Mărturia unei paciente, din infernul de la Matei Balș: ″I-am spus că trebuie să fugim″ (SpotMedia.ro) | România | DW | 02.02.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalți

Mărturia unei paciente, din infernul de la Matei Balș: "I-am spus că trebuie să fugim" (SpotMedia.ro)

La etajul al doilea al Pavilionului 5, internată cu o formă medie de Covid 19, fără dependență de oxigen, se afla doamna AMB. A povestit pentru SpotMedia.ro teribila experiență a acelei dimineți în flacări, la propriu.

În prima zi când eram cu febră mi-a fost cam frig. Când ai febra mai mare ți-e mai frig. Mi-am pus un hanorac pe mine și nu am dârdâit. Cei cu forme mai grave probabil că percepeau altfel.

Asistentele făcuseră turele de administrare a tratamentelor la toate saloanele, ca în fiecare seară. „Apoi mai verificau o dată. Le mai auzeam și noaptea pe hol, probabil se duceau unde erau pacienții în stare mai gravă. Erau afișate mari pe perete numerele la care să sunăm dacă avem o problemă”.

În dimineața aceea însă, asistentele au năvălit strigând în saloane. „Ne-au trezit pe toți. Au alergat asistentele, s-au expus. Cea care a intrat și m-a trezit pe mine nici nu–și mai pusese costumul de protecție”.

De ce echipament de protecție, deși cadrele medicale sunt vaccinate sau au avut boala? „Și eu am făcut Covid după prima doză de vaccin. Imunitatea se instalează la două săptămâni după a doua doză”.

După ce asistentele au dat alarma, s-au apucat să îi scoată pe cei care nu se puteau deplasa. Restul au ieșit pe picioarele lor, o experiență ca de război.

„I-am spus doamnei cu care eram în salon că trebuie să fugim. M-am mișcat foarte repede, ca în armată. Cred că în 20 de secunde am ieșit din salon. Am reușit să-mi iau geanta cu haine și laptopul. Doamna nu a reușit să-și ia nici măcar telefonul.

Hanoracul de bumbac l-am legat pe nas ca să nu inhalez fum, și mi-am pus haina pe mine. Mă gândeam că dacă va fi foc, le arunc de pe mine. Cu adrenalina aceea oricum nu aș fi simțit frigul. Nu simți nimic.

Eram la etajul al doilea, am ieșit prin spate pentru că era mai puțin fum. Am auzit explozia când eram deja în curte.

Ieșea fumul gros, stăteam și mă uitam la el. Îmi era frică să trec spre curte ca să nu facă explozie instalațiile de oxigen. În timp ce mă uitam s-a auzit o bubuitură și s-au spart niște geamuri.

Împreună cu colega de salon am mers aplecate pe lângă gard, sperând să nu mai bubuie imediat. Atunci a ajuns prima mașină de pompieri.

Dar până atunci, o mare parte dintre pacienți fuseseră deja evacuați de personalul medical. Dacă nu ne scoteau atât de repede, erau mai multe victime.

Mulți au ieșit pe balcon, ceea ce a fost bine, pentru că nu au mai trecut prin fum. De acolo i-au evacuat pompierii. Am văzut un bărbat pe balcon la parter. Nu știu cine era, stătea și se uita ca și cum nu ar fi știut ce să facă ”.

Când au ajuns la camera de gardă au fost preluate imediat, s-a stabilit cine avea nevoie de oxigen și cine nu. „Eu nu aveam nevoie, doamna care era cu mine în salon avea nevoie de oxigen”.

A urmat repartizarea. „Pe mine m-au dus tot la ’Balș’ la pavilionul de copii. Neavând nevoie de oxigen a fost mai ușor să îmi găsească un loc”.

Triajul din camera de gardă a durat aproximativ 10 minute, după care a ajuns în noul salon. „M-am uitat pe geam, curtea spitalului era plină de mașini de pompieri, de salvări, continua evacuarea. Toată noaptea au plecat salvări cu pacienți către alte spitale.

Două ore am tremurat necontrolabil. Când ne-au preluat la triere ne-au trimis un consilier psihologic ca să stea de vorba cu noi. Toți eram în stare de șoc.

Citiți articolul integral AICI

Vă mai recomandăm