Lecția de educație sexuală vs lecția de predare a credinței

Conform unui studiu realizat în 2010 de mai multe organizații internaționale și dat publicității de Ziua Mondială a Contracepției, 500.000 de tineri se îmbolnăvesc zilnic de o boală cu transmitere sexuală, cu excepția HIV/SIDA. Cercetarea a fost efectuată în 25 de țări din Asia Pacific, Europa, America de Nord și America Latină pe un eșantion de 5.000 de tineri cu vîrste între 15 și 24 de ani. Peste 60% dintre adolescentele între 15 și 18 ani, active sexual, au răspuns că nu au folosit niciodată o metodă contraceptivă. Printre cauzele cel mai des invocate pentru nefolosirea prezervativului, de pildă, ca măsură de contracepție și de înlăturare a riscului de transmitere a unei boli sexuale se numără consumul de alcool, faptul că nici unul dintre parteneri nu îl „avea la îndemînă“, încrederea că partenerul/partenera nu mai întreținea relații sexuale și cu alte persoane, ceea ce excludea posibilitatea contractării unei boli cu transmitere sexuală.

Același studiu relevă că din cele peste 200 de milioane de nou-născuți anual ai planetei, o treime nu au fost „planificați“, cu alte cuvinte nu au fost doriți în special de familiile sau de cuplurile foarte tinere. În România, termenul de planning familial a fost introdus în spațiul public abia după decembrie ’89, cînd metodele contraceptive și mai ales avorturile, interzise de Ceaușescu, au devenit legale. Primele cabinete de planificare familială au fost înființate de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), organizație non-guvernamentală care desfășoară programe pentru elevii din ciclul liceal prin care să-i responsabilizeze să prevină o sarcină nedorită sau contractarea unei boli cu transmitere sexuală.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat la data de 3 aprilie o lege care prevede obligativitatea organizării în școli, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv de educaţie sexuală, pentru elevii din învățămîntul preuniversitar. Sarcina aplicării acestei legi revine autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi instituțiilor publice sau private implicate în domeniul educației. Actul normativ prevede că programele de educație sexuală sînt necesare pentru „prevenirea contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor“. De fapt, prin aceste programe nu facem decît să ne aliniem sistemelor de educație din statele Uniunii Europene care nu au trecut prin comunism și în care educația sexuală în școli e obligatorie de zeci de ani.

După cum era de așteptat, Biserica Ortodoxă Română a reacționat printr-un comunicat dat publicității pe 27 aprilie. Iată un insert din cuvîntul Patriarhiei: „Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață.“

Dar încadrarea în mod obligatoriu a elevilor la orele de religie, pînă cînd acestea au devenit opționale, nu a fost și aceasta un atentat la inocența copiilor? Ba a fost, pentru că la orele de religie se preda și se predă credința, iar nu cunoștințe despre religiile lumii –  mă refer aici cu precădere la preoții profesori păstori de suflete care se cheamă că se află în rîndul copiilor, dar de fapt predică de la catedră înmulțirea păcatelor și ispitele diavolului pe pămînt. Tot credința se predă și azi mai ales la școli din mediul rural, unde, de altfel, orele de religie sînt și acum obligatorii, pentru că așa vrea preotul din sat.

Spovedania inocenților

Întrebare: Pedeapsa creștină, prin care elevii sînt speriați la ora de religie, nu atentează și ea la inocența copiilor de la șapte ani încolo? Am luat ca reper această vîrstă pentru că ea fixează trebuința spovedaniei, conform canoanelor ortodoxiei, trebuință pe care am citit-o răsfoind site-ul www.crestinortodox.ro, formulată astfel: „În Biserica noastră Ortodoxă există învățătura că fiecare om, de la vîrsta de șapte ani, are păcate personale, deci trebuie să se spovedească.“ Cum rămîne atunci cu învățătura lui Isus: „Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu ?“ (Evanghelia după Marcu).

Unde spune Isus că păcatul este și al copiilor? Începînd cu ce vîrstă putem vorbi de diferența dintre greșeală și păcat, altfel spus, copiii fragezi care au atins vîrsta spovedaniei greșesc sau păcătuiesc? Conștiența păcatului nu le este inoculată tocmai de Biserică atunci cînd îi cheamă la spovedanie iar ei, inocenți, îngenunchează sub patrafirul preotului și conjugă speriați greșeli mai mici sau mai mari sub apostolatul păcatului? Copiii stau în genunchi în fața unsului lui Dumnezeu pentru că așa trebuie, pentru că așa îi învață de mici părinții, bunicii, frații lor mai mari, ora de religie. Îngenuncherea vine mai tîrziu, o află singuri de-a lungul vieții sau nu o află niciodată.

Întrebarea care se pune după reacția pastorală severă a Patriarhiei față de introducerea obligatorie a educației sexuale în școală este în ce ipostaze copiii își pierd inocența: sub patrafirul care se lasă greu peste sufletele lor, obligîndu-i insidios să-și pervertească greșelile în păcate, sau atunci cînd li se predau cunoștințe despre cum să se ferească, la vîrsta cînd vor avea sau cînd au deja relații intime, de boli cu transmitere sexuală sau, în cazul adolescentelor, să prevină însărcinările premature, obligatoriu nedorite. Clerul ar trebui să se implice în această problematică deloc facilă pentru a înmîna un răspuns corect, o carte deschisă enoriașilor de șapte ani chemați la spovedania sufletelor.

Pe lîngă protestele BOR, au apărut deja în spațiul virtual petiții ale părinților sau/și cadrelor didactice – ar fi apărut desigur și manifestații în spațiul real din Piața Victoriei, de pildă, dacă acestea nu ar fi fost interzise prin decretele prezidențiale succesive de impunere a stării de urgență – care dezaprobă, fie fără argumente, fie prin răstălmăciri grosiere și rău intenționate ale prevederilor legii în discuție, care stipulează obligativitatea introducerii educației sexuale în școală.

La numai cîteva zile după ce Klaus Iohannis a promulgat legea care a stîrnit și va stîrni cu siguranță și în următoarea perioadă o serie de polemici, o persoană revoltată i-a adresat președintelui un memoriu  în calitate de „cetățean, părinte, profesor și om“, din care citez aici la final o singură frază: „Dacă un copil la vârsta de 6 -7 ani și până la 14 nu poate procrea, nu are necesitățile fiziologice pe care această lege le invocă, de ce este inclus cu forța în sfera adultului în miniatură și obligat să cunoască ceea ce determină prin perversitate finalul copilăriei lui?“

Observăm și aici aceeași revoltă, ca și în cazul Sfîntului Sinod, cum că programele pentru educația sexuală în școală ar reprezenta „un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață.“

Despre preoții care cad în păcat, inclusiv în păcatul preacurviei (asta pentru că tot am vorbit despre educația sexuală în școală), și despre habotnicia unora dintre părinți, voi scrie atunci cînd realitatea ne va trage din nou de guler prin scandaluri legate de subiectul care a înfierbîntat mințile fețelor bisericești și ale mirenilor în ultimele zile.