Lovituri apusene în speranţa de libertate numită Hongkong | Global | DW | 14.08.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Lovituri apusene în speranţa de libertate numită Hongkong

Sub loviturile unei elite interesate nu de libertatea oamenilor din Hongkong, ci de păstrarea propriei puteri cu orice preţ, chiar şi cu al valorilor pe care chipurile le susţine, democraţia moare în Europa. Dar în Asia?

Proteste în masă, la 12 august, după împuşcarea în ochi a unei demonstrante la aeroportul internaţional din Hongkong

Proteste în masă, la 12 august, după împuşcarea în ochi a unei demonstrante la aeroportul internaţional din Hongkong

Spiritul democraţiei e viu şi e puternic în sufletele demonstranţilor care sfidează represiunea la Moscova, protestând împotriva falsificării alegerilor din capitala Rusiei.

La fel e în inimile  tinerilor luptători pentru libertate din Hongkong. E atât de viu şi de puternic, atât de manifest în ochii unei lumi globalizate, încât China comunistă a masat trupe de intervenţie la graniţa cu fosta colonie britanică.

Pe care, cu tipica superbie şi iresponsabilitate a regimurilor totalitare, ameninţă s-o invadeze. Demersul nu e întâmplător, ci calculat, chiar dacă pare o simplă reacţie de frică iscată de posibilitatea ca scânteia revoltei din Hongkong să aprindă îndelung refulatul şi reprimatul dor de libertate al prigonitei naţiuni chineze. Formula "o ţară, două sisteme" e pe catafalc, într-un moment în care, "ajutată" de împăciuitorismul apusean, democraţia moare şi în vest. În primul rând în Europa.

Cele două agonii sunt strâns corelate. Şi n-au cum să fie altfel, în satul global. În care, la fel ca-n alte epoci, mai puţin "interesante" decât cea actuală, "pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti".

Vestul democratic a refuzat să lase comunismul chinez să moară. A preferat să se lăfăie în fericirea dispariţiei Cortinei de Fier şi a schimburilor comerciale, pasămite "mutual avantajoase". Multora, în Occident, nu le-a păsat nici cât negru sub unghie de masacrul comis în iunie 1989, în Piaţa Tienanmen, de şenilele tancurilor asasine ale unui regim comunist genocidal. Sângele miilor de trupuri de tineri cu oasele măcinate de blindate a irigat atunci pământul capitalei chineze.

Cu toate acestea, elitele occidentale s-au mulţumit să protesteze. Şi să uite, perpetuându-şi, delestate de apăsări ale conştiinţei, afacerile aparent profitabile cu o Chină care, anticipând laşitatea, amnezia şi orbirea vestului, a continuat, imperturbabil, să fure banii şi ideile lumii libere.

La rândul său, Li Peng, unul din principalii artizani, ca premier, ai abominabilei crime în masă, al cărei făptaş principal a fost Deng Xiaoping, a continuat să conducă imperiul de mijloc. Şi să facă rentabile tranzacţii cu împăciuitoriştii de la Soare-Apune, care s-au precipitat să-l ierte şi pe el, şi pe complicii lui, cu o viteză mai mare decât a taburilor dislocate în 1989 să-i zdrobească pe studenţii democraţi. 

Încurajaţi de confirmarea istorică a memoriei scurte şi carente a lumii libere, (prevăzute de Deng) marii corupţi de la butoanele comunismului chinez nu prea mai au azi multe motive să-şi înfrâneze pornirile represive. Şi genocidale. Ce-şi vor spune asasinii libertăţii? Că economia chineză e de mult una din cele mai performante din lume; că mai are alte peste 10 oraşe comparabile; că, după un uşor recul, moartea unuia din cele mai importante centre financiare internaţionale ar putea fi compensată cu promisiuni goale şi cu un spor neglijabil al eforturilor marii Chine. Unul cu atât mai uşor de obţinut, cu cât drepturile civice sunt la pământ şi o parte a populaţiei chineze e redusă la sclavie. 

Luptătorii pentru libertate din Hongkong n-au dubii cu privire la mentalitatea corupţilor, torţionarilor şi asasinilor, pentru care astfel de raţionamente cinice sunt tipice. Iată de ce speranţele lor tind către zero. Cu atât mai viguros, cu atât mai impresionant e simbolul luptei lor, aparent zadarnice. Şi cu atât mai amplă şi intensă e frica regimului de la Beijing.Dar ce-ar mai putea frâna elanul ucigaş al mai-marilor acestui regim?Ce-ar mai putea opri măcelul? Un strigăt uriaş.

Un uriaş strigăt de protest occidental, în semn de solidaritate cu manifestanţii. Unul dârz, care să includă ameninţarea cu draconice sancţiuni. Dar ce se aude în vest? Asurzitoare e mai ales tăcerea stângii progresiste şi anticapitaliste, care dictează politicile liderilor europeni şi care i-a detestat mereu pe financiarii din Hongkong. Dar şi bălmăjeala preşedintelui de dreapta, american (care nu vrea să-şi compromită şansele unui deal comercial cu Beijingul). Ca să nu mai vorbesc de muţenia preşedintelui român, pentru care, acasă, sutele de mii de protestatari, mai degrabă decât aliaţii occidentali ai României, au fost în ultimii ani un sprijin veritabil în faţa cleptocraţiei autohtone.

Dincolo de tăceri şi bombăneli exprimând lipsa empatiei cu protestatarii pro-democratici din Hongkong, se mai aud mici, biete vaiete ridicole. Şi scâncete penibile. Şi jalnice schelălăieli. Şi cârteli ipocrite. Una dintre cele mai revoltătoare reacţii i-a aparţinut ministrului german de externe. Heiko Maas a cerut, ce-i drept, "respectarea dreptului la opinie”, dar s-a autoplasat, simultan, în inadecvarea cu care refuză să-i certe şi pe ayatolahii iranieni şi pe alţi potentaţi liberticizi. De pildă pentru violarea drepturilor femeilor, pentru nivelarea presei, pentru exportul de terorism şi pentru destabilizarea islamistă a unor vaste regiunui. Maas a mângâiat pe creştet, înţelegător, şi tirania chineză. Căci a solicitat "deescaladarea tensiunilor" în Hongkong. Şi, vai, ”reţinerea tuturor părţilor”.

Ca şi cum "toate părţile" ar fi la fel. Ca şi cum ar fi o apă şi un pământ. Ca şi cum studenţii luptând paşnic pentru independenţa justiţiei ameninţate de un tot mai intruziv regim totalitar, care vrea să-i vadă extrădaţi în China pe "delincvenţii din Hongkong", ar fi echivalenţi brutalelor trupe represive. Şi plămădiţi din aceeaşi făină ca ticăloşii membri ai echipelor de bătăuşi vânduţi comuniştilor.

Laşitatea, împăciuitorismul şi confuzia morală în faţa dictaturii n-au funcţionat în raport cu Hitler, al cărui genocid asupra populaţiei evreieşti a constituit o crimă fără egal în istorie şi un act de deces al civilizaţiei. N-au rezolvat nimic nici în reacţie la excesele sovietice. Şi nu pot da roade în actuala criză chineză. În schimb, discreditează asaltatele democraţii liberale. Căci îi impulsionează pe tirani, descurajând angajarea europenilor în apărarea libertăţii atacate de varii forme de tiranie colectivistă, de la islamism şi naţionalism, la extremism de stânga şi de dreapta şi până la sinteza lor putinistă.

Vă mai recomandăm