Medicul Mihai Craiu: Cum ne protejăm în școli (SpotMedia.ro) | România | DW | 04.09.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalți

Medicul Mihai Craiu: Cum ne protejăm în școli (SpotMedia.ro)

Distanța de un metru nu este suficientă pentru a limita contaminările cu SARS-CoV2 în școli, dar vitală este purtarea măștii.

Prezent la o dezbatere online organizată de Salvați Copiii România, Mihai Craiu, medic primar pediatrie la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, a prezentat modalitățile prin care copiii se pot infecta și mai ales da mai departe virusul.

Medicul a menționat că nu copiii sunt în cel mai mare pericol, ei făcând extrem de rar forme grave, care necesită spitalizare, ci profesorii. Sunt câteva măsuri însă care pot preveni focarele.

Cele trei moduri prin care putem lua virusul

”Modalitățile prin care putem să ne infectăm de la un asimptomatic, pentru că evident părinții nu își vor duce la școală copiii bolnavi, sunt trei.

Știm că se poate infecta o persoană dacă vine în contact direct, asta însemnând fie atingere fizică, lucru dificil de oprit la școală, pentru cei mici, va fi de discutat despre cum ne salutăm, rutina de dimineață.

Al doilea lucru prin care ne putem contamina e contactul indirect, adică să punem mâna pe suprafețe care au fost contaminate cu picături de salivă ce conțin virusul.

A treia posibilitate este prin intermediul aerului.  În timp ce toată lumea s-a concentrat pe această distanță fizică de trei picioare, de un metru, care apare în recomandările OMS, încă din documentele din martie, datele actuale și fizica ne spun că acest metru necesar este insuficient.

Fizica spune simplu: atunci când respirăm, fără să vorbim, emitem picături de salivă de dimensiuni diferite, unele de ordinul zecilor de microni – prin comparație, un fir de păr are 80 de microni grosime. Sunt persoane care vorbesc mai intens, mai zgomotos și se vede.

Aceste picături mari de salivă, gravitațional, au tendința să sedimenteze, se așază la sol, în medie în  4- 5 secunde, și se împrăștie pe o distanță mai mare de un metru.

De aceea, în recomandările recente apare distanța de șase picioare, deci de doi metri. Asta e o nuanță.

Tot când vorbim și respirăm eliminăm o cantitate de salivă sub formă de aerosoli. Și contrar a ceea ce ne-am aștepta prin bun-simț de la fizică, nu în picăturile mari de salivă e cea mai mare încărcătură virală, ci în acești aerosoli. Și viteza cu care ies aceste picături se modifică, când vorbim viteza crește la 10 metri pe secundă.

Abilitatea noastră ca persoană de a răspândi virusul e similară cu aceea a unui sistem de irigație, a unei stropitori. Cu cât vorbim mai intens, cu cât avem capacitate pulmonară mai mare și cu cât suntem mai înalți, vom transmite în jurul nostru o cantitate mai mare de salivă”, a explicat pediatrul.

Mască și aerisire, iată cele două elemente necesare.

”Teoretic, e imperios necesară purtarea măștii în clase, în spații închise neventilate, pe durata orei”, a spus doctorul Craiu.

Acesta a dat ca exemplu cazul unui grup religios, unde oamenii au mers cu două autobuze într-un pelerinaj. O persoană era infectată și ea a infectat mai mult de o treime dintre cei cu care era în autobuz. În spații deschise, exact aceeaşi persoană nu a mai transmis și altora.

”Trebuie aerisite clasele. La noi e spaima asta de curenți, de aer, ne trage curentul, ca neam”.

Nu copiii sunt principala problemă în această ecuație, a precizat însă doctorul Craiu.

”Chiar dacă se îmbolnăvesc, copiii reprezintă o minoritate de cazuri severe care ajung spitalizate – 0,9% în Marea Britanie. Mortalitatea la copiii e minusculă – sase copii în Regatul Unit, cu comorbidități extrem de severe.

Citiți articolul integral AICI.