Lumea se teme că democrația din România dispare
20 iunie 2026
Majoritatea celor prezenți la protest au votat, cu un an în urmă, pentru un viitor democratic, iar omul în care și-au pus atunci speranțele este Nicușor Dan, fost primar general al capitalei. Criza politică din România i-a împins în stradă chiar împotriva celui care, acum un an, promitea reforme și o direcție pro-europeană.
Nemulțumirile românilor au început în urmă cu o săptămână, când șeful statului l-a desemnat premier pe liberalul Adrian Veștea, fără să se consulte cu partidul din care acesta face parte. La haosul politic s-a adăugat și plasarea sub control judiciar a primarului capitalei, Ciprian Ciucu, decizia fulger a judecătorilor de la Tribunalul Ilfov de a suspenda deciziile lui Ilie Bolojan din partid și hotărârea ICCJ care a stabilit că Dominic Fritz (USR) este în conflict de interese.
"L-am ales pe Nicușor (Dan, n.r.) ca să ne apere de hoți, să ne apere de abuzuri, ne-a promis că el va fi împotriva sistemului și se vede treaba că este conducătorul sistemului acum", și-a început discursul Sebastian, în vârstă de 41 ani. Este dezamăgit, spune el, în primul rând de lipsa de atitudine în fața moțiunii de cenzură pe care PSD și AUR au depus-o împotriva premierului Ilie Bolojan, dar și de desemnarea lui Adrian Veștea ca premier, în locul șefului PNL.
Nicușor Dan, PSD și Lia Savonea, în vizorul românilor
Scandarea preferată a protestatarilor a fost "Nicușor, trădător!", la care s-au adăugat atacuri la adresa PSD, CSM și a Liei Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție. "Este un protest, să-i spunem, împotriva abuzurilor care se comit, acum, destul de evident, atât din partea justiției, cât și din partea unei părți din partidele politice", spune Petre, 38 de ani. "Istoria ne arată că lucruri ca acestea s-au mai întâmplat și niciodată rezultatele nu au fost cele pe care ni le-am dorit noi, cei care credem în democrație".
Piața a fost plină și de pancarte cu mesaje pentru oamenii politici din România: "Ne-am săturat de voi", "În România nu există justiție. Există doar o gașcă de apărători ai infractorilor care își spun magistrați", "Error 404. Onestitate not found", "Lia, Justiția nu este call-center", "Nicușor, trădător" sau "Securistan adus de Nicușor Dan".
De la încredere și speranță, la teamă
Aura, 47 de ani, spune că a ieșit la protest pentru că "suntem călcați în picioare de către niște securiști care nu se dau la o parte de la cârma țării. Mi-e frică pentru mine, pentru familia mea, pentru copiii mei, pentru apropiații mei. Mi-e teamă că vom fi lăsați să trăim atât cât pot fi lăsați niște gândaci". Nu este singurul protestatar care resimte frică. Același sentiment îl are și Emil, 18 ani, convins în 2025 că nu va mai fi nevoit să meargă la proteste: "Chestia asta se terminase pe 18 mai, anul trecut, când a câștigat Nicușor. Dar acum, de când ne-a trădat, sincer, mi-e frică. M-a cam deranjat ce a făcut, nu e normal. Am crezut că se va schimba și, când colo, e Iohannis 2.0".
Oameni în vârstă, tineri, adolescenți și chiar copii au mers vineri seară în Piața Victoriei de teamă, spun ei, că vor pierde ceea ce au câștigat în decembrie 1989. Chiar dacă piața a fost departe de a fi plină, cei prezenți au lansat un mesaj pe care îl regăsim transmis de foarte mulți oameni în spațiul online, anume că le este teamă pentru viitorul lor, al țării, pentru democrația atât de râvnită în trecut, pentru o justiție care li se pare capturată.