1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Manfred Weber: "Vrem să fim un continent al umanităţii"

Barbara Wesel | Max Hofmann
3 iulie 2018

În interviul acordat DW, Manfred Weber, preşedintele grupului PPE din Parlamentul European şi vicepreşedinte al CSU, vorbeşte despre acordul vizând migraţia şi modul de abordare a provocărilor europene actuale.

https://p.dw.com/p/30lse
Manfred Weber, preşedintele grupului PPE în Parlamentul European
Manfred Weber, preşedintele grupului PPE în Parlamentul EuropeanImagine: DW/B. Wesel

Deutsche Welle: Așa-numitul compromis între CDU și CSU ar putea duce la respingerea migranților la granița germano-austriacă. De asemenea vorbim de "centre de tranzit". Aceasta este o soluție națională și nu o soluție europeană, nu?

Manfred Weber: Acest lucru este perfect compatibil cu ceea ce s-a convenit la Consiliul European, anume că măsurile naționale sunt posibile dacă sunt aplicate în cooperare cu vecinii. Iar compromisul de la Berlin definește în mod clar faptul că respingem numai acei migranți vizaţi de un  acord bilateral cu o altă țară, adică Grecia, Spania și altele.

Cum puteţi fi bucuros cu acest lucru din postura de european convins, cum v-am văzut de-a lungul anilor?

Sunt fericit pentru că avem stabilitate și un guvern stabil în Germania, pentru că de acest lucru are nevoie Europa. Pe de altă parte, această dezbatere dură din Germania este un semnal pentru noi toți că trebuie să colaborăm cu președinția austriacă pentru a rezolva problemele. Avem nevoie de un răspuns european, o reformă a regulamentului de la Dublin, care se află acum în dezbatere. Iar premisa pentru toate acestea este că UE trebuie să-și recâștige controlul asupra frontierelor sale externe.

Dar aceasta nu este o problemă urgentă. Numărul migranţilor a scăzut mult. Chiar avem o problemă cu migraţia în acest moment?

Absolut! Nu este la fel de mare ca în 2015, dar există o problemă și aceasta este o provocare pe termen lung. Să aruncăm o privire la Africa, ce se întâmplă acolo, trebuie să ne confruntăm cu situaţia de acolo. Problema migrației necesită un răspuns durabil. Iar din punct de vedere practic, înseamnă consolidarea protecției la frontierele externe, deoarece oamenii din întreaga Europă așteaptă să recâștigăm controlul. Însă în al doilea rând este clar și pentru noi în cadrul PPE că dorim să fim un continent al umanității.

Unde este umanitatea în toate aceste prevederi?

Trebuie să implementăm programul de relocare. Trebuie să dovedim lumii că suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pe bază legală. Că suntem gata să acceptăm refugiați din țările cu probleme. Cred, de pildă, că majoritatea cetățenilor din Europa sunt dispuși să ajute refugiații din Siria, să îi primească. Însă ei vor să știe că sunt refugiați adevărați.

Nu credeţi că problema refugiaților ar putea înlocui orice alt subiect? Când ne gândim la Trump, la Rusia și Putin. Cine se ocupă de problemele reale ale Europei?

Migrația este o problemă importantă pentru UE, dar cu siguranță nu este singura. Ceea ce așteaptă oamenii de la noi nu sunt discuții suplimentare, ci soluții, și de aceea ultimul summit al UE a fost un mare succes. Este vorba despre a arăta că Europa își recapătă controlul asupra frontierelor sale externe și acesta a fost un semnal important.

Nu vă este teamă că intraţi în logica domnului Salvini și a altora, că deschideți calea pentru extremiștii de dreapta și, în cele din urmă, promovați politicile lor?

Trebuie să luăm în considerare preocupările oamenilor și ei trebuie să înţeleagă că trebuie să facem asta. Ceea ce nu va funcționa este ca un partid pro-european, conservator, cum ar fi PPE, să copieze populiștii, ori ca stânga să împrumute fraze comuniste. Trebuie să fim clari în exprimare, în afirmarea intereselor și opiniilor noastre.

Credeți că puteți ţine PPE unit, când vă gândiți la Salvini în Italia și la Orbán în Ungaria, care este încă membru al familiei populare? Populiștii doresc divizarea Europei. O puteţi contracara?

Nu cred că cineva caută o divizare în Europa. Mulți muncesc pentru unitatea acestui continent și, prin urmare, toți cei care lucrează în această direcție fac parte din echipa noastră. Dacă cineva din UE se opune unei cote obligatorii (vizând preluarea refugiaților,n. red.), această opţiune nu este îndreptată împotriva Europei, ci reprezintă o poziție politică rezonabilă. Guvernul german a avut această abordare timp de zeci de ani, înainte de apariţia acestei mari probleme în 2015. Nu ar trebui să gândim în alb şi negru în Europa. Nu trebuie să spunem: aceia sunt anti-europeni, iar noi suntem băieții buni. Acest lucru nu va funcționa. Avem nevoie de punţi care să aducă lucrurile laolaltă. Trebuie să înțelegem problemele celorlalți pentru a găsi soluții. Însă avem nevoie de voința de a găsi soluții. Cel puţin acest lucru este clar.

Manfred Weber este vicepreședinte al CSU (Uniunea Creştin-Socială din Bavaria) și președinte al grupului PPE (Partidul Popular European) în Parlamentul European.

Interviu realizat de Max Hofmann şi Barbara Wesel.

dw/vd