1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mai poate Occidentul?

Petre M.Iancu31 martie 2009

Pe lângă demisia şefului Bundesbahn, al Căilor Ferate Germane, ziarele germane mai abordează un întreg set de teme privind criza economică şi financiară, precum şi relaţiile dintre occident şi lumea islamică.

https://p.dw.com/p/HNTi

Occidentul nu mai poate. Altfel spus, America şi Europa nu mai sunt în stare să facă faţă crizei fără ajutorul statelor în ascensiune, susţine Klaus Dieter Frankenberger, într-un editorial intitulat „O privire asupra lumii de mâine”, apărut în ziarul conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Autorul face trimitere la mult invocatul declin al Americii şi afirmă că, nici împreună, SUA şi europenii nu vor mai putea aborda cu succes marile provocări ale momentului fără aportul noilor centre de putere de felul Chinei şi altor state membre ale grupului G-20.

Autorul deplânge însă modul pernicios, egoist şi nu arareori scandalos în care aceste ţări îşi urmăresc propriile interese, fără să ţină seama de binele global. De pildă refuzând să-şi asume răspunderea ce le revine în rezolvarea unor crize de felul celei din Darfur ori sabotând tratativele comerciale din cadrul rundei de la Doha.

Nedumerit în privinţa manierei în care actuala criză va marca evoluţia secolului 21, autorul relevă totuşi, în concluzie, în mod clar şi răspicat, că e nevoie, pe moment, de o politică sobră şi raţională, şi anume una care să excludă orice încercări de ieşire din criză pe spinarea altora.

Că occidentul nu mai poate pare să reiasă şi din spaţiile ample atribuite în presa apuseană subiectului turcesc. În speţă opoziţiei fără precedent în istoria pactului defensiv occidental, manifestată public de premierul Turciei, Erdogan, faţă de numirea în fruntea NATO a premierului danez Rasmussen.

Această opoziţie a lui Erdogan nu reprezintă altceva decât răzbunarea liderului islamist de la Ankara asupra şefului guvernului de la Copenhaga, care a refuzat să cedeze în cearta declanşată de caricaturile înfăţişându-l pe profetul Mahomed, e de părere cotidianul berlinez Tagesspiegel.

„Cine ar fi crezut că alianţa nordatlantică va deveni scena unui mic război al civilizaţiilor”, se întreabă ziarul. Conform cotidianului german, „Erdogan se vede pe sine ca porta-voce a lumii islamice. Dar la Strasbourg, Erdogan nu reprezintă decât Turcia în calitatea ei de stat membru al alianţei”, precizează cotidianul, cerând imperativ ca liderii NATO „să dea dovadă de înţelepciune şi să nu-i dea ascultare lui Erdogan”.

Fiindcă „decizia privind desemnarea viitorului secretar-general trebuie să fie luată de către NATO şi nu de către altcineva, chiar dacă numirea lui Rasmussen va provoca iritare la Damasc, Cairo şi Riad”.

Dar la stânga spectrului politic se exprimă alte păreri. La Londra, de pildă, The Guardian se teme că propulsarea lui Rasmussen la cârma NATO s-ar putea dovedi „un cadou făcut talibanilor şi al Qaidei”.

Sueddeutsche Zeitung susţine acelaşi punct de vedere, deşi ziarul din Muenchen concede că, în conflictul caricaturilor, Rasmussen n-a făcut în fond nimic altceva decât „să apere libertatea presei, ceea ce era de altfel de datoria sa”.

Dar, potrivit ziarului de stânga din Bavaria, Rasmussen ar fi greşit că nu i-a primit pe ambasadorii ţărilor musulmane, veniţi să se plângă de caricaturi. Cotidianul mai sugerează că premierul danez n-ar fi persoana potrivită la cârma NATO „într-o perioadă în care preşedintele american Obama promite lumii islamice un nou parteneriat”.

În ce-l priveşte pe Erdogan, n-ar fie exclus ca premierul turc să încerce să obţină puncte acasă, după ce, potrivit ziarului berlinez TAZ, „alegătorii i-au arătat cartonaşul galben”. Conform ziarului de stânga din capitala Germaniei, Erdogan şi-a ratat obiectivele, devreme ce partidul său guvernamental n-a obţinut în alegerile locale din Turcia decât circa 40 la sută din voturi.