Lideri, preşedinţi și sancţiuni

Discursul preşedintelui Barack Obama asupra „stării naţiunii” americane, anunţând o guvernare prin ordonanţe, la adăpost de forul legislativ, democratic ales, care este Congresul, şi declaraţia guvenamentală a Angelei Merkel, iată două din subiectele asiduu comentate ale presei.

Süddeutsche Zeitung critică alocuţiunea cancelarei ca pe un document al locurilor comune şi al „platitudinilor”, întrucât n-ar aduce nimic nou.

Hannoversche Allgemeine Zeitung nu vede pentru ce Merkel ar trebui să-şi schimbe tocmai acum filosofia de a miza pe minima rezistenţă, iar Reutlinger Zeitung scoate în evidenţă cochetăriile şefei Uniunii Creştin-Democrate cu social-democraţii din coaliţia ei guvernamentală. Nu puţini editorialişti critică amplele costuri ale reformării sistemului german de pensii.

Spaţii ample se alocă şi împăciuitorismului afişat de responsabilii UE faţă de şeful statului rus, Putin, precum şi situaţiei retensionate a Ucrainei, în care, după unele ezitări şi concesii, preşedintele Ianukovici a revenit la un limbaj conflictual şi la un stil dur, al confruntării.

„Opoziţia ucraineană boicotează legea amnistiei”, titrează azi ediţia online a săptămânalului german Die Zeit. Publicaţia aminteşte de condiţionarea inacceptabilă a legii, de către preşedintele Ianukovici.

Şeful statului impusese o limitare, potrivit căreia legea menită să-i scoată din puşcării pe opozanţii pro-europeni arestaţi şi închişi de aparatul represiv al autorităţilor pro-ruse să nu intre în vigoare decât după evacuarea pieţelor, clădirilor şi străzilor ocupate de demonstranţi. Publicaţia germană îl citează pe Vitali Kliciko, unul dintre cei trei lideri ai opoziţiei ucrainene, potrivit căruia legea, astfel condiţionată, nu va aplana tensiunile şi „nu va linişti poporul”, după cum s-a exprimat el textual.

În Ucraina pare că toate sunt cum au mai fost. Noutatea constă doar în faptul că Vitali Kliciko a început să ceară Europei să treacă la adoptarea de sancţiuni împotriva lui Ianukovici şi a camarilei sale. Unii comentatori consideră că astfel de sancţiuni ar putea speria oligarhia pe care se sprijină Ianukovici.

Şi Neue Zürcher Zeitung semnalează anularea de către Rada din Kiev a aşa-numitei „legi a dictaturii”. Acelaşi ziar abordează pe larg summitul UE-Rusia şi antanta afişată de liderii celor două părţi, Van Rompuy şi Barroso, pe de o parte, şi Putin pe de alta, care s-au străduit să minimalizeze diferenţele din raporturile mutuale.

Cotidianul din Zürich semnalează şi apropierea premierului turc Erdogan de Iranul fundamentalist-islamic, în ciuda faptului că Ankara şi Teheran susţin tabere adverse în conflictul sirian şi a avertismentelor lansate de SUA Turciei în legătură cu încheierea de afaceri şi tranzacţii comerciale cu iranienii.

Ziarul nu uită să menţioneze motivele pentru care şeful islamist al guvernului de la Ankara caută (din nou) să se apropie de Iran. La mijloc e „fundătura politică externă” în care s-a automanevrat Turcia, sub Erdogan, ale cărui „visuri de grandoare neo-otomană au eşuat lovindu-se de realităţi”.

Astfel, „Erdogan şi-a pierdut aliatul egiptean, pe preşedintele islamist Morsi, în timp ce liderul sirian Assad continuă să se afle la putere, kurzii din nordul Siriei se întăresc, iar raporturile cu Irakul sunt şi ele otrăvite”.

Ceea ce ziarul elveţian uită să menţioneze e faptul că, în prealabil, Erdogan a distrus relaţiile turco-israeliene, că le-a deteriorat sensibil pe cele cu puterile occidentale şi că a pus pe butuci instituţiile prin care s-ar fi putut edifica în Turcia un stat de drept. Fiindcă, invocând prezumtive conspiraţii străine, premierul a dat afară, mutat şi scos din funcţii sute de poliţişti şi procurori şi a ucis orice urmă de independenţă a justiţiei, pentru a pune astfel capăt investigaţiilor privind implicarea famliei sale în scandaluri de corupţie.