Matei Vișniec la Chișinău: „Să nu fiți mercenari!”

Matei Vișniec este un oaspete de tradiție, foarte iubit și apreciat în Basarabia. Nu există ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, în care să nu-i fie montate cel puțin două piese. Așa a fost și la actuala Reuniune..., a X-a, când am avut spectacolul „Țara lui Gufi”, realizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, și „Mașinăria Cehov”, o montare Radio Moldova – Teatru la microfon.

Dramaturgul româno-francez, născut la Rădăuți, este un oaspete prea prețios pentru a nu i se oferi scena pentru intervenții și dezbateri de actualitate. La Reuniunea teatrală din 2024 a susținut conferința „Identități lingvistice multiple. Identitate europeană”.

În acest an, pe 17 septembrie a.c., Matei Vișniec a avut o intervenție – conferință/dialog – în fața studenților de la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova pe tema „Libertatea în jurnalism și în creația literară”, dialog pe care am avut onoarea să-l moderez. Au participat, de asemenea, rectorul Universității de Stat, domnul Igor Șarov, și decanul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, doamna Victoria Bulicanu.

Libertatea în literatură

Niciodată nu am văzut aula „Regina Maria” a Universității de Stat din Chișinău plină până la refuz, în pofida frigului și a ploii care cernea necontenit în acea zi: studenți, cadre didactice, scriitori, oameni de teatru, iubitori de literatură, cei care însoțesc Reuniunea Teatrelor Naționale Românești și sunt prezenți și la alte evenimente.

Am început dialogul printr-o comparație a raportului dintre libertatea în literatură și libertatea în jurnalism. În cazul lui Matei Vișniec, un poet, prozator și dramaturg recunoscut, cu piese jucate pe toate meridianele lumii, această relație își află destinatarul perfect, întrucât tot Matei Vișniec a profesat circa 30 de ani la Radio France Internationale și a avut experiențe jurnalistice la BBC și la Radio Europa Liberă.

„Am avut în comunism o artă cenzurată, cu scurte perioade de relaxare politică și cu revenirea controlului ideologic de o manieră mai insidioasă, mai perversă, dar nu mai puțin nocivă. Libertatea nu este niciodată un bun definitiv câștigat, ci este pusă la încercare sub fiecare guvernare și în sufletul fiecărui individ”, a spus Matei Vișniec.

Tema controlului ideologic al literaturii se regăsește în piesa „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mental”, a lui Matei Vișniec, unde un personaj, scriitorul Iuri Petrovski, este trimis în anii duri ai stalinismului să țină o lecție despre comunism pacienților dintr-un azil de nebuni. Și trece el însuși printr-un complex proces de reeducare și autocritică, întrucât ajunge să se suspecteze că nu este suficient de fidel partidului și își blamează până și zelul său comunist, care poate să ascundă nesiguranța, gemenele unei atitudini dușmănoase.

O satiră nemiloasă despre marele ospiciu de alienați care a fost Uniunea Sovietică și întregul bloc patronat de Moscova.

Matei Vișniec a evocat în fața studenților celebrul său poem „Corabia”, pe care l-a citit prima dată 1984 la o ședință a Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu. Un poem alegoric și subversiv despre o ambarcațiune (dictatura comunistă) care se scufunda încet, prea încet, riscând să depășească în timp durata vieților noastre. Și atunci, în 1984, așa s-a și întâmplat: după recitalul lui Matei Vișniec, Cenaclul de Luni a fost interzis.

Patriotismul și „bunele moravuri” în scris

Dar într-un regim democratic este corect să impunem reguli, restricții în artă? De pildă, cerința de a nu calomnia patria, de a nu admite lez-națiunea?... A făcut-o Cioran în „Schimbarea la față a României”, în care n-a fost deloc clement cu poporul român, apoi s-a specializat în a calomnia Universul – „infracțiune” pentru care nu există articol în Codul Penal.

În Republica Moldova criza de identitate a unei mari părți a populației – român sau „moldovean”, limba română sau „moldovenească”? – oferă o sursă bogată de inspirație scriitorilor și artiștilor, dar ne dă mari bătăi de cap pe plan politic.

O altă întrebare ar fi dacă putem institui o „poliție a moravurilor” în literatură, cum mai propun și azi, la Chișinău, unii falși gardieni ai pudorii?

Vechi și acest subiect, dacă e să cităm doar „Amantul Doamnei Chatterley” de D. H. Lawrence, roman apărut în 1928, povestind legătura adulterină a unei doamne din lumea aristocrată cu unul din servitorii ei. O carte interzisă inițial în Marea Britanie și în Statele Unite pentru caracterul său obscen și cu tiraje confiscate din librării.

În literatura de azi nu mai există opreliști, singurul criteriu este valoarea estetică. Libertatea creatorului se confruntă însă cu libertatea consumatorului, care poate să accepte sau să refuze un produs artistic, în funcție de propriile percepții legate de bunul-gust, măsură și... decență.

Libertatea în jurnalism

L-am întrebat pe Matei Vișniec cum face transferul de la literatură – domeniu unde nu trebuie să-ți pese de restricții și clișee, ci să tai „parâmele” și să te avânți în larg – către jurnalism, în care se cuvine să respecți o deontologie a meseriei, să nu pierzi contactul cu realitatea, să nu uiți de datoria de a informa și interpreta corect faptele.

„Nu e un exercițiu ușor, dar trebuie să-l faci, chiar dacă cele două sfere interferează. Dar așa cum în literatură libertatea artistului este o condiție sine qua non, la fel și în jurnalism, cu toate regulile sale, trebuie să-ți rămâi fidel, să nu-ți trădezi principiile și dacă politica editorială a instituției la care ești angajat îți cere să scrii lucruri împotriva convingerilor tale, mai bine e să pleci... Să nu faceți compromisuri cu propria conștiință. Să nu fiți mercenari!” – le-a spus Matei Vișniec studenților basarabeni.

Am evocat jurnalismul în epoca rețelelor de socializare, unde orice „postac”, orice amator sau orice impostor își imaginează că face presă și pretinde să-i fie luate opiniile drept adevăr.

„Tehnologiile digitale, din păcate, sunt utilizate mai degrabă de dictatori, a observat Matei Vișniec. Ei vor să ne manipuleze, încât să acceptăm de bună-voie o realitate fabricată și să le se servim scopurile. Democrația, libertatea de expresie sunt folosite împotriva democrației și libertății de expresie, pentru a le distruge. Suntem cu un pas în urmă. Răul are mereu un avans, pentru că e lipsit de scrupule și atacă primul.”

„Există o prăpastie la nivelul memoriei între Occident și estul Europei, a mai observat Matei Vișniec. Pentru un portughez, de pildă, a fi comunist înseamnă a te opune dictaturii lui Salazar, a fi un combatant neînfricat împotriva capitalismului rapace. Pe când pentru un estic, comunistul este unealta unei dictaturi feroce, care a asasinat, deportat, deznaționalizat, dezumanizat. Această diferență de percepție și de memorie este exploatată de Putin. Până nu vom depăși clivajul conștiințelor, în Est și-n Vest, nu vom reuși să ne opunem eficient expansiunii rusești.”

Dreptul de a alege libertatea

Rectorul Igor Șarov a rezumat în final temele și sugestiile lui Matei Vișniec – invitatul de onoare al Universității de Stat din Moldova – și le-a cerut studenților să-și păstreze integritatea, să respingă minciuna și manipularea: este cauza generației lor.

„Așa cum noi, părinții voștri, am luptat pentru adevăr, pentru democrație și valorile naționale, vouă vă revine datoria să duceți mai departe această bătălie ca profesioniști ai cuvântului. Să înțelegeți miza uriașă a alegerilor din 28 septembrie, pentru că diferența dintre libertate și dictatură o pot face doar câteva voturi.”

Cu adevărat, nu există în acest moment în Moldova o urgență mai mare.