1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Libertatea, presa şi serviciile secrete

Petre M. Iancu21 august 2013

Scandalul a luat proporţii. Multă lume bună dă, în vest, pe dinafară din pricina afacerii Snowden şi a corolarului ei britanic...

https://p.dw.com/p/19U7x
Imagine: Reuters/Suzanne Plunkett

Reţinerea, timp de nouă ore, la un aeroport, a concubinului brazilian al corespondentului cotidianului The Guardian, precum şi ştergerea, sub supravegherea unor agenţi secreţi, a hard-discurilor ziarului, conţinând informaţii secrete de la Snowden - această afacere este complexă. Şi n-ar trebui să se preteze la verdicte rapide şi condamnări sumare.

Aflat în tranzit din Marea Britanie spre Brazilia, David Miranda, iubitul şi partenerul de viaţă al corespondentului ziarului londonez, Greenwald, s-a văzut reţinut şi interogat ore în şir la Heathrow, în baza unei legi antiteroriste. Potrivit lui şi Braziliei, care a protestat împotriva acţiunii autorităţilor britanice, deţinerea lui Miranda ar fi fost complet „nejustificată”.

Autorităţile britanice l-au pus în libertate fără să-l dea în judecată, dar i-au reţinut laptopul, mobilul şi câteva stickuri de memorie.

O consternare încă şi mai amplă au iscat însă mărturisirile de marţi ale redactorului-şef al ziarului The Guardian, Rusbridger, privind operaţiunea efectuată, cu săptămâni în urmă, de o pereche de agenţi ai serviciului secret britanic la sediul întreprinderii sale. Unde, sub supravegherea celor doi agenţi, au fost şterse hard-discurile ce conţineau informaţiile furnizate de Ed Snowden, fugitivul spion al NSA care şi-a trădat serviciul, refugiindu-se în Rusia. Anterior, Rusbridger fusese contactat de oficiali ai guvernului care ar fi exercitat presiuni asupra sa, în vederea predării materialelor secrete furnizate de Snowden.

Potrivit informaţiilor transmise de agenţii, ar fi vorba, în cazul acestor oficiali, şi de principalul consilier al premierului, Heywood, ceea ce îl implică direct şi personal pe şeful guvernului londonez, Cameron, în această foarte dubioasă afacere.

Evident, pentru mulţi ziarişti, păţania prin care a trecut ziarul de stânga britanic e de-a dreptul insuportabilă. În fond, libertatea presei este sacrosanctă. Iar Marea Britanie nu e nici Rusia, nici Iranul, China comunistă sau vreo dictatură arabă. Mulţi n-au înţeles, ca atare, motivul pentru care redactorul şef al publicaţiei britanice a acceptat descinderea agenţilor secreţi.

The Guardian compară de altfel „bizara operaţiune de cenzură” a serviciului de informaţii al guvernului londonez cu „inchiziţia” şi „arderea pe rug a ereticilor şi a cărţilor” trecute de biserică la index.

Nu mai reţinută e indignarea altor ziare şi reviste vest-europene. Revoltate se arată şi unele publicaţii anti-americane şi anti-occidentale din estul Europei ori din lumea arabă. Mai toate văd jurnalismul în pericol, iar primejdia confruntând libertatea presei într-o creştere sensibilă. Ce-ar fi, se întreabă nişte gazetari sârbi, dacă în ţări mai puţin libere decât Marea Britanie, guvernelor le-ar da prin cap să procedeze la fel, şi să invoce apoi cazul britanic ca justificare?

Redactorul şef a explicat că a permis distrugerea informaţiilor din PC-urile sale doar pentru că mai fuseseră stocate altundeva. Ce-i drept, Rusbridger s-ar fi putut servi de prilej spre a risca o confruntare în justiţie. Că n-a făcut-o nu e, poate, un semn de laşitate, ci indică doar o cunoaştere profundă a legislaţiei Regatului Unit. Unde ameninţarea teroristă se ia, totuşi, în serios.

În fapt, întregul conflict pare a fi simbolic. În chestiune nu e, poate, decât aparent libertatea presei apusene, ori raportul, prezumtiv dezechilibrat, dintre tot mai restrânsa libertate şi o securitate căreia i s-ar atribui o importanţă exagerată, după cum sugerează masa progresistă şi politic corectă a editorialiştilor de stânga.

În realitate, ameninţarea terorismului islamist, care nu este deloc simbolică, pune în pericol nu doar securitatea cetăţenilor societăţilor deschise, ci şi libertatea lor. Fundamentalismul şi integrismul sunt nu doar emanaţii religioase, ci, uneori, şi proiecte politice totalitare concrete, pe care unii extremişti încearcă să le transpună prin terorism şi atentate.

Ceea ce nu înseamnă, fireşte, că ar trebui redusă libertatea presei, ori restrânse drepturile jurnaliştilor de investigaţie. Apărarea ziariştilor de un stat hipertrofiat şi excesiv de muşchiulos e, dimpotrivă, obligatorie, dacă nu vrem să lăsam terorismul să câştige partida prin exces de măsuri de securitate antiteroriste.

Dar nici nu poate însemna ca ziarele să-şi poată permite să profite de varii dezertări spre a divulga în clar numele agenţilor serviciilor secrete apusene care-şi asumă riscuri majore furnizând democraţiilor informaţiile confidenţiale necesare dejucării unor atentate extremiste. Un asemenea modus operandi iresponsabil condamnă oameni la moarte. Oameni care salvează vieţi în vest.

În fine, în varii discuţii, se fac comparaţii care şchiopătează rău. Între Ed Snowden şi Pacepa, bunăoară. Nu, o atare paralelă nu ţine, fie şi doar pentru că nu se poate pune semn de egalitate între a părăsi poliţia politică comunistă şi a divulga crimele ei totalitare, pe de o parte, şi a trăda serviciile secrete apusene, care apără mai mult sau mai puţin legal democraţia, pe de alta.