarele est-europene care și-ar inaugura un asemenea așezământ. Instituții-model există. Am vizitat trei dintre ele.

„Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței” de la Sighet, fondat de Ana Blandiana și de Romulus Rusan, în 1993, cu sprijin de la Consiliul Europei, în incinta unei sinistre închisori comuniste, unde au pierit mare parte din elitele politice și culturale ale României Regale. Memorialul de la Sighet are și o sală consacrată represiunilor sovietice din Basarabia și Nordul Bucovinei.

„Muzeul Insurecției din Varșovia”, consacrat revoltei anti-naziste poloneze din 1944, înăbușite în sânge de naziști, în timp ce Armata Roșie, „eliberatoare”, contempla acel măcel de pe malul celălalt al Vistulei, fără să intervină, lăsându-i pe nemți să facă „treaba murdară”.

„Muzeul Ocupației” din Riga, consacrat ambelor totalitarisme, sovietic și nazist, care au devastat Letonia.

Un muzeu similar trebuie să avem și la Chișinău – modern, combinând exponate de epocă și tehnologii multimedia, cu fișiere audio, filme documentare care să ruleze pe ecrane, iar vizitatorii să-și poată alege din meniu orice subiect: diversiunile sovietice din perioada României Mari (botezate „răscoale țărănești”), ocupația de la 28 iunie 1940, arestările, deportările de după război, foametea, lupta armată a grupurilor anticomuniste basarabene, cenzura ideologică, represiunea împotriva intelectualilor, cultura rezistenței. Muzeul va avea o sală de conferințe, o bibliotecă, o arhivă, o fonotecă...

Ar fi la fel de necesară și o secțiune consacrată Holocaustului din perioada regimului antonescian din Basarabia și Transnistria – o altă pagină dureroasă a istoriei naționale, în mare parte ocultată, trecută sub tăcere. Or, trebuie să despărțim apele, să avem aceeași atitudine onestă și umanistă față de toate victimele regimurilor totalitare.

Muzeul Comunismului – inițiativă a unui grup de intelectuali

Există la Chișinău un potențial sediu pentru un asemenea Muzeu: Penitenciarul 13, de pe str. Alexandru Bernardazzi nr. 3, ridicat pe fundamentul unei vechi închisori din perioada țaristă, despre care s-a scris  că va fi închis și mutat la o altă adresă, într-un spațiu nou.

„Muzeul Comunismului” sau „Muzeul Totalitarismului” ar putea fi inițiativa unui grup de intelectuali – istorici, scriitori, cineaști, jurnaliști, activiști civici, foști deținui politici etc. –, care să atragă fonduri europene. Și să fie o instituție sub patronajul președintei Maia Sandu.

„Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție” – scrie pe frontispiciul Memorialului de la Sighet. „Muzeul Comunismului” ar putea impulsiona adoptarea unei legi a Lustrației în Republica Moldova, boicotată cu înverșunare în toți cei 31 ani de existență a acestui stat. Va fi un avertisment și o formă de terapie împotriva Răului, care lovește inevitabil o națiune bolnavă de amnezie.