1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
SocietateMarea Britanie

Ce se întâmplă după moartea Reginei

9 septembrie 2022

Planurile care descriu cu precizie paşii de urmat după moartea reginei Elisabeta a II-a există de multă vreme. Protocolul poartă numele "London Bridge".

https://p.dw.com/p/4GcFN
Regina Elisabeta purtând impresionanta sa coroană
Imagine: Orban Thierry/abaca/picture alliance

"D-Day" - ziua morții, respectiv codul pentru decesul Reginei Elisabeta a II-a - a sosit. Cotidianul britanic The Guardian și publicația "Politico" scriu că din acel moment se pune în mișcare un protocol extrem de precis. Iată cum ar putea decurge zilele următoare  potrivit acestui plan.

Doliu în Marea Britanie şi în întreaga lume
Doliu în Marea Britanie şi în întreaga lumeImagine: Toby Melville/REUTERS

Informația privind moartea reginei, în după amiaza zilei de 8 septembrie 2022, a fost transmisă şefei de guvern britanice Liz Truss de secretarul particular al acesteia, care a folosit formula: ”London Bridge is down” ("Podul Londrei a căzut").

Vestea antrenează un lanț amplu de convorbiri telefonice. Mai întâi a fost informat guvernul, apoi miniștrii și secretarii de stat, cu rugămintea de discreție absolută. Apoi, anunțul a ajuns în presă. În decurs de zece minute, toate steagurile de pe clădirile publice au fost arborate în bernă.

Canalele Palatului Buckingham și ale guvernului de pe rețelele sociale au fost marcate cu bannere negre, iar anunțul decesului a fost publicat pe un fundal negru.

Zece zile până la funeraliile de stat

Între timp, dacă toată lumea respectă protocolul, moștenitorul tronului, Charles al III-lea, se pregătește pentru discursul adresat națiunii în calitate de rege. Cuvântarea, programată pentru ora locală 18.00, va fi urmată de o slujbă de pomenire la Catedrala St Paul din Londra.

Un portret al reginei Elisabeta a II-a afişat într-o staţie de autobuz din Londra
Un portret al reginei Elisabeta a II-a afişat într-o staţie de autobuz din LondraImagine: John Sibley/REUTERS

În următoarele zece zile - până la înmormântarea reginei - toate activitățile guvernamentale vor fi în repaus. Protocolul "London Bridge" continuă zi de zi, pas cu pas.

Primele 3 zile ("D +1"): Noul rege

Întronizarea lui Charles are și un cuvânt de cod: ”Spring Tide” - "Mareea Primăverii". La ora 15:30 are loc prima audiență a premierului și a cabinetului la noul rege.

O zi mai târziu, sicriul Elisabetei este dus la Palatul Buckingham. Aici este primit de prim-ministru și de membrii cabinetului. Întrucât a murit la Balmoral, proprietatea sa din Scoția, rămășițele reginei sunt aduse la Londra cu trenul regal, sub numele de cod "Unicorn". În cazul în care acest lucru nu este posibil, transportul se va face pe calea aerului.

În ziua a treia, noul rege va primi condoleanțele la Westminster, dimineața, iar după-amiază va porni în călătoria sa prin Regatul Unit, care îl va duce mai întâi în Scoția.

Zilele 4-9: Operațiunile Lion și Feather

Prinţul Charles, care a devenit rege, având lângă el coroana reginei la deschiderea Parlamentului în Westminster
Prinţul Charles, având lângă el coroana reginei la deschiderea Parlamentului în Westminster, devine acum Regele Charles al III-leaImagine: Alastair Grant/AP Pool/picture alliance

În timp ce noul rege vizitează Irlanda de Nord în timpul călătoriei sale, la Londra au loc probele pentru Operațiunea Lion. Aceasta se referă la procesiunea aducerii sicriului regal de la Palatul Buckingham la Palatul Westminster, sediul guvernului.

A doua zi, procesiunea continuă la Londra. Odată ajuns sicriul la Palatul Westminster urmează o slujbă religioasă. Corpul neînsufleţit al Reginei va fi depus aici pentru o durată de 3 trei zile. Operaţiunea se desfășoară sub numele de cod ”Feather”. Oamenii își pot lua rămas bun de la Regină la orice oră din zi și din noapte.

Între timp, se fac repetiții pentru funeraliile de stat, iar Regele Charles vizitează Țara Galilor.

Ziua 10: Funeraliile de stat

Actul de stat va avea loc la Westminster Abbey. În toată țara se vor ține două minute de reculegere la prânz. Ziua înmormântării va deveni zi de sărbătoare națională. Angajatorii le pot acorda angajaților o zi liberă dacă este o zi lucrătoare.

Actul de stat va fi urmat de o altă procesiune până la Capela Sf. Gheorghe de la Castelul Windsor, unde se va ține o slujbă de rămas bun. Regina Elisabeta va fi apoi înmormântată în Capela memorială Regele George al VI-lea de la Castelul Windsor. Astfel, fosta suverană va fi alături de soţul ei, prințul Philip, care a decedat în aprilie 2021 și care va fi mutat acum din cripta regală în mormântul familiei.