Lecția cazului Roman? Puterile sunt putrede, dar România se poate salva | România | DW | 16.12.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Lecția cazului Roman? Puterile sunt putrede, dar România se poate salva

Ce ne învață demisia ministrului Roman? Că, deși statul de drept agonizează în România, nu e totul pierdut. Dimpotrivă, există căi de a-l salva, dacă oamenii vor să-l salveze, se mobilizează și acționează inteligent.

E bine că, în alianță cu rectorul universității clujene Babeș Bolyai, presa a reușit, în cele din urmă, după războaie "seculare", să-l facă șah mat pe Florin Roman, silindu-l pe mincinosul cu cartea de "negăsit" și "școli" pe care nu le-a absolvit decât în propria sa imaginație, să-și dea, în fine, demisia.

Dar Roman e cea mai mică problemă a unui executiv doldora fie de plagiatori, fie de inși cu multe probleme în CV și în devenirea academică și politică, dar nicio explicație valabilă pentru carențe și nedumeriri mari. În categoria lor intră, se pare, chiar premierul cu stele de general, omul lui Iohannis, "omul lui Grivco". Ca să nu mai vorbesc de ministrul de interne. Și de cel al educației.

Pare însă ca, dincolo de hoții reali sau probabili de titluri academice sus-puși, numai buni de șantajat de către marii gangsteri ai României cleptocrate, să existe probleme chiar și mai mari pentru o țară care se vrea realmente democratică, europeană și la adăpost de suspiciunea întemeiată de a se fi retransformat rapid dintr-un stat de drept defect, într-unul mafiot.

În catacombele justiției

La Inspecția Judiciară tronează din 2014 un ins ca Lucian Netejoru, despre care Emilia Șercan reliefa încă din 2018 că și-a "plagiat aproape întreaga teză de doctorat".

Cum e, oare, posibil ca acest individ și alții ca el să orchestreze, "împreună cu Bogdan Mateescu", după cum scrie fostul ministru al justiției, Stelian Ion, un "linșaj judiciar", în speță darea afară din magistratură a unui judecător admirabil, ca Cristi Danileț, a cărui unică "vină" e denunțarea vulnerabilităților vădite ale puterii judiciare românești, motiv pentru care i se plătesc vechi polițe?

Cum se poate ca presa și întreaga suflare românească să nu protesteze la unison, astfel încât făptașii acestui linșaj să fie trași la răspundere? Cum de mai există Inspecția Judiciară, o instanță de intimidat juriști, după ce varii asociații de magistrați au cerut, pe bună dreptate, desființarea ei? Îl apără pe Netejoru tabăra fostei șefe a CSM, Lia Savonea? Ce forțe oculte îl protejează și de ce? 

Rușini parlamentare și naționale

Ca șefă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, pesedista Laura Vicol alimentează vădit aceste suspiciuni, date fiind raporturile ei nebuloase cu lumea gangsterilor, mafia bucurându-se, parcă, în România, de-o impunitate de care beneficiază și o senatoare cu aparente probleme psihice majore, care își discreditează plenar, din postura de parlamentar, și forul legislativ, și națiunea pe care o reprezintă. Dacă se confirmă că Diana Șoșoacă a sechestrat o ziaristă, de fapt o echipă de jurnaliști italieni, această faptă, penală, desigur, trebuie, evident, soluționată în instanță, după ridicarea imunițății parlamentare a vinovatei probabile. Al cărei loc numai în Senat nu e. Cum nu e locul Laurei Vicol la butoanele Comisiei Juridice.

Sau al pseudojurnaliștilor într-o presă aproape complet inadecvată, de vreme ce nu ține cont de dezvăluirile despre voiajele Laurei Vicol "la Monaco, cu jetul privat, unde soțul său are închiriat un imobil de lux, cu toate semnele majore de întrebare care curg de aici". Or, după cum precizează un editorial al G4Media, care a făcut aceste dezvăluiri, doar Libertatea și câteva publicații online au reluat subiectul. Oare de ce? Mai aflăm, tot de la G4Media că, în paralel, Nordis, firma soțului Laurei Vicol, "a inundat televiziunile și presa cu publicitate. Să fie oare o simplă coincidență?"

Ține de un elementar bun simț să crezi că nu-i. Mai citim, sub semnătura lui Dan Tăpălagă, despre strania lipsă de apetit a presei într-un caz de interes public major: "reformele-cheie din justiție, modificarea Codurilor Penale sau desființarea Secției Speciale vor trece pe la Laura Vicol. Soțul ei, Răzvan Vladimir Ciorbă, are o condamnare penală definitivă pentru evaziune fiscală și un dosar în curs la DNA, cu acuzații de grup infracțional organizat, fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală. Ciorbă a fost chiar arestat pentru o scurtă perioadă. Cum este posibil ca aproape toată presa să tacă, să se uite în altă parte și să nu pună în discuție la modul serios faptul că o funcție atât de importantă este ocupată de un politician atât de nepotrivit? Vă amintiți cum aproape la fel s-a întâmplat cu fosta șefă DIICOT, Georgiana Hossu, numită de președintele Iohannis în ciuda avizului negativ de la CSM și în ciuda faptului că soțul ei era judecat pentru corupție? Și atunci...subiectul aproape că n-a existat".

Corupția în puteri și forța răscumpărătoare a românilor

În ce mă privește, am criticat în repetate rânduri atunci și ulterior numirea Georgianei Hossu și pe președintele Iohannis, conștient fiind că "jurnaliștii care au îndrăznit să scrie despre problemele acestei numiri au început apoi să fie filați profesionist de echipe întregi de dubioși". Și intuind de ce Klaus Iohannis și-a permis asemenea numiri, dar a dat-o afară din funcție pe nevinovata Kövesi.

România încă nu și-a îndreptat legile justiției strâmbate grav de regimul Dragnea. Ca să nu se întâmple această îndreptare a fost dat afară din funcție reformistul ex-ministru al justiției Stelian Ion și aruncată în aer coaliția PNL cu USR, spre a se readuce la timonă "ciuma roșie".

Își poate țara permite și acest nou faux-pas în ochii lumii, de a plasa la cârma legislației juridice o persoană din PSD clar vulnerabilă, poate șantajabilă, chiar dacă pretinde că ar fi curată ca lacrima?

Nu pot decât să repet. E falsă iluzia, din greu alimentată de agitpropul hoților, că nu s-ar putea face nimic în România. Că statul e și rămâne mafiot. Mulți bani europeni depind de imaginea actualului executiv. Se pot face așadar multe, în toate sferele puterilor executivă, legislativă, judecătorească și mediatică, dacă se vrea, chiar și în condițiile abjecte ale reuselizării țării. Căci pe fatalism, capotare și fuga de luptă și răspundere mizează mafia.

Multe depind deci de sociatetatea civilă. Dar românii trebuie să ajute activ și energic presa independentă, câtă mai e, să-și facă treaba. Să obțină demiterea neaveniților din funcții publice și pedepsirea lor. Cazul Roman demonstrează că se poate. Se poate însă mult mai mult.

Dacă nu vor să-și vadă iar țara furată, cum au capturat-o cândva comuniștii, dar de această dată fără ajutorul tancurilor sovietice, românii au dreptul și datoria să protesteze cât mai clar, cât mai hotărât și, la nevoie, cât mai vizibil, coerent și susținut, pentru a obliga puterea să fie transparentă și corectă. Și pentru a sili parlamentul, CSM, CNA, CCR și alte instituții cheie să nu fie foruri de sicofanți și yesmeni menite să legitimeze hoția și cleptocrația ori să discrediteze România.