Mamele surogat și genealogia

Senatoarea belgiană Petra de Sutter, medic ginecolog și profesoară la Universitatea din Gand, a redactat un raport prin care a propus autorizarea în toate țările membre ale Consiliului Europei a gestației pentru altul, în cazul în care este pur altruistă și nu urmărește niciun scop material. Cu titlul personal - a explicat Petra de Sutter într-un articol din Huffingtonpost - gestația în scop lucrativ ar trebui pur și simplu interzisă, iar adopția ar trebui încurajată într-o măsură mai mare. Cu toate acestea, a susținut senatoarea belgiană, există situații care ar trebui permise, așa cum ar fi, de exemplu, gestația unei mame surogat pentru sora sa.

Acum, o săptămână, în 14 martie, la Strasbourg, proiectul de raport redactat de Petra de Sutter a fost respins de comisia sesizată în fond, primind doar 14 voturi pentru și 16 voturi împotrivă. Rezultatul exprimă alianța de conjunctură realizată între conservatori și feministe, care, din motive diferite, se pronunță pentru interzicerea categorică și globală a gestației pentru altul. A permite excepții, au susținut opozanții medicului belgian, înseamnă să deschizi o portiță legală pentru o afacere oneroasă care a luat deja dimensiuni foarte mari. Turismul procreativ se dezvoltă tot mai mult în țările mai permisive ca Ucraina, India, sau Grecia. Dimpotrivă, a susținut Petra de Sutter, abia interdicția totală ar duce la înflorirea acestui tip de turism, la fel cum se întâmplă cu atâtea alte mărfuri sau servicii supuse prohibiției. Greu de spus.

Există multă pasiune în aceste dezbateri și nu întâmplător, căci în acest subiect se strâng, ca într-un nod complicat, toate controversele epocii legate de orientare sexuală și procreație. Specialiștii în drept au pus în evidență contradicțiile juridice și conflictele instituționale pe care autorizarea generală a gestației pentru altul le-ar putea genera.

De pildă Grégor Puppinck, director al Centrului European pentru Lege și Justiție (ECLJ), a arătat că adoptarea Raportului Sutter ar fi creat pentru țările membre obligația de a admite gestația pentru altul, cu toate că anul trecut, în luna decembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care condamnă această practică. Se spune acolo că această practică e de natură să aducă atingere ”demnității umane și femeii, al cărei corp și funcțiuni reproductive sunt utilizate ca o marfă” mai ales în țările sărace și vulnerabile, considerând că această practică ar trebui interzisă (Raportul anual 2014 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință, raportor Cristian Preda).

Altă problemă delicată este cea legată de stabilirea filiației care tinde să devină o simplă convenție, administrativă, dar și multe alte incongruențe juridice imposibil de depășit.

Dar poate că cea mai mare problemă a rămas nerostită și ea constă în dorința unor clienți ai acestor servicii de a-și asigura o descendență biologică. Cupluri heterosexuale care nu au copii din cauza sterilității unuia dintre ei sau cupluri homosexuale caută o mamă purtătoare care să gesteze un copil aflat în descendența biologică a unuia dintre solicitanți. Ne aflăm cu certitudine într-un punct foarte sensibil, căci nimic nu a fost mai mult discreditat de cultura democratică a ultimelor două secole decât genealogia. Mai întâi am asistat la eliminarea revoluționară a privilegiilor aristocratice, adică a celor dobândite prin naștere și apoi, treptat, la dezvoltarea individualismului democratic, care a atins în Statele Unite cea mai avansată expresie, acolo unde un miliardar self made nu își lasă averea copiilor săi, ci diferitelor organizații umanitare, și unde odraslele însele caută să refacă pe cont propriu aventura părinților. O lege ca cea norvegiană de exemplu, despre care am vorbit cu altă ocazie, are ca preocupare emanciparea precoce a copiilor de părinții lor, ceea ce se reduce la a spune că nu există genealogie demnă de a fi luată în seamă, și că omul, în ceea ce are el relevant, se forjează exclusiv în comunitatea umană mai largă. Genealogicul este tot mai mult desconsiderat și chiar combătut, nu doar ca sursă a unor privilegii nemeritate, dar, în ultima jumătate de secol, mai ales ca sursă a nenumărate discriminări. Dar nu în ultimul rând, combaterea rasismului, exaltat de naziștii în prima parte a secolului trecut, a urmat calea discreditării genealogiei, căutând să o facă nerelevantă. De aici și caracterul atât de sensibil al referințelor la etnia sau rasa unei persoane. Din altă perspectivă, dar cu aceleași consecințe, s-a spus iarăși cu insistență că vina părinților nu se transmite asupra copiilor.

Rezultatul este că genealogia a devenit invizibilă pentru omul cu o ”bună creștere” democratică.

Dar se pare că genelaogia alungată tinde să revină în diferite forme mai puțin prestigioase. Copiii adoptați (sau procreați in vitro), care își caută părinții naturali, au devenit o temă specifică timpului nostru, iar mai nou, persoane care nu pot avea copii pe cont propriu (sau nu vor să-și asume răspunderea) fie se transformă în donatori de spermă, fie recurg la o mamă surogat pe care ”o cumpără” într-una din țările sărace ale lumii.

Dar nu dorința pură de a crește copii pare a fi motivația, căci altfel adopția ar fi cea mai bună cale, în ciuda dificultăților birocratice care se întâlnesc ici-colo. Ci impulsul nemărturisit și misterios de a continua o linie genealogică. De a oferi ”o continuare” propriei vieți, într-o versiune înnoită și, dacă nu identică, cel puțin asemănătoare. Sau, invers, privind dinspre cei tineri, genealogia pare să revină ca sursă a unei identități naturale și nu fabricate. E de reflectat.