La stingerea unor lumini globale

Se sting, în succesiune rapidă, luminile unei lumi libere care pare mai dezorientată şi întunericită decât oricând. Ne-au părăsit zilele trecute mari artişti, precum Philip Roth şi Lucian Pintilie, care şi-au asumat, conştient, osteneala unei creaţii puse în slujba verticalităţii, a demnităţii şi a libertăţii veritabile, în speţă, spre a-l parafraza pe Isaiah Berlin, a celei de a spune nu.

Regizorul Reconstituirii şi al Revizorului ne-a învăţat în cinema şi teatru alfabetul libertăţii în statul poliţienesc numit România comunistă.

Autorul lui Portnoys Complaint (Complexul lui Portnoy) şi al Petei Umane (The Human Stain) ne-a oferit desfătarea, dar şi riscanta aventură a examinării capcanelor şi condiţiilor bărbăţiei şi sexualităţii în viaţa interioară a evreului emancipat şi-a tot mai chinuitului american modern.

Ne-au părăsit, simultan, savanţi remarcabili. În România s-a stins diplomatul, matematicianul şi futurologul Mircea Maliţa, autorul memorabil al unor cărţi pline de miez şi promotorul, în viaţa politică, diplomatică şi academică, a ideii potrivit căreia pacea presupune nu doar vecinităţi bune, dar pasive, ci şi proiecte concrete de cooperare activă.      

Deşi n-a intrat efectiv în diplomaţie, precum Mircea Maliţa, alt gânditor a reuşit să exercite, peste ocean, o considerabilă influenţă în sfera politică. E vorba de orientalistul Bernard Lewis, care s-a stins recent în New Jersey, înaintea de a împlini venerabila vârstă de 102 ani.

Excelent cunoscător al istoriei otomane, i s-au atribuit titulaturi care mai de care mai encomiastice.S-a văzut elogiat ca "Orientalist al secolului XX” şi ”Nestor al islamologiei”, dar şi blestemat ca ”diavol împieliţat”, ori acuzat de ”esenţialism” şi "reducţionism" în raport cu o lume islamică "mai variată" decât ar fi conceput-o el. I s-a reproşat însă şi revizionism istoric.

De pildă în raport cu genocidul turc asupra armenilor. Acest masacru se soldase în 1915 cu peste un milion de victime omeneşti. Bernard Lewis l-a calificat drept ”Holocaust”, înainte de a-şi cenzura ediţiile ulterioare ale cărţii sale despre ”Ascensiunea Turciei moderne” şi a-l numi, după cum relevă ziarul israelian Jerusalem Post, ”un măcel teribil”.

Fapt e că lui îi datorăm înţelegerea unor fenomene şi informaţii despre lumea islamică cruciale, în epoca ”ciocnirii civilizaţiilor”, o sintagmă utilizată iniţial de către Lewis şi nu, aşa cum eronat cred mulţi, de faimosul politolog american Samuel Huntington. Care a preluat-o şi i-a conferit celebritatea.

Între aceste descripţii şi informaţii cheie se găseşte realitatea unei lumi islamice angrenate "în declin", prinse în capcana unei involuţii regretabile şi rămase, ca atare, "în urmă”. Ori a autopercepţiei oamenilor spaţiului islamic, pentru care religia e, identitar, mai importantă decât apartenenţa naţională. Şi care se văd, deci, mai degrabă, ca părtaşi ai ummei, ai colectivităţii credincioşilor musulmani, decât ca membri ai unor naţiuni distincte, croite pe calapod iudeo-creştin. 

Tot lui i se datorează comprehensiunea, din păcate rapid trecută în uitare, ori ignorată de o stângă occidentală dispusă la compromisuri sinucigaşe, a rolului istoric şi global al unor fenomene esenţiale precum fundamentalismul, extremismul şi terorismul islamic de tip al Quaida.

Ca expresii ale unei decadente lumi islamice, confruntate cu atracţia libertăţii şi modernităţii de tip occidental, Bernard Lewis le considera sursa unei confruntări inevitabile. Una  care nu se poate sfârşi decât fie prin victoria democraţiei şi a libertăţii impundându-se în obscuritatea universului despotic, integrist, al unui islam riguros incapabil să despartă treburile statului de ale religiei.

Fie prin distrugerea Vestului. Lewis nu şi-a ascuns pesimismul în legătura cu soarta Europei şi a riscului islamizării ei, dacă Bătrânul Continent nu izbuteşte să-şi confere un islam european, apt să reziste presiunilor unor comunităţi musulmane tot mai revendicative şi furioase. Eseurile sale publicate în 2010 într-un volum intitulat Faith and Power: Religion and Politics, relevă incompatibilitatea cu islamul a  concepţiilor democratice occidentale privind statul şi religia.

A înţelege opţiunile administraţiei Bush, îndeosebi decizia controversatei campanii irakiene, presupune includerea în analiză a considerabilei influenţe a lui Bernard Lewis asupra unor oameni politici de prim rang. De pildă asupra fostul vicepreşedinte Cheney. Sau a ex-şefului Pentagonului, Rumsfeld. Dar a-l reduce la calitatea de spirutus rector al neoconservatorismului american ar reprezenta un reducţionism grav eronat.

În tenebrele unei lumi globale tot mai dinamice, complexe, violente şi opresive, gânditorii şi gândirile adecvate şi clare, aflate în slujba libertăţii şi democraţiei, precum a lui Bernard Lewis, sunt lumini de care nu ne putem lipsi.