McCarthyism 3.0 | Global | DW | 01.07.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

McCarthyism 3.0

O regulă a burselor știe că, dacă SUA tușesc, Europa ia gripă. Cu accese de furibund mcchartyism de stânga, America tocmai îmbolnăvește lumea liberă. Cea globalizată, cu o singură superputere. Cine s-o mai lecuiască?

Statuia decapitată a lui Cristofor Columb (Reuters/B. Snyder)

Statuia decapitată a lui Cristofor Columb, Boston, SUA

Mai ieșim vreodată din crize? Sau ni se par prea frumoase și mănoase pentru profitorii lor, ca să ne mai lipsim de ele? Fapt e că din 2001, crizele își dau mâna, participând la un soi de globaliadă de ștafete.

La bursa scandalizărilor planetare

Modelul e simplu. O criză o înlocuiește pe alta, o scandalizare mondializată se substituie, de îndata ce-și pierde suflul, altor indignări, nu mai puțin planetare. Toate se regăsesc, bine documentate, în emisiunile unor posturi TV ca CNN, BBC, ABC, CBS și în paginile unor ziare ca New York Times și Washington Post. Toate ajung, ca prin minune, să întărească extrema stângă din campusurile universitare și să slăbească democrația liberală, sistemul economiei de piață, comerțul liber și, mai nou, libertatea de opinie, de presă și de expresie.

Cui prodest? Mai e oare politic corect să afirmăm că folosește Rusiei lui Putin, Chinei comuniste, fanaticilor islamiști și extremei stângi occidentale? 

Criza mega-atentatelor comise de islamiști în 2001 n-a dispărut, înainte să se vâre adânc în capul consumatorilor de media că vina pentru miile de morți ai terorismului de sorginte musulman-fundamentalistă o poartă nu atât făptașii propriu-ziși, cât "intervenționismul imperialist", american și apusean.

Nu se aplanase bine această criză, când s-a vazut înlocuită parțial și continuată de criza financiară din 2008. De vină pentru cea din urmă, s-a înțeles bine, din capul locului, sunt nu doar băncile, ci, vai, capitalismul însuși. 

N-a absolvit de vină Vestul, democrațiile liberale și statele de drept apusene nici Primăvara Arabă cu tot cortegiul ei de consecințe, între care genocidul sirian, comis deopotrivă de sirienii suniți și de alaviții tiranului de la Damasc, Bashar al Assad. Tot în cârca Vestului s-a pus expansionismul rusesc ori cel iranian, care au cooperat la menținerea satrapului lor sirian pe scaunul prezidențial, precum și la declanșarea crizei refugiaților. Capitaliștii și neoliberalii s-au văzut înfierați apoi, rând pe rând, de ecologiștii Gretei Thunberg, de repetatele ofensive împotriva "urii și instigării" populiste, autorizând diverse măsuri de cenzură, ca și de acuzatorii inadecvării (suedeze, braziliene, trumpiste) la măsurile de îndiguire a pandemiei.

Reeditarea progresistă a vânătorii de vrăjitoare mccarthyiste

 Pentru ca mai nou, aceleași majorități ale națiunilor apusene, cu state de drept, democratice, să fie țintuite la stâlpul infamiei pentru refuzul unora (insuficient de progresiști, de treji, de avansați ideologic) de a participa la proteste și vandalizări, declanșate în siajul regretabilei și condamnabilei ucideri a lui George Floyd. Dar de ce să ne plângem? Ce merită niște națiuni prea ”albe”, prea ”creștine”, prea ”rasiste”, prea ”transfobe” și insuficient de sensibile la insațiabilele nevoi emoționale ale demolatorilor de statui, de polițiști, de jurnaliști neîngenuncheați, de cultură și civilizație?

Da, rasismul (împotriva oamenilor de origine africană, fie ei africani, americani, europeni ori de aiurea) există. Ca și extremismul de dreapta, detectat recent într-o unitate de elită a armatei germane, e abject și trebuie combătut sistematic.

Dar de când e obligatoriu să admitem rasismul celor care îi învinuiesc in corpore, pentru un "rasism" adesea inexistent, pe albi? Ba chiar să aderăm, cu arme și bagaje, la acest nou rasism, de stânga? De când e acceptabil să cerem unor oameni, pe baza culorii pielii lor, să-și pună cenușă în cap, ca prezumtivi "făptași" împovărați de o presupusă vină colectivă a colonialismului și sclavagiei?

De când e moral admisibil să-i obligăm să se umilească pe niște oameni pentru obârșia lor? De când e ok să-i osândim pentru că s-au născut de rasă caucaziană, de pildă pe niște est-europeni care n-au profitat vreodată de colonialism și sclavie, livrând în schimb, din plin, până azi, robi moderni protipendadei apusene care are nevoie de mână de lucru ieftină?

Absurditățile ideologiei revoluționarilor culturali care, folosindu-se de șantaj economic, de amenințări cu boicotul și denunțuri la scara mare, au preluat frâiele noii inchiziții și cenzuri sunt prea evidente, ca să fie nevoie de multe exemplificări. Fapt e că în baza falselor prezumții, suspiciuni și acuze au început să fie dați afară din slujbe, pentru te miri ce, jurnaliști americani. Si vest-europeni.

Ziariștii ca țapi ispășitori

Între ei, se văd cenzurați și obligați să ia distanță de ziare conservatoare, precum austriacul Die Presse, editorialiști de vază, ca de pildă Karl-Peter Schwarz. Remarcabilului expert în probleme românești, care a scris, ani la rând, la prestigiosul Frankfurter Allgemeine Zeitung, între altele despre campaniile de linșaj ale Antenei 3, i s-a refuzat publicarea rubricii sale din ziarul vienez abordând inadmisibilitatea culpabilizării colective a albilor.

Nu e mai bine nici în țările scandinave. A fost dat recent afară de la ziarul regional Sydsvenskan gazetarul suedez care, imprudent, a îndrăznit să critice excitația "aproape sexuală a stângii, în legătură cu revoltele, incendiile, jaful și violențele din SUA", (excitație) care ar semnaliza dorința ei "de a crea și aici condiții similare...".  

Prin comparație, rarisimile tentative de cenzură care-i vizează în vestul Europei pe militanții de extrema stângă eșuează în genere jalnic și rapid. Editorialista care a crezut de cuviință să afirme, în cotidianul berlinez taz, indecența potrivit căreia "locul tuturor politiștilor e la groapa de gunoi" a scăpat iute de intenția declarată a ministrului german de interne de a o da în judecată pentru lezarea demnității politiștilor. Ministrul ar fi trebuit să știe din capul locului că e fatal să piardă în justiție, de vreme ce Curtea Constituțională a hotărât, în 1995, la Karlsruhe, că e voie să fie citat ziaristul interbelic Kurt Tucholsky, potrivit căruia "toți soldații sunt asasini".

O tempora, o mores! Ce se putea în anii ‘30 ai veacului trecut și în 1995, pare azi imposibil. Încât demnitatea și libertatea jurnaliștilor conservatori au cărți mai proaste parcă decât ale politiștilor. Cei din urmă părăsesc cu sutele forțele de ordine din metropolele americane conduse de stânga, astfel încât rata criminalității a crescut exponențial în orașe ca New York, Minneapolis ori Seattle.

În ceea ce-i privește pe gazetari, nici lor nu le merge prea bine în siajul noului maccarthyism. Unul nu mai puțin sinistru decât cel inițial, anticomunist, doar pentru că îl reediteaza în prezent o frenetică elită de stânga, care, cu furor, îl aplica în aceste zile presei și rețelelor de socializare. Din cauza ei, libertatea de expresie a început să devină un bun tot mai rar, aflat sub asalt generalizat al neoinchiziției politicilor identitare, cu tot cu cenzura pe care neoiacobinii o impun.

 Cultura anihilării, victimele și antidotul ei

Din pricina ei și-au pierdut în ultimele două luni slujbele fără vină nu doar ziariști progresiști de la ziare celebre ca New York Times, ci și gazetari mai obscuri. De pildă un moderator de radio pentru că a afirmat într-un tweet ceea ce inchizitorilor le pare a fi o enormitate rasistă: că "toate viețile contează". Ceea ce s-a considerat, vai, un afront impardonabil la adresa vieților oamenilor de culoare, exaltate în opoziție cu ale "privilegiaților" albi, de organizația Black Lives Matter.

Impardonabil? Categoric. Căci nu puțini jurnaliști care se trezesc că li s-a luat pâinea de la gură așa cum erau eliminați de la Hollywood, cândva, cineaști geniali, dacă erau suspectați de subversiune comunistă, ca Chaplin, sunt nevoiți să constate că, odată osândiți de fanaticii corectitudinii politice, nu-i mai ajută nimic. Nu-i mai salvează profesional nici regretele, nici scuzele elaborate și prolixe, nici ruptul părului din cap, acoperit de rânduri peste rânduri de cenușă.

În "cultura anihilării", cum i s-a spus, reeducarea e un expirat vis troțkist. Se practică în lagărele rezervate de comuniștii Chinei musulmanilor uiguri. Dar în Vest iese vertiginos din uz. În Apus, iertarea începe să fie un lux distribuit cu tot mai multă parcimonie păcătoșilor plebei de alianța din ce în ce mai puțin generoasă dintre gloată și nobilimea "woke". Căci "în cultura apocaliptică a anulării", după cum a numit-o psiholoaga Pamela B. Paresky, nu mai sunt "la modă iertarea și ispășirea, ci osândirea și excomunicarea".

Cum s-a terminat obscenitatea mccarthyismului 1.0? Cu un jurnalist leftist, dat afară de postul (azi politic ultra-corect, CBS) dupa ce fusese plasat pe liste negre. I-a dat în judecată pe inchizitori și a învins, semnalând astfel că neoiacobinii ar putea fi puși din greu la plată pentru faptele lor de "glorie". Tot așa i-au venit de hac maccarthyismului originar si judecătorii supremi, americani, conduși de faimosul Earl Warren, care au înțeles pericolul mortal al fanatismului de dreapta pentru libertate, drepturi și justiție. 

Vor păți la fel succesorii săi autodeclarați "progresiști"? Vor fi boicotate concernele care-i susțin pe noii rasiști? Se vor vedea usturător amendați și pedepsiti in justitie patronii care-i dau afară pe nevinovați? Un viitor foarte incert ne așteaptă. Dar realitatea sfârșește de regulă prin a pune capăt oricărei ideologii, oricât de amplă și de persistentă ar fi nebunia ei.