Macron la Vatican și diplomația culturii | Europa | DW | 26.06.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Macron la Vatican și diplomația culturii

E admirabil că mai există politicieni în Europa care dau impresia că gândesc și că nu sunt simple instrumente ale unor mecanisme impersonale.

În ultimile decenii liderii politici occidentali manifestă un interes tot mai mare pentru Vatican, în ciuda faptului că nu au nicio tangență cu perspectiva religioasă asupra lumii. Marți bunăoară președintele Franței, Emmanuel Macron, a intreprins la rândul său o vizită la Vatican, prima de când a preluat mandatul. Într-un anumit sens, vizita aceasta a fost pregătită din timp, căci cu două luni în urmă președintele Macron rostise un discurs memorabil în fața înaltului cler catolic din Franța, atunci când spusese aceste cuvinte: ”Consider că laicitatea nu are în niciun caz ca funcțiune să nege spiritualul în numele temporalului și nici să smulgă din sânul societăților noastre partea de sacralitate care îi nutrește pe atâția dintre concetățenii noștri.”

Va fi reușit el să obțină mai multă încredere din partea catolicilor francezi pentru reformele sale? Se știe că la primul tur de scrutin cam două treimi din electoratul catolic votase cu François Fillon și abia o treime cu Macron. De altfel Macron a căutat să se aproie de perspectiva dreptei catolice și prin alte mijloace, de pildă prin scepticismul pe care l-a afișat în privința inseminării artificiale pentru femeile homosexuale, în pofida declarațiilor din campania electorală. Faptele contează într-adevăr mai mult decât vorbele, căci să ne amintim că Jacques Chirac rostea în 1996 la Vatican, în prezența papei Ioan Paul al II-lea, cuvinte solemne despre loialitatea sa față de moștenirea creștină a Franței, pentru ca mai târziu să se opună ca în proiectul de constituție europeană să fie menționate rădăcinile creștine ale Europei. În orice caz, ne putem aștepta ca vizita președintelui Macron la Vatican să fie mai  călduroasă decât cea a predecesorului său François Hollande care păruse cu totul neadecvat prin rigiditiatea și aroganța ”laică” a atitudinii sale.

Dar acestea par variațiuni neesențiale câtă vreme, fie ei de dreapta, fie de stânga, din țări ”catolice” sau ”protestante”, liderii politici occidentali continuă să întreprindă vizite la Vatican. O fac și politicienii din țările ortodoxe (a fost și președintele Iohannis, iar mai recent și Viorica Dăncilă în calitatea ei de prim-ministru), ceea ce pare la drept vorbind mai mult o formă de imitație sau un fel de a face diplomație ”cum se face”, câtă vreme aceste reverențe nu trec dincolo de formele protocolare.

E de presupus că Emmanuel Macron sau Angela Merkel (care a avut deja trei întrevederi cu papa Francisc) urmăresc obiective mai precise. În momentul de față vizita președintelui Franței e legată se pare în primul rând de criza migrației, care tinde să producă o gravă fractură în Europa. Papa Francisc s-a exprimat în numeroase rânduri în favoarea migranților în diferite colțuri ale lumii, dar întrebarea care se pune acum este dacă președintele Macron dorește sprijin din partea papei sau dacă papa aspiră să-l transforme pe Macron în mesagerul său. E cert că papa Francisc prezintă subiectul ca pe o provocare spirituală, una căreia lumea ar trebui să-i facă față, dar pe de altă parte încurajarea migrației ține de politici care denunță categoric presupozițiile doctrinei catolice. Organizațiile care lucrează în favoarea migranților (așa cum sunt diferite ONG umanitare) denunță explicit orice presupoziție creștină. Ideea ”tare” a antirasismului care reprezintă coloana vertebrală a discursului pro-migrație nu se întemeiază pe imaginea biblică a creației, ci pe un biologism radical.

Dacă Emmanuel Macron - și oricare alt lider politic - nu poate cu adevărat să devină un mesager al papei, este mult mai probabil ca exponenții ”politicii mari” să caute să-i atragă pe liderii religioși de partea lor. Președintele Macron, prin ambițiile sale și cultura sa cuprinzătoare, pare de pe acum preocupat de o asemenea perspectivă. Au uimit de fiecare dată referințele sale culturale și poate mai ales trimiterea la scriitoarea Simone Weil, care suna întocmai ca ”Simone Veil” (campioana legalizării avortului), dar care gândea în ambianța morală a creștinismului. Macron a dat mereu impresia că dorește să distrugă clișeul politicianului liberal și progresist, propunând o imagine nouă și transgresivă. De altfel și discursul său adresat episcopilor catolici a fost receptat de stânga politică ca o inadmisibilă concesie făcută reacțiunii catolice.

Totuși el nu poate fi asimilat dreptei conservatoare, ceea ce ne face să credem că planul său politic aduce mai mult cu tentativele lui Auguste Compte de a încheia o formă de alianță sau colaborare cu Biserica catolică. Filosoful francez, deși nu avea nicio afinitate față de doctrina creștină, era un mare admirator al Bisericii catolice în calitatea ei de organism politic și social și spera ca virtuțile catolice să devină instrumente ale progresului social. Modul în care Emmanuel Macron dă semne că se apropie de Biserica catolică pare așadar mult mai asemănător cu pozitivismul lui Compte decât cu vreo convertire conservatoare.

În orice caz, e admirabil că mai există politicieni în Europa care dau impresia că gândesc și că nu sunt simple instrumente ale unor mecanisme impersonale. Românii și-ar fi dorit și ei probabil un lider politic care să vorbească cu atâta înțelegere despre rolul spiritualului în viața politică chiar și în modul ambiguu al lui Macron. Căci paradoxul e că în țările ortodoxe, în care ar exista o tradițională întrepătrundere dintre stat și biserică, liderii politici se simt total dispensați de a înțelege rolul spiritualului, preferând să adopte poziții mai curând ostile, ca și cum credincioșii creștini ar fi un partid de opoziție.