Luptă fără precedent pentru preşedinţia Germaniei

Preşedintele Koehler s-a declarat gata să candideze pentru un al doilea mandat. In timp ce forţele conservatoare şi liberale susţin candidatura sa, cele de stânga şi de extremă stânga se arată reticente, sau chiar ostile. Şeful partidului Stângii, Oskar Lafontaine i-a reproşat de pildă preşedintelui poziţiile sale „neoliberale”. Incât, deşi în Germania, preşedintele n-are decât puţine preorgative executive, realegerea lui e departe de a fi sigură.

Cu alte cuvinte, pentru prima dată în istoria ei, Germania va deveni probabil martora unei confruntări electorale pentru cel de-al doilea mandat la şefia statului. De la înfiinţarea Republicii Federale încoace, toţi preşedinţii, care şi-au asumat un al doilea mandat au făcut-o fără să se confrunte cu vreun concurent, în baza înţelegerii dintre partidele care alcătuiesc Adunarea Federală.

În acest an, Koehler riscă să se confrunte însă cu profesoarea Gesine Schwan, preferata stângii şi candidata partidului social-democrat de acum 4 ani când a fost înfrântă în cursa prezidenţială de actualul şef al statului.

Koehler şi-a datorat atunci victoria Uniunii Creştin-Democrate şi Partidului Liberal, dar majoritatea pe care şi-a adjudecat-o în 2004 a fost destul de subţire. Şi e foarte posibil, ca, la scrutinul prezidenţial, care va avea loc la anul, conservatorii şi liberalii să nu mai dispună de-o majoritate, în special dacă, aşa cum indică actualele sondaje, Uniunea Creştin-Socială bavareză va înregistra pierderi în alegerile regionale din septembrie.

Or, şeful statului german e ales de Adunarea Federală, care se compune, în părţi egale, din reprezentanţi ai landurilor şi deputaţi din Bundestag. Iar în ciuda popularităţii lui Koehler, pe care majoritatea germanilor doresc să-l vadă în continuare în fotoliul prezidenţial, tot mai mulţi social-democraţi insistă asupra candidatei proprii.

O victorie social-democrată la prezidenţialele din mai viitor, la doar 4 luni înaintea alegerilor legislative germane ar constitui un puternic semnal în favoarea stângii. Ceea ce nu este, în sine, ilegitim. In fond, democraţia trăieşte din alegeri veritabile, iar confruntările dintre candidaţi diferiţi aparţin de însăşi natura ei.

Probleme iscă însă orientarea politică a celor ce i-ar putea susţine pe social-democraţi în impunerea unui nou şef al statului. Alegerea eventualei contracandidate a lui Koehler n-ar fi posibilă decât cu sprijinul comuniştilor şi postcomuniştilor din Partidul Stângii, de care social-democraţia pretinde că ar dori să se delimiteze în mod strict.

Opoziţia de centru-dreapta nu ar întârzia în acest caz să extragă capital politic din colaborarea social-democraţiei cu extrema stângă, şi ar fi chiar o nerozie să n-o facă.

Dacă la toate acestea se adaugă simpatia de care se bucură Koehler, în pofida repetatelor şi eşuatelor tentative din ultima vreme de a-l ridiculiza, e limpede că virtuala sa înfrângere în Adunarea Federală le-ar putea asigura multe voturi partidelor de centru-dreapta. Încât şi Koehler şi social-democraţii se confruntă cu un risc. Preşedintele şi l-a asumat. Rămâne de văzut dacă şi SPD va fi gata să-l ia asupra sa.