Limitele sondajelor de opinie

Un studiu realizat recent de IRES (institut condus de sociologul Vasile Dâncu), pune în evidenţă poate mai clar decât altă dată cât de nesigure sunt uneori sondajele de opinie. Nu este vorba de nepriceperea sondorilor, care este un aspect cu totul distinct şi pe care numai profesioniştii domeniului îl pot evalua, ci de lipsa de sinceritate a respondenţilor. Sociologii cunosc, desigur, acest fenomen şi îşi iau măsuri de precauţie, dar uneori continuă, din diferite motive, să pună întrebări falsificabile. La fel ca în cazul de faţă. Chestionarul conţine şi această întrebare: „Credeţi că elevii care au promovat pentru că părinţii lor au plătit o sumă de bani vor reuşi în viaţă?”. Iar răspunsurile sunt destul de frumoase sub aspect etic: 70% anunţă că fraudatorii nu vor reuşi în viaţă, iar 24% spun că vor reuşi.

Dacă s-ar face un sondaj de opinie prin care participanţii ar fi întrebaţi cu privire la frecventarea prostituatelor sau a site-urilor pornografice, rezultatele ar pune în evidenţă, cu siguranţă un popor de puritani. Desigur, contează mult şi metoda utilizată. În ciuda faptului că interviul faţă în faţă trece drept mai sigur de cât cel prin telefon, în cazul acesta ar putea oferi rezultate mai puţin sincere.

Este de înţeles. Oamenii tind de regulă să ascundă anumite înclinaţii chiar dacă nu există riscul ca numele lor să fie publicat. Şi este bine să fie aşa. Ar fi mult mai grav ca societatea să ajungă la o dezinhibare atât de mare, încât nici un subiect să nu mai pară stingheritor.

La fel ca în exemplul de mai sus, respondenţii se vor fi simţit înclinaţi să ofere un răspuns „moral” şi atunci mai multe persoane decât ar fi fost firesc au declarat că se aşteaptă ca fraudatorii să pice „examenul vieţii”.

Toate observaţiile noastre empirice ne arată însă că viaţa publică românească este guvernată mai curând de cinism. Este mult mai aproape de adevăr faptul că frauda şcolară nu este cu adevărat condamnată şi că mita oferită sub o formă sau alta nu e privită ca un handicap, ci dimpotrivă ca un avantaj. Am arătat şi cu alte ocazii că una din problemele mari ale şcolii româneşti rezidă în vicierea sistemului de evaluare nu doar la marile examene, ci mai ales în exerciţiul notării de zi cu zi. Or, acest lucru derivă din atitudinea părinţilor şi din coruperea profesorilor, fără ca cineva să creadă că practicile acestea ar dăuna carierei viitoare a copiilor. Ba, dimpotrivă. Iar paradoxal, uneori nici nu este rău că se întâmplă aşa, căci sunt şi discipline absurde (Tehnologia care se face la gimnaziu, de pildă) şi profesori intratabili. În general însă asistăm la un mod de viaţă care incorporează mica fraudă ca pe o formă de abilitate socială şi, în cele din urmă de reuşită.

Şi apoi ce înseamnă „reuşită în viaţă”? Dacă luăm în considerare înţelesul comun care nu se referă la nicio performanţă spirituală sau intelectuală şi, în general, la niciun fel de reuşită excepţională, atunci cu siguranţă că procentul de 70% din sondajul de mai sus este în mare măsură ipocrit. Nu este o critică, ci o simplă constatare, menită să atragă încă odată atenţia asupra limitelor acestei forme de investigare care este sondajul de opinie.