Medicalizarea vietii si mortii

Izolarea si ratele, pe alocuri, tot mai lente de dublare a contaminarilor provocate de Covid-19 ne dau ragazul sa contemplam schimbarile care ataca si slutesc, ori, mai rar, infrumuseteaza fata societatilor noastre. Ne preocupau, pana mai ieri, ecologia, pericolul rusesc si amenintarile teroriste? Doar sacii negri din care rasuna sinistru telefoanele mortilor ne mai provoaca frisoane. Apoi, ne mai intereseaza nefacutele Chinei, pentru ca stim ca e patria unui virus care ne nimiceste si libertatea, si societatile deschise. Dar, de regula, furia noastra are alta adresa. 

Nu ne-o starnesc guvernantii actuali. Si, cu atat mai putin, cleptocratii cu prestatii deopotriva jalnice, penale si criminale si contraselectia pe care, pe langa furtul de resurse care ar fi fost azi vitale, au generat-o si intretinut-o, trei decenii la rand, in scoli, facultati de medicina, in administratie si in societate. Ne scot din minti altele: de pilda dezertarile din spitalele oricum rau utilate ale unor medici lipsiti fie de masti si de echipamente de protectie adecvate si de ventilatoare, fie de curaj, de responsabilitate si de intelepciunea de a-si rezolva dilemele stiintifice, psihologice si etice, pentru transarea carora nu i-a pregatit nimeni ca lumea.

In clinicile astfel evacuate de un personal medical si sanitar lasat sa se descurce fara ajutorul necesar de autoritati prea putin dornice ori capabile sa-l incurajeze, unii pacienti sunt lasati, literalmente, sa moara, fara ca soarta lor sa suscite decat compatimiri sporadice.

De groaza nu e doar pandemia. Ci si efectele fricilor si izolarii, pe care le-a provocat asupra celor mai vulnerabili dintre noi, a insinguratilor, vaduvelor, strainilor si orfanilor, asupra psihoticilor, asupra victimelor agresiunilor domestice si depresivilor. Credem oare ca, in fata acestui tsunami de nenorociri, handicapuri, pericole si angoase, medicii ar fi de fier?

Omenia are insa pe moment carti proaste. Prea multi sunt prea speriati ei insisi, sau deprimati si preocupati sa supravietuiasca doar ei, ca sa-i ajute si pe altii sa se salveze. Si prea multi sunt fericiti ca pandemia si recluziunea le-au luat de pe umeri povara grea a responsabilitatii personale pentru insuccesele propriei vieti si cariere, ca sa mai reactioneze firesc. Ori sa contribuie, si n-ar fi din cale afara de dificil, la resuscitarea sperantelor celor deznadajduiti. 

Or, sub ochii nostri care, daca li s-ar da voie, s-ar putea minuna fara incetare, are loc o revolutie radicala care nu e doar rea. Viteza ei, parca neverosimila, in conditiile in care suntem fixati in case, tine de digitalizarea intregii noastre vieti, devenita camera de rezonanta pentru accelerate ecouri globale ale molimei si ale vaietelor celor ce-si ingroapa mortii rapiti zilnic, cu maxima cruzime dintre noi, nu doar de pandemie, ci si de proasta noastra asezare fata de ea.

De la fereastra acceleratorului nostru a carui locomotiva sunt statisticile infectiilor si incinerarilor, vagoanele fiind stirile cu declaratii oficiale de noi inchideri, izolari, carantine, restrictii si interdictii, ori previziuni de falimente, recesiuni si cresteri ale somajului si inflatiei, surprindem mai rar gurile de aer, date de franarea perceptibila a ratei contaminarilor, decat ceea ce ne sufoca: fragmente si franturi de realitate crunta. De pilda, liberticidul din Ungaria, unde Viktor Orban s-a gandit sa profite de cataclism spre a-si sili parlamentul sa consimta sine die la propria desfiintare. 

Adoptarea de legi draconice e mai pretutindeni la ordinea zilei. Si in cel mai populat land german se pregateste o lege de "urgenta epidemiologica" prevazand intre altele guvernarea in Renania de Nord-Vestfalia prin decret, fixari de preturi de la centru si rechizitionarea de personal sanitar, ori de materiale medicale. In Occident virologii par sa fi preluat comanda, sa coaguleze atentia generala, sa determine decizii, sa dea tonul unor comunicate politice ba martiale, ba nebuloase, sa se ratoiasca la o presa care li se pare stiintific prea de tot incompetenta si, nu in ultimul rand, sa deplanga ca ani la rand nu li s-au luat in serios proorocirile.

Adevarul acestei ultime asertiuni e incontestabil. De la inceputul mileniului s-au succedat rapid epidemiile, de la Sars si gripa aviara la cea porcina si de la Ebola la Corona omorand acum. Dar UE a dormit. Predictiile virologilor ar fi meritat mai multa luare aminte decat isteriile unor adolescente cu vocatia prezisului de iminente apocalipse ecologice. Ar fi meritat luate in considerare combinatele efecte toxice ale demografiei, globalizarii, tehnologizarii, prostiei, lacomiei si unor alimentatii problematice. 

Dar chiar daca n-ar fi decat lupta lor zilnica impotriva morbului asasin: exista si chipul sublim al celor care-si risca viata nefugind de la datorie. Medicii si infirmierele sunt eroii nostri. Trebuie ajutati? Evident, chiar daca n-au expertiza, mijloacele, echipamentul, capacitatea si puterea sa ramana in linia intai. Caz in care ar putea contribui la sanatatea publica de la distanta, prin consulturi si diagnostice pe video de care sa beneficieze nu doar pacientii afectati de pandemie. In orasul german Aachen functioneaza unul din centrele renane ale unui spital virtual care si-a extins acum, considerabil, activitatea. De ce nu si-ar oferi si Romania clinici publice de acest fel? De ce n-ar putea trata astfel de centre pacienti din Europa? Din toata lumea?

Din perspectiva medicalizarii vietii noastre n-am indoieli prea mari ca viitorul tinde sa fie al lor. Griji si mai mari, intr-un moment in care, in Europa, numarul victimelor trece de treizeci de mii, dusmanii nu dorm, iar SUA, garantul libertatii noastre, au devenit epicentrul pandemiei, ar trebui sa ne provoace insa medicalizarea mortii. In timp ce, covarsiti de un razboi in care politicienii nu sunt in stare sa ordone productia de aparatura salvatoare si i-a lasat fara armele necesare luptei, medicii se vad siliti tot mai des sa-si trieze bolnavii, trimitandu-i la viata pe fericitii cu acces la aparate si la moarte pe nenorocitii selectati sa fie deconectati si neventilati.

Pe ce criterii are loc o alegere care ar trebui sa-i apartina Providentei? Niste experti in etica le-au recomandat recent medicilor din sectiile de reanimare un set de criterii utile. Dar ele nu se rezuma, de pilda, sa recomande alocarea fireasca de resurse, intru maximizarea numarului de vieti salvate, precum si, cu precadere, a celor angajate in salvarea altor suflete. Ci propun, vai, si joaca de-a Dumnezeu. De pilda "maximizarea numarului de ani de viata salvati". Or, de unde sa-i stie un medic? Una e sa estimezi sanse de supravietuire pe baza starii sanatatii in momentul contaminarii. Alta sa devii faptas de inginerii sociale de tip Brave New World, la discriminarea batranilor si chiar complice la gerontocid, o crima nu mai putin odioasa decat orice genocid pe criterii de religie, de etnie, de rasa, ori clasa.