Luminitza Petre, în Olimpul muzicii

O vrajă care nu se spulberă, ci se ţese de fiecare dată din nou - în jurul unui mit, în jurul unui întreg univers muzical, în jurul unui ideal al interpretării spre care tind, cu succes, cântăreţii şi instrumentiştii aleşi cu mare grijă de conducerea festivalului. A mă afla la Bayreuth înseamnă a deveni parte din această vrajă. Înseamnă a întâlni oameni deosebiţi, sosiţi aici din exact acelaşi motiv, oameni pe care-i uneşte aceeaşi dragoste pentru muzica unui mare compozitor german: Richard Wagner. Anul acesta, asistând la opera "Parsifal", am avut bucuria unei întâlniri cu Luminitza Petre, care timp de 25 de ani a fost concertmaestru al Orchestrei de Stat din Stuttgart, capitala landului Baden-Württemberg din sudul Germaniei. În această vară, violonista, originară din Ploieşti, face parte din prestigioasa orchestră a Festivalului Wagner. În lista ansamblului de aproximativ 200 de muzicieni am descoperit şi numele altor instrumentişti români. Pe unul dintre aceştia, Ionuţ Pandelescu, şi el ploieştean la origine, angajat în prezent la Opera de Stat din Hanovra, am avut prilejul să-l întâlnesc la sfârşitul reprezentaţiei. Atât el cât şi Luminitza Petre mi-au mărturisit cât de bucuroşi sunt că pot cânta în această orchestră remarcabilă.

Iată discuţia purtată în pauza operei "Parsifal" cu violonista Luminitza Petre. 

DW: Doamnă Luminitza Petre, ce înseamnă pentru un muzician să cânte în orchestra Festivalului Wagner de la Bayreuth? Cu ce se deosebeşte aceasta de activitatea concertistică obişnuită?

Luminitza Petre: Este un vis care se împlineşte după mulţi ani: acela de a cânta în "Templul wagnerian". Operele lui Richard Wagner le-am învăţat cu peste 20 de ani în urmă şi le-am cântat de foarte multe ori la Opera de Stat din Stuttgart, o instituţie supranumită chiar "Bayreuth-ul de iarnă" şi care în repetate rânduri a primit distincţia "Teatrul liric al anului". Mă bucur foarte mult că am fost invitată şi că sunt aici. Organizarea este excelentă, colegii sunt foarte drăguţi şi foarte bine pregătiţi. Faci muzică la cel mai înalt nivel. Sigur că trebuie plătit şi un preţ. Repetiţiile sunt foarte intense şi obositoare. Trebuie să te pregăteşti - fizic, mental, emoţional - să stăpâneşti toate partiturile. E un volum mare de muncă. Din fericire cânt doar în trei opere.

Aşadar există practic două ansambluri de instrumentişti la Bayreuth?

Da, şi cântăm prin rotaţie. Eu, de exemplu, cânt în "Maeştrii cântăreţi din Nürnberg", în "Parsifal" şi "Tristan şi Isolda". Cum spuneam, trebuie să fii în formă ca să rezişti la atâtea ore de repetiţii şi de spectacol. Bine că deocamdată nu mai e atât de cald. La deschidere am avut parte de temperaturi extreme. După cum se ştie, sala legendară este construită după planurile compozitorului Richard Wagner, pentru a asigura o acustică specială. Scaunele nu au pluş, ca să nu înghită sunetul, iar fosa orchestrei - Orchestergraben - este total acoperită fiind etajată până la 12 metri adâncime. Din cauza aceasta sunetul este unic în lume. Sunetul nu este foarte tare, dar mereu strălucitor şi nu există pericolul ca soliştii de pe scenă să fie "acoperiţi" de orchestră. Clădirea istorică a Festivalului Wagner aparţine patrimoniului cultural mondial şi de aceea nu dispune de aer condiţionat. Din acest motiv nu ne rămâne decât să ne adaptăm condiţiilor date.

Cum se procedează concret, dacă îţi doreşti să faci parte din orchestra Festivalului de la Bayreuth?

Îi trimiţi directoarei festivalului, Katharina Wagner, un CV şi îi explici, de ce îţi doreşti să cânţi aici. La mine motivul a fost clar: pasiunea extraordinară pentru creaţia wagneriană. Experienţa lungă acumulată la Stuttgart m-a ajutat. Am fost foarte emoţionată când am primit răspunsul Katherinei Wagner, în care scria că se bucură de prezenţa mea la Bayreuth. Sunt foarte multe cereri.

Aceasta, deşi muzicienii trebuie să-şi poată lua concediu două luni de zile, să-şi sacrifice practic vacanţa...

Şederea noastră aici este de două luni, din care prima lună este consacrată repetiţiilor, urmată de încă o lună de festival. E frumos că suntem mai mulţi români. Tocmai stăteam de vorbă cu Ionuţ Pandelescu, cu care eram deja în contact pe Facebook, când am auzit pe cineva spunând bucuros "şi eu sunt român". Era Mircea Mocanita de la WDR Sinfonieorchester Köln. Şi mai e şi Sorin Ionescu, pe care îl ştiu de mulţi ani de zile.

Cum se explică faptul că în mai toate marile orchestre europene întâlnim instrumentişti români, mulţi fiind chiar concertmaeştrii?

Avem o şcoală foarte bună. Suntem talentaţi, avem temperament, dăruire şi disciplină. Vorbeaţi mai devreme de sacrificiu legat de timpul pe care îl petrecem la Bayreuth. Bineînţeles că instrumentiştii şi cântăreţii, care muncesc toată stagiunea, în loc să plece în concediu câteva săptămâni, rămân să lucreze în continuare aici. Numai că acesta nu poate fi numit sacrificiu. Când îţi doreşti atât de mult să fii alături de cei mai buni dintre cei buni, celebrezi fiecare minut de muzică petrecut aici. Eu sunt foarte fericită şi împlinită. Am ocazia să mă cufund în această baie de perfecţiune şi frumuseţe muzicală. 

Ce face acest festival de la Bayreuth atât de special, atât de căutat, de râvnit de melomanii din întreaga lume, deşi nu e deloc uşor să intri în posesia unui bilet, iar costurile pentru bilet şi cazare sunt extrem de ridicate?

De ce? Pentru că este Muntele Olimp al muzicii, al civilizaţiei, al culturii. Operele wagneriene reprezintă culmea culturii muzicale europene. Aceste poveşti sunt pline de spiritualitate, încărcate de dramatism şi ele ne poartă în altă lume. Este un festival unic şi datorită tradiţiei care prin familia Wagner s-a perpetuat aici. Tradiţia este extrem de importantă, iar acum destinele festivalului se află tot în mâinile unei urmaşe a compozitorului. Este culmea culturii muzicale europene. Sistemul de selecţie al muzicienilor este extrem de riguros. Festivalul reuşeşte să adune oamenii cu adevărat pasionaţi de muzica lui Wagner - muzicienii din orchestră, cântăreţii din cor şi soliştii. Aceasta cred că este, înainte de toate, cheia succesului. Ajungi aici doar dacă iubeşti şi cunoşti muzica lui Wagner. Mă uit la colegii mei de la vioara întâi - un japonez, un chinez, avem un coleg de la Berliner Philharmoniker, altul de la Münchner Philharmoniker... Se simte această pasiune şi se creează o atmosferă şi o energie debordantă, care nu are cum să nu aibă succes. Din această cauză vine lumea de pretutindeni la Bayreuth, de aceea se epuizează rapid biletele.

Stăm de vorbă la Festivalul Wagner de la Bayreuth, dar peste nu multă vreme veţi participa la un alt festival - Festivalul "George Enescu" de la Bucureşti -, la care veţi susţine un concert alături de pianistul Mihai Ungureanu. De numele marelui compozitor român vă leagă însă mai mult. La Stuttgart aţi fondat chiar un "Festival Enescu".

Aşa cum Katharina Wagner îşi dedică viaţa creaţiei strămoşului ei, pentru mine a fost important să promovez cultura românească, să promovez muzica enesciană în Germania. Mă doare - şi am spus asta de nenumărate ori - că Enescu nu este recunoscut aici la adevărata lui valoare.

Între timp, din fericire, universul muzical enescian revine în forţă în marile săli de concert europene.

Aşa este. La Stuttgart am realizat câteva ediţii de festival - în 2007, în 2009, iar în 2015 am prezentat cu orchestra de stat un "Portret George Enescu". Acel concert de cameră s-a bucurat de mare succes. În ceea ce priveşte Festivalul Enescu de la Bucureşti - iarăşi o noutate, ca la Bayreuth - voi participa pentru prima dată şi sunt foarte bucuroasă că voi susţine un recital alături de pianistul Mihai Ungureanu pe data de 2 septembrie, la Sala Mică a Palatului. În program figurează lucrări de Clara Schumann, de la a cărei naştere se împlinesc în septembrie 200 de ani, o piesă foarte rar cântată de George Enescu - "Arii în caracter popular românesc pentru vioară solo" - şi "Sonata în la major pentru vioară şi pian" de César Franck.

După 25 de ani, timp în care aţi fost concertmaestru la orchestra de stat din Stuttgart, aţi încheiat un capitol din cariera dumneavoastră artistică, dar aş zice şi un capitol de viaţă, întorcându-vă după atâta vreme în România. Ce au însemnat aceşti ani petrecuţi în Germania, şi cu ce gânduri aţi revenit în România?

Acesta a fost destinul meu. Sunt foarte recunoscătoare că am avut această posibilitate să cresc, să învăţ, să mă dezvolt. A fost extraordinar să învăţ limba germană, să pot citi literatura germană în original - Goethe de pildă - să înţeleg limba lui Wagner, limba lui Beethoven, limba lui Mozart. Am studiat tot repertoriul de orchestră. Am făcut o mică socoteală: sunt peste 30.000 de ore petrecute făcând muzică, mai precis concertând cu orchestra din Stuttgart în răstimpul acestor 25 de ani. În 2016 am revenit în România. Pământul moştenit de la părinţi, de la bunici, nu poate fi vândut, nu poate fi lăsat de izbelişte. Trebuie să ducem mai departe identitatea noastră naţională, identitatea noastră sufletească. În România îmi continui cariera muzicală, susţin recitaluri, dirijez. Vom înregistra integrala sonatelor lui Ludwig van Beethoven, anul viitor fiind "Anul Beethoven". Am mai multe proiecte legate de dirijat - un artist trebuie să-şi exindă aria de exprimare, şi vioara nu mi-a mai fost de ajuns. Datorită acestor 30.000 de ore petrecute în orchestră am reuşit să evoluez foarte mult, să învăţ. Am avut şi cursuri de măiestrie cu diferiţi dirijori la Viena şi la Moscova şi acum susţin concerte în ţară - la Sibiu, la Timişoara...

La începutul Festivalului Wagner din acest an, Katharina Wagner a anunţat că în 2021, pentru prima dată în istoria festivalului, la pupitrul orchestrei de la Bayreuth se va afla o femeie. Evident că nu a divulgat încă numele persoanei la care s-a gândit...

Mi se pare extraordinar. Există un coridor foarte lung, care face legătura între clădirea cu sala de repetiţii şi sala de spectacol, şi pe acest coridor sunt expuse portretele tuturor dirijorilor care s-au aflat la pupitrul orchestrei Festivalului din Bayreuth, de la început şi până astăzi. De câte ori trec, mă uit la marii artişti şi mă întreb: oare când va apărea şi portretul unei femei pe acest culoar?