Maia Sandu a vizitat orașele devastate de ruși în Ucraina | Moldova | DW | 27.06.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Maia Sandu a vizitat orașele devastate de ruși în Ucraina

Președintele moldovean Maia Sandu a vizitat astăzi orașele devastate de ruși Borodeanka, Bucea și Irpin din Ucraina și s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski.

Ororile războiului în Irpin

Ororile războiului în Irpin

Vizita președintelui Republicii Moldova la Kiev are loc la câteva zile după ce ambele state au primit statut de țară candidat pentru aderare la UE din partea Consiliului European.

Maia Sandu

Maia Sandu

„Am văzut cu ochii mei case arse din temelie, blocuri de locuit distruse de rachete, spitale, magazine și grădinițe făcute ruine de atacurile artileriei rusești în Borodeanka și Irpin. Am văzut și locul unor morminte comune din Bucea, unde au fost îngropați zeci de oameni împușcați în timpul ocupației acestui orășel de către armata rusă. Este o tragedie greu de pus în cuvinte”, a scris Maia Sandu pe rețelele de socializare. „Moldova a condamnat din prima zi agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Chemăm comunitatea internațională să facă totul pentru a restabili pacea, pentru a investiga și pedepsi crimele nejustificate comise în acest conflict. Suntem alături de curajosul popor ucrainean, care luptă pentru libertatea sa și pentru libertatea Europei. Viitorul Ucrainei este în lumea liberă, în marea familie europeană”, a conchis șefa statului.

La rândul său, Volodimir Zelenski a menționat că „solidaritatea Moldovei cu Ucraina și poporul ucrainean este foarte importantă”. Potrivit lui, Moldova și Ucraina au acum nu doar o graniță comună, ci și valori și aspirații comune.

Rusia amenință Moldova și România

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev caricaturizat după ce atacă în mediile sociale

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev caricaturizat după ce atacă în mediile sociale

Apropierea ireversibilă a Republicii Moldova de UE a generat amenințări din partea Rusiei la adresa Moldovei și României. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a scris pe o rețea de socializare că prin susținerea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, România și-ar dori refacerea României Mari. Medvedev a precizat că Rusia „are în jur de 220 de mii de cetățeni” în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și a sugerat că i-ar putea activa pentru „anumite acțiuni”.

Referitor la recenta ședință comună a parlamentelor de la Chișinău și București, la finalul căreia deputații de pe cele două maluri ale Prutului au dansat o horă, Medvedev a menționat că „politicienii români conduc de mult timp dansuri politice prin Moldova, iar acum o fac la propriu. A fost amuzant, dar consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”, a amenințat fostul premier rus.

În ceea ce privește posibila aderare a Chișinăului la lista de sancțiuni a UE, Medvedev susține că, în acest caz Moldova ar rămâne în mod sigur fără gaze. „Acum ei (Republica Moldova – n.n) aleargă înaintea trenului. Încercând să facă pe placul noilor stăpâni, nefiind în UE, sunt gata să adere la sancțiunile europene împotriva Rusiei. Atunci ei pot fi 100% siguri că nu vor primi de la noi nu doar energie „scumpă” și alte resurse, ci deloc”, a spus Medvedev.

Diplomația de la Chișinău: Avem o destinație clară – aderarea la UE

Şefa guvernului de la Chişnău - Natalia Gavriliţa

Şefa guvernului de la Chişnău - Natalia Gavriliţa

În replică, Ministerul moldovean de Externe a difuzat un comunicat în care precizează că „Republica Moldova susține efortul comun al comunității internaționale de restabilire a păcii în regiune” și cere oficialilor ruși să se abțină de la „declarații care nu contribuie decât la escaladarea situației”. „Integrarea europeană a Moldovei, care a progresat constant în ultimele decenii, este susținută de majoritatea cetățenilor, culminând în aceste zile cu acordarea statutului de stat candidat pentru aderare prin decizia tuturor statelor membre ale UE, fapt ce deschide o nouă filă în istoria modernă a țării”, explică diplomația de la Chișinău. Potrivit comunicatului citat, integrarea europeană va consolida suveranitatea Republicii Moldova, instituțiile de drept și democrația, iar statutul de candidat va îmbunătăți procesele de reformă și dezvoltare europeană având o direcție și o destinație clară – aderarea la Uniunea Europeană.

La rândul său, MAE român susține că reacția lui Medvedev indică „un mare grad de frustrare” după decizia UE de a acorda statut de stat candidat Republicii Moldova.