1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Maidan al fermierilor la Chișinău

22 decembrie 2020

A mai rămas o zi până la învestirea noului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu. Președintele perdant, Igor Dodon, a anunțat „evenimente istorice” până la sfârșitul acestei săptămâni.

https://p.dw.com/p/3n4aO
Igor Dodon
Imagine: picture-alliance/dpa/C. Feoktistov

Dodon a spus doar că vor avea loc „și alte evenimente istorice decât învestirea noului președinte”. Așa că acum cei care urmăresc atent actualitatea politică din Republica Moldova încearcă să intuiască ce ar mai putea face, la plecare, Igor Dodon. Scenariul cel mai intens discutat se referă la posibila demisie a Guvernului controlat de acesta. Mai mult, sunt zvonuri că ar putea demisiona in corpore și secretarii de stat, pentru ca haosul, după Dodon, să fie cât mai mare pe fundalul imposibilității învestirii unui guvern provizoriu.

Dodon lasă țara pe butuci

În Parlament există o majoritate PSRM+Șor subordonată lui Dodon care, în ultima vreme, propulsează legi în contrast cu angajamentele Guvernului față de FMI, blocând astfel relațiile cu toți donatorii externi. Pentru deblocarea acestora, va fi nevoie de cel puțin un an - și asta doar dacă se va reuși învestirea unui guvern cu depline împuterniciri (în cazul în care cel actual cade). Potrivit experților economici, se creează impresia că, la plecare, cei alungați prin vot de la butoanele puterii vor să bage țara în sărăcie lucie, pentru a se putea lăuda ulterior că ei au guvernat mai bine. Primul semnal în acest sens a fost dat chiar de către Igor Dodon. El s-a lăudat public că salariile și pensiile vor fi achitate atât timp cât ei vor fi „responsabili de situația din țară”. În paralel, în ultimele două săptămâni, posturile TV și presa online, controlate de socialiști, depun ostentativ eforturi pentru a acredita ideea că, după data de 24 decembrie (ziua învestirii Maiei Sandu), toată responsabilitatea pentru situația din țară îi va reveni noului președinte. Asta în condițiile în care cei care guvernează încă țara lasă în urmă o gaură bugetară de 15 miliarde de lei moldovenești - echivalentul a aproximativ 11% din PIB și o criză pandemică gestionată execrabil care, în lipsa unui sprijin economic elementar pentru mediul de afaceri din partea statului, a generat falimentul a 40% din companiile mici și mijlocii.

Ciocniri între poliție și agricultori în faţa Parlamentului de la Chişinău (16.12.2020)
Ciocniri între poliție și agricultori în faţa Parlamentului de la Chişinău (16.12.2020)Imagine: jurnal.md

Guvernul, în loc să ajute agricultorii după seceta cumplită de vara trecută – le-a mărit povara fiscală. Aceasta a determinat fermierii să urce în tractoare și să vină la protest în fața Parlamentului. Pe măsură ce erau sfidați de către autorități, lozincile fermierilor au căpătat caracter politic. Acum ei cer demisia imediată a Guvernului controlat de Dodon și dizolvarea actualului Parlament, pe care îl consideră cel mai corupt din istoria țării. Pentru ziua de marți, 22 decembrie, fermierii au anunțat măsuri radicale. Ei au spus că vor bloca vămile și Aeroportul. Fermierii deja și-au pus tractoarele în fața postului vamal Leușeni – au fost două benzi de circulație, iar prin vamă pot trece acum doar mașinile mici. În paralel, fermierii rămași în Piața Marii Adunări Naționale au blocat, pentru scurt timp, centrul capitalei. Ei au cerut corpului diplomatic acreditat la Chișinău să monitorizeze atent acțiunile guvernanților în perioada următoare.

Blocaj în relația cu donatorii externi

Săptămâna trecută, la miez de noapte, în câteva minute, majoritatea parlamentară PSRM-Șor a votat mai multe pachete de legi controversate care au aruncat în aer relația cu FMI și Banca Mondială și prin care s-a încercat punerea la adăpost a corupților și a averilor agonisite ilegal de aceștia. Ambele instituții financiare internaționale (FMI și BM), dar și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei au avertizat că modificările operate la mai multe legi de bază amenință serios stabilitatea macroeconomică și financiară a țării, care deja este afectată sever de pandemie. Majoritatea parlamentară care îl deservește pe Dodon spune că a votat legi așteptate de cetățeni – cum ar fi reducerea vârstei de pensionare și scoaterea jafului bancar din 2014 (de 1 miliard de dolari) de pe spatele cetățenilor. Doar că fără introducerea unui alt mecanism regulatoriu în această privință, se va produce, spun economiștii, un dezastru economic – banii se vor devaloriza, iar cu salariile și pensiile mizere pe care le primesc moldovenii, țara se va pomeni în pragul unei catastrife umanitare, iar Banca Națională ar putea falimenta.

Potrivit surselor DW din Chișinău, premierul Ion Chicu își va anunța demisia joi, înainte de examinarea de către Parlament, în ședință specială, a moțiunii de cenzură a opoziției.

Fermierii au anunțat pentru joi un amplu protest cu tractoare în fața Guvernului.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.