Maia Sandu câștigă alegerile prezidențiale din Moldova | Moldova | DW | 15.11.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Maia Sandu câștigă alegerile prezidențiale din Moldova

Candidata pro-europeană Maia Sandu a câștigat la un scor categoric scrutinul prezidențial din Republica Moldova, potrivit rezultatelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale.

După procesarea a mai mult de 99 la sută din date, Maia Sandu a obținut peste 57 la sută din voturi. În diaspora, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a primit peste 92 la sută din voturi. 

Potrivit vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, Vladimir Șarban, citat de Agerpres, secția de votare din orașul german Frankfurt a fost închisă timp de aproximativ o oră din cauza unei alerte cu bombă. Aceasta s-a dovedit ulterior falsă. 

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a confirmat că în mai multe secții de votare din străinătate, printre care Frankfurt și Londra, s-au epuizat buletinele de vot înainte de închiderea oficială a acestora. În multe orașe europene s-au format cozi foarte lungi în fața secțiilor de votare. 

Primul tur de scrutin, care a avut loc pe 1 noiembrie, a fost câștigat de Maia Sandu cu 36,16 % din voturi. Președintele Igor Dodon obținuse 32,61 %. 

Înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, DW a realizat interviuri cu Maia Sandu și Igor Dodon

Vă mai recomandăm