1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lupte de putere pentru controlul presei publice din Polonia

Jacek Lepiarz Varşovia
2 ianuarie 2024

Noul guvern de la Varșovia a înlăturat oamenii care decideau politic asupra programelor și informațiilor la radio și tv. Va prelua controlul asupra instituțiilor media publice sau le va proteja de interferența politică?

https://p.dw.com/p/4ao7T
Varşovia, 20.12.2023, TVP, TV, poliţişti
20.12.2023: Poliţişti înarmaţi în clădirea postului de televiziune TVP din VarşoviaImagine: Wojtek Radwanski/AFP/Getty Images

La trei săptămâni de la schimbarea puterii în Polonia, mass-media publică rămâne cel mai fierbinte punct al disputei politice dintre guvernul de centru-stânga, condus de premierul Donald Tusk, și partidul național-conservator Lege și Justiție (PiS), al lui Jaroslaw Kaczynski.

Președintele țării, Andrzej Duda, care nu face niciun secret din apropierea sa de PiS, a pus acest subiect în centrul discursului său de Anul Nou. "Pentru prima dată după 1989, în Polonia liberă s-a încercat preluarea prin forță a presei publice. Emisia unor canale TV a fost întreruptă iar programele informative nu au mai fost difuzate", a spus Duda duminică seara.

"Nu voi accepta niciodată încălcarea Constituției. Din păcate, în prezent avem de-a face cu o astfel de situație", a adăugat șeful statului. Guvernul poate reforma mass-media, dar trebuie să facă acest lucru în conformitate cu legea, a punctat Duda.

Guvernul dizolvă mass-media publică

Mesajul președintelui, interpretat de majoritatea comentatorilor drept confrontațional, a fost un răspuns la recentele evoluții din disputa media. După ce ministrul Culturii Bartolomiej Sienkiewicz a schimbat, pe 19 decembrie, personalul instituțiilor de supraveghere a audiovizualului și din consiliile de conducere ale celor trei instituții publice de presă (televiziunea, radioul și agenția națională de știri), PiS a declanșat un val de proteste. Opoziţia naţional-conservatoare consideră că schimbările de personal sunt ilegale şi nu le recunoaşte.

Polonia: Au votat schimbarea

Deputații PiS au pătruns în sediul televiziunii publice TVP și al agenției de presă PAP, pentru a-i împiedica pe noii redactori-șefi să înceapă lucrul. Au fost ocupate redacții și s-a ajuns la îmbrânceli cu poliția. Abia după Crăciun, politicienii PiS, care și-au justificat acțiunea drept ”control parlamentar”, au încheiat protestul. Cu toate acestea, clădirea din Varșovia din care sunt difuzate programele de știri rămâne ocupată.

Oricine a sperat într-o relaxare la sfârșitul anului s-a înșelat. De această dată, cel care a pus gaz pe foc a fost președintele Duda, care a respins proiectul de buget prin care trei miliarde de zloți (aproximativ 690 de milioane de euro) erau alocați pentru finanțarea presei publice. Decizia președintelui s-a dovedit a fi o oportunitate pentru premierul Tusk. Ministrul său al Culturii a dizolvat instituțiile media publice trei zile mai târziu - din lipsă de fonduri. După cum a anunțat guvernul, scopul nu este închiderea efectivă a instituțiilor în cauză, ci o continuare a funcționării prin restructurarea acestora.

Dizolvarea oficială pune capăt disputei cu privire la cine este directorul de drept și, astfel, haosului juridic, a explicat avocata Katarzyna Bilewska în cotidianul liberal Gazeta Wyborcza.

Între timp, după o pauză de câteva zile, principalul program de știri va fi din nou difuzat sub noua denumire ”19.30” și cu o echipă nouă. ”Epoca propagandei împotriva opoziției s-a încheiat”, scrie portalul online Onet. Canalul de știri TVP-Info emite din nou și el.

Consecințe catastrofale pentru credibilitate

Disputa în curs este catastrofală pentru prestigiul, credibilitatea și viitorul presei afectate, a avertizat în weekend Boguslaw Chrabota, redactor-șef al cotidianului moderat conservator Rzeczpospolita. ”Toate părțile implicate în conflict poartă responsabilitatea pentru declinul instituțional și material (al presei publice - n.red.), precum și pentru numărul tot mai mic de telespectatori și cititori”, a subliniat jurnalistul. Chrabota a cerut pregătirea rapidă a unei noi legi a media. Un nou sistem de finanțare ar trebui stabilit astfel iar sarcinile presei publice ar trebui redefinite.

Polonia, Varşovia, Donald Tusk, şef de guvern
Donald Tusk, noul premier al PolonieiImagine: Czarek Sokolowski/AP/dpa

Influența politică asupra programelor de informare a constituit o problemă serioasă în Polonia, de la apariția statului democratic în 1989/1990. Chiar și foști șefi de guvern și președinți au pus uneori mâna pe telefon pentru a-și exprima nemulțumirea față de un program sau altul. După 2015, Jaroslaw Kaczynski a retrogradat mass-media publică la un instrument de propagandă, cu rol de purtător de cuvânt al partidului său. PiS a înființat Consiliul National al Presei RNM, un organ neconstituțional care singur a decis asupra tuturor schimbărilor de personal în instituțiile publice și a făcut posibilă înlăturarea jurnaliștilor indezirabili.

Se va implica președintele Duda în reforma mass-media?

O nouă lege a mass-media nu este posibilă fără aprobarea președintelui. Coaliția de guvernare nu are un număr suficient de parlamentari pentru a contrabalansa dreptul de veto al șefului statului.

Polonia, preşedinte, Andrzej Duda
Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, nu face niciun secret din apropierea sa de PiSImagine: Mindaugas Kulbis/AP/picture alliance

Cu toate acestea, nu este cu totul imposibil ca Duda să fie totuși de acord să conlucreze, în cele din urmă, cu majoritatea parlamentară. Consilierul său Andrzej Zybertowicz a admis recent că în timpul erei PiS televiziunea ”nu a fost un model de obiectivitate” și a descris programele de informare drept ”propagandă proastă”.

Au existat mai mult decât suficiente idei bune, de ani de zile. Ceea ce a lipsit până acum, însă, a fost voința politică de a le implementa. Potrivit expertului în media Tadeusz Kowalski, un proiect al unei reforme cuprinzătoare este deja elaborat. "Consultările publice au loc de doi ani. Au fost pregătite principii foarte concrete, inclusiv un nou concept de finanțare", a declarat Kowalski pentru postul privat de televiziune TVN. Președintele comisiei de cultură din parlament, Bogdan Zdrojewski, a apreciat că dezbaterile proiectului de lege ar putea începe mai târziu anul acesta.

Kaczynski cheamă la o demonstrație în fața Parlamentului

Potrivit lui Kowalski, media publică ar trebui să se concentreze pe cetățeni și nu pe politicieni. Politicienii ar trebui să fie în minoritate în consiliile de administrație, foruri ale căror sarcini ar fi să combine funcțiile consiliilor de supraveghere cu direcțiile de programe. Deciziile privind personalul ar trebui să revină în responsabilitatea Consiliului de Stat pentru Televiziune și Radio, așa cum erau înainte de venirea PiS la putere.

PiS, Jaroslaw Kaczynski, 20.12.2023, TVP, Varşovia
Preşedintele PiS, Jaroslaw Kaczynski, pe 20 decembrie 2023, în timpul ocupării clădirii postului tv din Varşovia TVPImagine: Wojtek Radwanski/AFP/Getty Images

"După ultimul schimb de replici, ambele părți (președintele și guvernul - n.red.) știu că au fiecare atuuri puternice și nu se vor sfii să le folosească, în caz de urgență. Acum este timpul să înceapă negocierile", a scris jurnalista Zuzanna Dabrowska în paginile Rzeczpospolita.

Deși duce o bătălie pierdută în disputa media, șeful PiS Jaroslaw Kaczynski nu vrea să renunțe, deocamdată. A făcut apel la un miting în fața Parlamentului de la Varșovia, pe data de 11 ianuarie, sub motto-ul ”Apărarea presei libere”.

„Să râd sau să plâng?” se întreabă scriitorul și dramaturgul Artur Ilgner, tot în Rzeczpospolita. Potrivit lui Ilgner, apelul li Kaczynski sună la fel de absurd ca un miting organizat de Vladimir Putin în Piața Roșie din Moscova pentru apărarea Ucrainei invadate.