Mai învățăm câte ceva? Când ne luăm viața furată de corona înapoi? | Global | DW | 07.10.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Mai învățăm câte ceva? Când ne luăm viața furată de corona înapoi?

Mai putem învăța câte ceva, combate panica și bezna minții indusă de corona, alfabetizându-ne astfel, încât să începem să înțelegem cifrele corect? Corona există și infecțiile sporesc. Dar riscul lor s-a redus.

Mașina de iscat panică funcționează la turații maxime. Și-a reintrat în pâine nu doar în România, ori în SUA, ci peste tot în Europa. Buletinele de știri și declarațiile politice și medicale ne copleșesc, ne cotropesc, ne înspăimântă, ne-nfricoșează, ne panichează cam la fel, dacă nu chiar și mai rău, pe alocuri, decât în primăvară. 

Iar eficiența mașinii depinde de cine anume o mânuiește și de credibilitatea lor. Degeaba încearcă să liniștească și să avertizeze contra panicii lideri stăruitor calificați drept ”mincinoși”, ca Donald Trump, cel mult demonizat de presă. Sunt alarmiștii inși cu autoritate și credibilitate? Dregători, medici, moderatori sau influenceri populari care avertizează pe un ton sinistru și o voce sepulcrală? Panica crește. Și crește rău. Dar, la ce bun? 

Cât sunt de relevante, în sine, cifrele care ne îngrozesc, anunțându-ne zilnic mii și zeci de mii de noi contaminări? Cât de raționali suntem să le lăsăm să ne-ngrozească? Și cât de utile sunt, în parte, măsurile care se anunță ori se iau și care și în stadiul vorbei, necum în cel al faptei, tind să omoare nu doar economia, ci și speranța revenirii la normalitate, dimpreună cu psihicul, cultura, societatea, existența și securitatea lumii libere?

Despre medii și lectura inteligentă a datelor

Ca să pricepem despre ce e vorba, realmente, în viața noastră, avem urgentă nevoie de o informare diferențiată și rațională. Or, din varii motive, n-am prea avut parte de ea în vremea din urmă, marcată și în presa publică a multor țări de abordări necritice, iraționale, angoasate, panicate, docile și hiperprudente.

Dar mai există și miracole. Dorința de a înțelege, de a învăța și de a ajuta iată că n-a murit, cu totul, încă, nici măcar în presa apuseană mainstream. O recentă emisiune a televiziunii publice germane, ARD, a întreprins, cu ajutorul unor specialiști de marcă, un salutar efort de a plasa cifrele și statisticile (reale) care se vehiculează, într-o perspectivă judicioasă. Una, în stare să calmeze, să clarifice, să limpezească și să dezmeticească, spre a promova înțelegeri mai ample, evaluări mai realiste și politici mai serioase, mai adecvate și, deci, și mai utile decât până în prezent.  

E adevărat: cazul german este, ori pare mai fericit decât al multor țări. În România, de pildă, e din păcate alta situația la spitale, secții de terapie intensivă, numărul de medici și de medicamente eficiente. Totuși, departe de a fi singular, cazul Germaniei e, într-o serie de privințe, deopotrivă edificator și apt să ilustreze tendințe generale. 

Ce-am putea învăța din experiența nemților

Acest caz sugerează că numărul infecțiilor dintr-o țară e prea puțin relevant. Sau chiar irelevant. Nu prea contează, altfel spus, câți oameni se contaminează. Ori cât crește numărul celor ce se infectează zilnic. Contează în schimb câți oameni se îmbolnăvesc. Contează câți sunt spitalizați. Contează câți ajung la terapie intensivă și câți medici, ori medicamente bune are țara. Și mai contează câți oameni mor, dacă mai mor, din cauza pandemiei.    

Statisticile relevă că în Germania nu există o supramortalitate. Doar în luna aprilie supramortalitatea a depășit vag media altor ani. Apoi s-a diminuat rapid și drastic, ajungând sub medie, clar.

Cele 9.500 de decese atribuite de Institutul Robert Koch fie coronavirusului, fie comorbidităților unor oameni infectați cu acest agent patogen, s-au înregistrat, într-o proporție covârșitoare, până în luna iunie. De atunci încoace, doar 500 au murit contaminați fiind cu corona. 

În primele trei luni de pandemie au prezentat simptome dacă n-au fost spitalizați și fără ele doar 20 la sută dintre infectați. S-au golit apoi vertiginos spitalele. Și secțiile de terapie intensivă. Acum sunt ocupate de bolnavi de Covid-19 mai puțin de 500 din cele 30.000 de paturi din secțiile spitalelor germane de terapie intensivă. 

Utilă în context e o privire acordată și de jurnaliștii de la ARD, ca și de specialiștii consultați, mortalității lunii august. În răstimpul celor 31 de zile ale acestei luni de vară, mortalitatea a sporit brusc, (dar a rămas sub medie) la aproape 20.000 săptămânal. De ce? 

De arșită. Din morți, doar 20 erau contaminați. Linia deceselor de Covid s-a aplatizat. Tinde spre zero. Ce se constată? Ce reiese din aceste cifre? Dar din examinarea situației din morgi, spitale, secții de terapie intensivă? Potrivit profesorului Hendrik Streeck, un virolog renan de top de la Universitatea Bonn, cifrele indicând ”noile infecții au doar condiționat o noimă, de vreme ce avem un număr foarte mic de oameni care chiar au nevoie de o îngrijire medicală”. 

Șeful asociației federale a caselor de asigurări de sănătate din Germania, Andreas Gassen, a deplâns și el overkill-ul mediatic, pe care l-a numit ”extrema concentrare de dimineață până seara pe corona”. Iar doctorul Torsten Bauer, șeful unei clinici pulmonare de la Berlin, a cărui secție de corona e de săptămâni aproape goală, s-a exprimat chiar și mai clar, recomandându-ne ”să ne eliberăm de această cifră (absolută) a (sporului) noilor infecții”. Căci relevant, în opinia sa, e numărul îmbolnăvirilor. Care a rămas, de luni de zile constant, la un nivel foarte redus. Pentru că se contaminează mai ales tineri, care adesea rămân asimptomatici. 

Precauția rămâne obligatorie

Înseamnă toate astea că ne putem lăsa garda jos? Că ne putem permite să fim iresponsabili? Că e rezonabil să tolerăm imprudențele? Că putem renunța definitiv la măști ori distanțări sociale în spațiile închise? Că nu există vreun potențial pericol și posibile sechele pe termen scurt, mediu sau lung? Că n-ar mai trebui protejate persoanele vârstnice și categoriile de risc, din care făcea parte și ultimul bătrân, vai, mort de corona într-un azil german, care s-a prăpădit, în luna iunie a anului curent? 

Defel. Înseamnă doar că e recomandabil să-ncepem să gândim cu propriul cap. Să disociem ce e de disociat. Să defalcăm sporul contaminărilor de numărul net mai important al spitalizărilor, al cazurilor grave și al deceselor. Să realizăm, pe scurt, ce este relevant, ce nu. Și ce mai este realmente proporțional și acceptabil și ce nu. 

Înseamnă să înțelegem, în fine, ce s-a mai spus: că numărul infecțiilor va continua să crească, posibil până la un vaccin, ori până la o potențială, dar negarantabilă imunizare ”de turmă” a populațiilor europene și americane. Mai înseamnă să cerem clasei politice să reziste ispitei unor demersuri convenabile, de mână forte.

Avertisment puterii

Tentația introducerii de noi restricții și interdicții care mai de care mai draconice e mare. Căci e lesne și dă bine să spui ”nu”, să dai impresia că, fiind în pericol alegătorul, tu, dregătorul, îi aperi viața. Pe termen scurt, o politică liberticidă îi sprijină pe potentați. 

Dar, când severitatea e alăturea cu drumul, îi smintește și îi nenorocește pe cetățeni. Care, la un moment dat, vor cere socoteală. Și s-ar putea și răzbuna și destabiliza puterea, punând democrația pe butuci.  

E bine deci și pentru societate, și pentru stat și pentru viața și sănătatea mentală și psihică a oamenilor, ca adoptarea de interdicții și măsuri extreme, gen lockdown, să fie înlocuită cu încrederea în popor și în discernământul cetățeanului. Și cu o politică stabilă, echilibrată, fermă, dar calmă, de renormalizare.

Vă mai recomandăm