La început de eră post Trump

Și cum se va configura viitorul SUA? 

Deși grevat de incapacitatea de a pierde cu măreție și demnitate, Trump a reușit totuși, într-un târziu, să înțeleagă că și-a dat singur foc la valiză, că a mers prea departe și se află într-o gigantică încurcătură. A dat înapoi, cerând pedepsirea făptașilor care au atacat Capitoliul. 

Președintele în exercițiu se recunoaște în fine, înfrânt. De ce acum? Pe de o parte, pentru că și unii dintre cei mai loiali aliați s-au dezis de el. Iar liderii democrați din cele două camere ale Congresului, Schumer și Pelosi cer - nu fără temei - suspendarea sa din funcție în răstimpul celor 12 zile rămase până la predarea stafetei către viitoarea administrație Biden. 

Iar pe de alta, pentru că tactica pământului pârjolit, aplicată înainte de a realiza ce impardonabil dezastru personal și național provoacă instigând la un marș asupra clădirii Congresului și înainte de a le cere agresorilor de pe Capitoliu ”să fie pașnici” și ”să plece acasă”, tinde să-i distrugă durabil moștenirea. Și influența. Și să șteargă din memorie aspectele pozitive ale politicilor lui interne și externe.

La bâlciul deșertăciunilor politice

Când se va așterne praful peste cele petrecute la finele anului 2020 și la începutul deceniului următor, istoricii, eliberați de impulsuri politice străine de disciplina lor, vor avea motive să se arate uluiți. Un ocean de exagerări, de minciuni și de ipocrizie au înecat evenimentele, distorsionându-le cauzele și semnificațiile. 

Până și China comunistă, care tocmai s-a ”distins” arestând la Hong Kong zeci de nevinovați, a avut tupeul de a încerca să tragă, politic, spuza altercațiilor din Washington pe turta ei totalitară, comparând evenimentele din capitala SUA cu demonstrațiile din fosta colonie britanică. 

De parcă manifestațiile studenților din Hong Kong n-ar fi fost pașnice și n-ar fi avut drept scop exclusiv apărarea și prezervarea democrației amenințate și desființate, iată, de monstruosul regim comunist de la Beijing.

Mai-marii statului totalitar chinez, care-și înrobesc și-și epurează etnic minoritățile de felul uigurilor, n-au arendat întregul stoc de ipocrizie aflat la dispoziția globului. Au mai rămas destule doze de duplicitate și în vest. Unde, dând pe din afară de hybris, superioritate și trufie, domnesc lupii moraliști, uitând că tot ce se întâmplă în America, principalul aliat al Europei apusene la valorile lumii libere, se mută la un moment dat spre est. Ori că SUA au scos Bătrânul Continent, în repetate rânduri, din catastrofe totalitare.

Or, UE și Germania au încheiat recent un aparent rentabil acord de investiții cu Beijingul, fără să țină cont efectiv decât de propriul profit părelnic, nu și de pericolul pe care-l reprezintă tiranicul regim al imperiului de mijloc și de sistematicele sale încălcări barbare ale drepturilor omului și minorităților.

Acestea și alte nefăcute antidemocratice ale potentaților occidentali, cum a fost încercarea președintelui francez de a interzice filmarea jandarmilor nejustificat de violenți, ori intervenția cancelarei care a dus la anularea alegerii unui premier regional german, pentru că liberalul fusese ales cu voturile populiștilor de dreapta, nu-l disculpă, firește, defel, pe Donald Trump. Sau pe siniștrii extremiști de dreapta care, împreună cu inși îngrijorați de soarta democrației americane, au luat cu asalt Capitoliul. 

Reductio ad Hitlerum și vinovații care demonizează vinovați

Dar a-l compara pe președintele american cu Hitler, cum s-au încumetat să facă, iresponsabil, unii, nu e doar o inepție istorică. E o contrafacere a realității, ba și mai grav, o bătaie de joc la adresa victimelor nazismului. 

E și o tentativă de acoperire a responsabilității altora, nu mai puțin vinovați pentru polarizarea societății americane. Stridența țintuirii unilaterale a lui Trump la stâlpul infamiei dă o gură de aer presei, care a încetat de mult să-și îndeplinească misiunea, amplificând astfel neîncrederea în instituții, ceea ce a sporit masiv ispita cotizatului la conspiraționisme. Ea ascunde și vina nu mai puțin sinistrei extreme stângi, a politicilor ei identitare, în fond rasiste, precum și a susținerii pe care radicalii progresiști au furnizat-o constant, ani la rând, Partidului Democrat, contribuind la discreditarea lui și, prin urmare, la procesul terifiant al degradării galopante a democrației americane.

Nu trebuie uitat că n-au trecut decât șapte luni de când altă gloată, anarhist-neomarxistă, a luat cu asalt și jefuit, în numele unui prezumtiv antirasism, clădirea poliței din metropola Seattle. Preluând controlul nu cinci ore, ca la Washington, ci trei săptămâni la rând, această gloată fanatizată i-a prescris marelui oraș american haosul și crima, fără ca presa mainstream să se revolte, ori liderii democrați să poată ori să vrea să pună capăt anarhiei. 

Pariul viitorului pentru America și lumea liberă

Ce face din viitor și democrație perpetuarea tentației demonizării unui președinte pe care mintea nu l-a ferit, din păcate, la final de mandat, de un derapaj antidemocratic dintre cele mai grave? Dar aplicarea celui de-al 25-lea amendament la Constituția americană, care presupune suspendarea din funcție (de această dată justificată) a unui președinte considerat „inapt” să conducă?

Vor adânci polarizarea societății americane și vor întări tentația elitei politice de a se decupla definitiv și irecuperabil de acea jumătate a națiunii care, disociindu-se vremelnic de establishmentul politic, l-a ales, susținut și revotat în 2020 pe Donald Trump. Vor întări tendința noii administrații de a culpabiliza, discrimina și pedepsi economic, cultural, social și politic jumătatea conservatoare a națiunii, expediind largi segmente din ea în brațele gloatei și ale fanatismului extremei drepte, în loc să le recupereze pentru democrație. 

Dincolo de vaccinarea populației și restaurarea grabnică a normalității economice, a cărei absență stimulează explozia de psihoze individuale și colective, imperativul noii ere post-Trump ar trebui să fie nu revoluția culturală și radicalismul culturii anulării, ci reconcilierea prin aderența la moderație, centrism și liberalism autentic. 

Refuzului cenzurii și practicilor nedemocratice, transpuse, cum se obișnuiește mai nou, în numele ”democrației” și a combaterii ”urii”, ar trebui să i se adauge dialogul, transparența și acțiunea menite să readucă presa și rețelele sociale în perimetrul protecției circulației libere a informațiilor, iar societatea la apărarea drepturilor individuale, a dreptului la liberă opinie și liberă exprimare și a întăririi controalelor mutuale ale instituțiilor și puterilor statului de drept. Căci nu ”se scot dracii cu Beelzebul” și nu se combate antidemocrația prin antidemocrație.     

Din păcate, din vestul Europei riscă să nu vină vreun ajutor. Iar peste ocean situația e cum nu se poate mai grea. Imersate de ani în vendette și vindicte, practicile dregătorilor și partidelor, cutumele lor, mutual intolerante, dinamicile belicoase generate de aceste cutume, instinctele și tot mai radicalele presiuni politice interne și externe, par să fi scos mare parte din establishmentul politic al Statelor Unite din zodia obișnuinței și capacității adoptării de decizii raționale. Iar viitorul președinte e o controversată personalitate la capăt de drum, nu o lumină intelectuală sau un izvor de energie.

Nu mai puțin adevărat e, însă, că America a ieșit cu bine din varii crize uriașe, când îi ajunsese cuțitul la os. N-ar fi deloc exclus ca Statele Unite să regăsească la un moment dat resursele unor George Washington, Abraham Lincoln, sau Ronald Reagan.